Am scris cu varga pe ţărână,/ am scris cu varga pe omăt
şi te-am rugat să vii la mine/ ca să-nvăţăm (până-n sfârşit!)
ce însemnează veşnicia/ şi să-mi arăţi şi să-ţi arăt
ce important e-n întuneric/ un băţ (nemernic?) de chibrit!
Am scris pe cer, pe foc, pe apă,/ am scris pe aer şi pe lut,
pe întuneric, pe lumină.../ am scris pe tot ce stă la scris...
şi am cetit până la moarte/ şi până când (n)-am cunoscut
că manuscrisul meu destoinic/ (nu)-i ignora(n)t şi interzis!
Şi (m)-am rugat să bată vântul,/ să şteargă tot, şi n-a bătut,
şi scrisul mi-a rămas acolo,/ chiar dacă (nu)-i de (ne)văzut
decât cu ochii tău de argus,/ negri, distinşi, (ne)vinovaţi
şi fantomatici ca doi preoţi/ până la cer îngenuncheaţi!
Mă duc să strâng aceste daruri/ şi să le-aşez la locul lor,
unde au fost mai înainte/ de-a şti să scriu şi să cetesc...
poate-nţeleg (şi eu, odată)/ că (nu)-i nimic ne-ntâmplător
sub timpuri, vremuri şi iluzii,/ (ne)pământesc şi (ne)ceresc!
