Intru-n oglindă, sunt în pielea lui:/ cel fără „eu” şi cel al nimănui!
Mă uit la cel cu „eu”, la cel cu stea/ şi care urlă: sunt în pielea mea,
sunt zeul tău, pierdutule-n oglinzi,/ nu ai nimic şi nu poţi să mă vinzi,
eşti zero, eşti soldat nenorocit.../ şi ai săpat un munte de granit,
să-ţi fie drum uşor până la ea,/ femeia fără „eu” şi fără stea,
femeia care zici că te-a iubit,/ dar eşti banal şi prost ca un chibrit,
ai refuzat să stai în pielea mea,/ deşteptule cu iz de tinichea...
eu sunt suflat şi uns cu Ag şi Au,/ sunt Macedon, Ahile, Menelau,
sunt Bonaparte, Cezar, Hanibal,/ am pus la punct căderea de pe cal,
am „eu”, sunt Cel suprem şi infinit.../ rămâi acolo, gata, nu deschid!
Stau în oglindă, stau în pielea lui:/ cel fără „eu” şi cel al nimănui,
mai sap o treaptă şi mă uit mereu/ şi nu duc dorul dragului meu „eu”!
