NEC PLUS ULTRA - Viaţa Liberă Galaţi

!stau într-un fel de nicăieri.../ pe care-l are fiecare în eu-l strâmt, în eu-l larg,/ în jurul mic şi-n jurul mare, unde se-ntrec morfologii/ în ritmuri abracadabrante, cu declinări şi conjugări/ din supra-plin, din sub-cuante, într-o sintaxă cu adânci/ şi nalte provocări divine, fără-ntrebare şi răspuns,/ fără „de ce”, fără…

Tu ai înflorit salcâmii şi mi-ai s/pus paşii pe cale, înspre unde mi-i trecutul fabulos...fost viitor, fost nădejde şi credinţă că voi prinde orizontul ş-oi atinge curcubeul îngâmfat, triumfător, strâmb şi drept deopotrivă, după cum cade lumina şi arată cum se-nşeală ochiul meu ne/vinovat că nu poate să pătrundă-n prima…

Ce simplă e înfrângerea în toate: văd şi aud că nu mai am nimic… şi nu mai socotesc una şi alta... nu scad, n-adun, nu pierd şi nu câştig! Nu mai răsare nici o îndoială, totuna mi-i dacă trăiesc sau mor, totu-i frumos şi clar ca bună ziua, ca bună…

Ziceai că Moartea-i floare la ureche... atunci, într-un demult apropiat... când ne uitam la nouri, peste fluviu... şi auzeam „Hristos a Înviat”! Ziceai că nu se poate Niciodată nimic mai mult decât vrea Cel de Sus... şi El ploua... eu te-auzeam alături: ce multe, Doamne, mai avem de dus! Ziceai…

Dacă nici nu eram, ce păcat am făcut, de m-ai dat la osândă?... Nu ai minte, nici suflet, eşti crud, nu di/stingi crucea mea fumegândă, mă opreşti şi din cânt şi din zbor şi din râs şi din plâns... şi din toate mă zvârli în afară şi-(mi) încui cerul cu…

Moto: "Omul este un animal marin, care merge pe pământ şi ar vrea să zboare!" (Carl Sandburg) A fost o dată ca totdeauna încă din prima secundă a căderii în această Întâmplare... aşa îmi aduc aminte: parcă ieri-i când maică-sa i-a şoptit primul cântec de leagăn şi i-a spus primul…

Astăzi începe nemurirea mamei în ceruri, în icoane şi-n cuvinte... timpul stă-n ceas, pogoară din secundă şi-ngheaţă înapoi şi înainte!... În sus şi-n jos, alcătuirea-i sfântă... (printre smerire şi blândeţe, printre în/lăcrămări cu dor, alean şi rosturi)... se vede-ntr-un demult cum vrea să intre încet-încet, în casa părintească... şi cum…

Cred că începe-a V-a Înflorire... chiar se aude... intră în salcâmi…!... Din ce în ce mai albă văd coroana sub care-mi număr trecerea... şi îmi aduc aminte câte şi mai câte iluzii mari şi mici, cu/fără rost, (mi) s-au suit în zodia Fecioarei, să spună că nu sunt, că nu…

Mă număr printre cei nenumăraţiîn marea socoteală care-mparte dulcegării la morţii cei curaţi şi-amărăciuni la morţii cu păcate! Mă simt bătut de soartă, blestemat... vântul mă bate-ncolo şi încoace... cred că numărătorul nu mă vrea, şi numitorul vrea să (se) mai joace! Îmi pare rău că sunt nenumărat... şi iar…

E mult pân-atunci! - se aude... şi zice: e mult de atunci printre fire de iarbă, printre fire de piatră... dar nu s-a sfârşit!... mă uit: nu-s acolo!... mă uit: nu-s aice!... e cald, foarte cald... şi începe să fiarbă! Şi sunt chiar acum!... nu s-aude nimica!... se vede cum…

Misterioase şi spăimântătoare sunt ceste frumuseţi nehotărâte, într-un flagrant/spectacol in/util: o mască plânge!... şi o mască râde!... Şi-n ce decor şi stil... şi-n ce costume se desfăşoară zilnic, fără plată, se înfăşoară-n roluri, fără trac... din totdeauna... şi de niciodată! Ce scenă... şi ce scene şi tablouri în ceastă simplă…

Motanul galben, doamne... ce motan, ce miau mi-au sfărâmat nişte huidume proclete, cu viteză şi motor... nişte trimişi de lucifer, anume, să desfăşoare iadul pe pământ, să ia o viaţă şi să dea o moarte...!... Eu parcă vreau să-ntreb: de ce-ai lăsat această creatură fără carte, această căpetenie cu vârf…