EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi

3 Sud Est cântă la Galaţi

Scris de Vineri, 19 Ianuarie 2018
Trupa 3 Sud Est vine la Galaţi pentru a-şi lansa noul material discografic, "Epic". Concertul celor trei membri ai celebrei formaţii va avea loc în Teatris, vineri, 26 ianuarie, începând cu ora 21,00. Trupa, care a împlinit anul trecut 20 de ani de experienţă pe scenă, formată din Laurenţiu Duţă,…

NEREGULI constatate la plata TVA şi a contribuţiilor sociale

Scris de Vineri, 19 Ianuarie 2018
Inspectorii din cadrul Administraţiei Judeţeane a Finanţelor Publice (AJFP) Galaţi - Activitatea de Inspecţie Fiscală au stabilit în cursul anului 2017, suplimentar, 108,02 milioane de lei, din care 23,41 milioane de lei în cursul lunii decembrie 2017, informează instituţia. Acţiunile de control s-au concretizat în 459 de inspecţii fiscale, dintre…

VIOLATOR reţinut după un an şi jumătate

Scris de Vineri, 19 Ianuarie 2018
Un localnic în vârstă de 57 de ani din comuna gălăţeană Tudor Vladimirescu urmează să dea socoteală pentru o serie de fapte deosebit de grave, pe care este acuzat că le-ar fi comis în vara anului 2016. Bărbatul era în atenţia poliţiştilor, ca urmare a unei reclamaţii de viol şi…

UTIL PENTRU ŞOFERI | Unde sunt amplasate RADARELE

Scris de Vineri, 19 Ianuarie 2018
Astăzi, 19 ianuarie, echipajele Poliţiei Rutiere vor fi prezente, cu aparatele radar, în municipiul Galaţi, pe străzile Combinatului, Calea Prutului şi pe bulevardul Marea Unire. În judeţ, autospecialele vor staţiona pe DN 25, la Indepenfenţa şi Barcea, pe DN 24D la Cuca, pe DN 26, la Tătarca şi Vlădeşti, iar…

Casă INCENDIATĂ intenţionat la Iveşti

Scris de Joi, 18 Ianuarie 2018
Pompierii gălăţeni au fost solicitaţi să intervină, miercuri noaptea, 17 ianuarie 2018, la Iveşti. pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un imobil din localitate. Se pare că este vorba despre un imobil cu acoperiş comun, dar care adăpostea patru familii. "În urma incendiului, au ars 700 de metri pătraţi de…

Maşini DISTRUSE de o copertină metalică

Scris de Joi, 18 Ianuarie 2018
O copertină metalică din Piaţa din Micro 40, care a fost dezafectată de mai mult timp, a fost smulsă de vânt şi aruncată pe două autoturisme, care-i aparţineau unui gălăţean. Deşi bărbatul intenţionează să ceară despăgubiri, Viorica Sandu, directorul Administraţiei Pieţelor, spune că nici nu poate fi vorba despre aşa…

AI VĂZUT-O? Octogenară căutată de poliţie

Scris de Joi, 18 Ianuarie 2018
O bătrână în vârstă de 85 de ani din Suhurlui este căutată de trei luni de familie, după ce a plecat de acasă cu intenţia de a ajunge la Galaţi. Amalia Avram a fost văzută ultima dată pe 4 octombrie 2017, când le-a spus rudelor că vine la Spitalul de…

Vrei sa fii colegul nostru? Avem nevoie de un CONSILIER JURIDIC

Scris de Joi, 18 Ianuarie 2018
Vrei sa fii colegul nostru? Avem nevoie de un consilier juridic care sa aibă: studii superioare în domeniul juridic; experienţă de minimum 5 ani; abilităţi de comunicare; responsabilitate, loialitate, confidenţialitate. Te aşteptăm în echipa noastră unde în principal: ne vei consilia în probleme juridice; ne vei ţine la curent cu…

S-a dublat numărul amenzilor şi cuantumul acestora

Scris de Joi, 18 Ianuarie 2018
Poliţia Locală Galaţi şi-a prezentat, în prezenţa primarului Ionuţ Pucheanu şi a subprefectului Mihai Manoliu, la Muzeul de Ştiinţele Naturii, raportul de activitate pe anul 2017. Conform documentului prezentat, în 2017, poliţiştii locali au acţionat pe raza de competenţă, conform documentelor specifice şi în baza unor planuri de măsuri ferme,…

Un gest mic pentru viaţa lui Teo!

Scris de Joi, 18 Ianuarie 2018
Cazul lui Teodor Lupea, băieţelul de 3 ani şi 9 luni din Galaţi care are nevoie urgentă de 25.000 de euro pentru o operaţie în Austria, a sensibilizat sute de oameni, care au sărit să ajute, cu cât au putut. Peste 13.000 de euro se strânseseră, ieri, în conturile deschise…

Unde sunt amplasate radarele

Scris de Joi, 18 Ianuarie 2018
Astăzi, 18 ianuarie, echipajele Poliţiei Rutiere vor fi prezente, cu aparatele radar, în municipiul Galaţi, pe străzile Prelungirea Brăilei, Stadionului şi pe bulevardul Cloşca. În judeţ, autospecialele vor staţiona pe DN 25, la Hanu Conachi şi Drăgăneşti, pe DN 26, la Tămăoani şi Oancea, iar pe DJ 251, la Slobozia…

Tragedie în tramvai. Un pasager a murit

Scris de Miercuri, 17 Ianuarie 2018
Un bărbat de 50 de ani a murit subit, într-un tramvai staționat în Micro 19, lângă Spitalul de Urgență. Cel care a observat că omului i s-a făcut rău a fost vatmanul, care a sunat de 112. Un echipaj SMURD, sosit la fața locului, a încercat să îl resusciteze pe…

ACCIDENT pe trecerea de pietoni, la Potcoava. O femeie a fost grav rănită

Scris de Miercuri, 17 Ianuarie 2018
Un nou eveniment rutier petrecut pe trecerea de pietoni a avut loc miercuri, 17 ianuarie 2018, în jurul prânzului, pe un marcaj din centrul Galaţiului. Accidentul s-a petrecut pe o trecere de pietoni de la intersecţia străzilor Prelungirea Traian şi Brăilei. Potrivit primelor informaţii oficiale, un bărbat în vârstă de…

Accidente în serie, la prima zăpadă

Scris de Miercuri, 17 Ianuarie 2018
Trei persoane au fost rănite şi mai multe autoturisme, avariate, în urma unor evenimente rutiere petrecute ieri, pe drumurile din judeţ. Cauza comună: neadaptarea vitezei la condiţiile de drum. Un prim eveniment s-a produs pe DN 26, între Vânători şi Tuluceşti, unde un şofer de 22 de ani, din Scânteieşti,…

Şoferi beţi şi fără permise, depistaţi în trafic

Scris de Miercuri, 17 Ianuarie 2018
Patru persoane aflate la volanul maşinilor, deşi erau în stare de ebrietate, au fost depistate de poliţişti în aceeaşi zi, în judeţul Galaţi. Unul dintre şoferii prieteni cu Bachus a fost detectat la Vânători, după ce a intrat cu maşina într-o statuie de lemn şi un stâlp de beton. Bărbatul,…

Curse cu cai, terminate penal

Scris de Miercuri, 17 Ianuarie 2018
Trei localnici din Smârdan, care la finele săptămânii trecute au pus la cale un fel de cursă cu căruţe pe un drum din comună, s-au ales cu dosar penal după ce isprava lor a ajuns pe reţelele de socializare. Indivizii, cu vârste cuprinse între 24 şi 37 de ani, au…

Unde sunt amplasate radarele

Scris de Miercuri, 17 Ianuarie 2018
Astăzi, 17 ianuarie, echipajele Poliţiei Rutiere vor fi prezente, cu aparatele radar, în municipiul Galaţi, pe străzile Gheorghe Asachi, Traian şi Brăilei. În judeţ, autospecialele vor staţiona pe DN 25, la Braniştea şi Iveşti, pe DN 26, la Frumuşiţa şi Măstăcani, iar pe DJ 251, la Schela şi Pechea. În…

Incendiu în Micro 13. O mașină distrusă de flăcări și două persoane cu arsuri ușoare

Scris de Marți, 16 Ianuarie 2018
Intervenție de urgență a pompierilor gălățeni, marți seară, în cartierul Micro 13. Patru autospeciale de stingere cu apă și spumă s-au deplasat la un service auto după ce s-a anunțat la Numărul Unic de Urgență 112 că o mașină a luat foc. Autoturismul, care era parcat în afara halei, a…

Deszăpezire cu utilaje şi cu ajutorul soarelui

Scris de Marți, 16 Ianuarie 2018
A venit iarna şi la Galaţi. Prima ninsoare le-a dat şi primele emoţii şoferilor gălăţeni. Astfel, la primele ore ale dimineţii, în oraş, se circula în condiţii de iarnă, pe multe dintre străzile oraşului zăpada fiind frământată de roţile maşinilor. Situaţia s-a reglat însă repede, atât pentru că utilajele şi-au…

Protest spontan pe platforma combinatului siderurgic

Scris de Marți, 16 Ianuarie 2018
Un protest spontan s-a declanşat în dimineaţa zilei de marţi, 16 ianuarie, pe platforma combinatului ArcelorMittal Galaţi, siderurgiştii fiind nemulţumiţi de condiţiile salariale oferite de administraţie în cadrul negocierii contractului colectiv de muncă (CCM). Câteva sute de salariaţi, în jur de 600 potrivit unor estimări, s-au adunat mai întâi în…

A venit iarna. Au fost sau nu autorităţile luate prin surprindere?

Scris de Marți, 16 Ianuarie 2018
A venit iarna şi la Galaţi. Primăria a anunţat, printr-un comunicat de presă, că „activitatea de deszăpezire şi combatere a poleiului se desfăşoară în conformitate cu «Procedura pentru asigurarea desfăşurării activităţii la nivelul municipiului Galaţi în cazul poluărilor accidentale sau fenomenelor meteorologice periculoase: caniculă, furtună, ploaie abundentă, polei şi ninsoare…

Cercetaţi penal după ce au condus fără permis

Scris de Marți, 16 Ianuarie 2018
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Folteşti efectuează cercetări cu privire la doi tineri care conduceau autovehicule fără a fi avut vreodată acest drept. Prima depistare a fost făcută pe 14 ianuarie, în jurul orei 10,20, când poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Folteşti - I.T.P.F. Iaşi, pe timpul desfăşurării…

Unde sunt amplasate radarele

Scris de Marți, 16 Ianuarie 2018
Astăzi, 16 ianuarie, echipajele Poliţiei Rutiere vor fi prezente, cu aparatele radar, în municipiul Galaţi, pe străzile Frunzei, Tecuci şi Calea Galaţi. În judeţ, autospecialele vor staţiona pe DN 25, la Şendreni şi Piscu, pe DN 26, la Şiviţa şi Slobozia Oancea, iar pe DJ 251, la Schela şi Slobozia…

Bruce Lee de Băneasa, arestat la domiciliu

Scris de Marți, 16 Ianuarie 2018
Un localnic de 38 de ani, din Băneasa, care în decurs de mai puţin de o lună a agresat trei persoane, printre care şi o femeie, a fost obligat de judecători să nu iasă din casă pentru următoarele 30 de zile, fiind suspectat de ultraj, ameninţare şi lovire. Bărbatul a…
Pagina 302 din 818