eu sunt supus iluziei...îmi place/ asaltul orb al cestei mătrăgune
care omoară, care şi învie/ n-împărăţia domnului, spontană
doamnă superbă, halucinogenă,/ care ademeneşte şi supune
suflet şi minte jinduind nirvana/ de suprafaţă, dar şi subterană!
eu sunt supus iluziei...aceasta/ e prospătură pururi pentru mine,
iese din moară şi iar intră-n moară,/ continuu, hipnotic, ritualic –
e-un cal (ne)preţuit, fără oprire,/ pe care-l tot încalic şi-l descalic
în căutarea unei dulcinee/ umplute cu pistiluri şi stamine!
eu sunt supus iluziei, chiar dacă/ nişte cretini mă ridiculizează
punându-mi etichetă cu „hidalgo/ al tristei şi al veselei figuri” –
nu fug din faţa morii uriaşe.../ ceasta mă ţine permanent pe fază,
mă-nvaţă cum să apăr ierarhia/ şi să aplic porunca „să nu furi”!
