EDUCAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi

Topul liceelor la BACALAUREAT după rezolvarea CONTESTAŢIILOR

Scris de Miercuri, 16 Iulie 2014
* „Cuza” rămâne singurul colegiu cu promovare sută la sută în prima sesiune * Nu mai avem nicio instituţie cu procent de promovare zero Nu mai puţin de 112 elevi au reuşit să obţină medii şi note de trecere la bacalaureat, după rezolvarea contestaţiilor. Aceasta a adus modificări în procentul…

Începe admiterea la liceu seral şi frecvenţă redusă

Scris de Miercuri, 16 Iulie 2014
Candidaţii care au împlinit deja 18 ani se mai pot înscrie pentru terminarea liceului la seral sau la frecvenţă redusă. Cei interesaţi trebuie să-şi depună dosarele între 22 şi 23 iulie, urmând ca repartizarea lor să se facă între 23 şi 25 iulie. Candidaţii au la dispoziţie 140 de locuri…

A doua etapă a admiterii în liceu începe miercuri

Scris de Miercuri, 16 Iulie 2014
* Au rămas locuri la liceele vocaţionale Candidaţii care nu au fost distribuiţi la liceu în prima etapă şi cei care n-au participat la repartiţia computerizată au şansa ca, începând de astăzi, să se poată înscrie pentru a doua etapă de admitere la liceu. În perioada 16-21 iulie, ei trebuie…

50 de medii de 1 în judeţul Galaţi la Evaluarea naţională

Scris de Miercuri, 16 Iulie 2014
50 de elevi din judeţul Galaţi nu au reuşit să obţină nici măcar nota 2, la evaluare naţională, adică tot ceea ce au învăţat ei în cei opt ani de şcoală generală nu se ridică nici la nivelul unui punct în plus, faţă de nota 1,00 obţinută din oficiu. Anul…

ABSOLVENŢII BACALAUREAT 2014 primesc ADEVERINŢE în loc de diplome din cauza Ministerului Educaţiei

Scris de Marți, 15 Iulie 2014
Deşi scandalul cu firma Romdidac - cea care deţinea monopolul în realizarea diplomelor de bacalaureat şi de licenţă - a început în primele zile ale lunii februarie, când societatea a ajuns în vizorul DNA, Ministerul Educaţiei nu s-a gândit să reglementeze situaţia. Prin urmare, anul acesta s-a găsit o soluţie…

18 la sută dintre candidaţii gălățeni s-au RETRAS din examenul de DEFINITIVAT

Scris de Marți, 15 Iulie 2014
Dintre cei 229 de candidaţi la definitivat care s-au prezentat la examenul ce s-a desfăşurat luni la Şcoala Nr. 2, 41 s-au retras, după ce au fost distribuite subiectele, ceea ce înseamnă aproximativ 18 la sută. Conform metodologiei, candidaţii care nu obţin minim 8,00 la trei sesiuni de examen pierd…

RECORD MONDIAL DOBORÂT la Galaţi! Războiul roboţilor, la CNVA (FOTO)

Scris de Marți, 15 Iulie 2014
Şase dintre cei opt tineri pasionaţi de robotică participanţi la prima probă, „Line Follower”, a concursului de profil ROBOGAL, desfăşurat la CNVA, au doborât recordul mondial pentru cel mai lung traseu de urmărire a liniei. Mai exact, prototipurile construite de ei au reuşit să străbată un traseu de peste 250…

ADMITERE LA LICEU 2014 Galați/ Care sunt SPECIALIZĂRILE cele mai căutate și cu ce MEDII s-a intrat

Scris de Marți, 15 Iulie 2014
* Număr record de elevi respinşi, majoritatea din zona Tecuci * În liceele gălăţene au rămas 635 de locuri libere Rezultatele repartiţiei computerizate s-au afişat cu o zi mai devreme, decât era anunţat în calendarul admiterii. Au fost repartizaţi 3.481 de candidaţi, cu medii cuprinse între 10 şi 2,82. Anul…

ADMITERE LICEU 2014 Galaţi/ Rezultatele au fost AFIŞATE

Scris de Luni, 14 Iulie 2014
Ministerul Educaţiei Naţionale a afişat mai devreme cu o zi rezultatele la admiterea la liceu 2014. Elevii din Galaţi pot vedea la ce unitate de învăţământ au fost admişi accesând acest link: REZULTATE ADMITERE LICEU 2014 GALAŢI.

VREI SĂ URMEZI O CARIERĂ ÎN DREPT? OPŢIUNE SIGURĂ: UNIVERSITATEA „DANUBIUS” DIN GALAŢI!

Luni, 14 Iulie 2014
Facultatea de Drept a Universităţii „Danubius” din Galaţi înscrie, anul acesta, 300 de studenţi la învăţământ cu frecvenţă, 75 de studenţi la frecvenţă redusă şi 100 de studenţi la învăţământ la distanţă. Iată doar câteva puncte forte ale acestei facultăţi: Profesori centraţi pe studenţi, aproape de absolvenţiProfesori de prestigiu, instruiţi…

PREMIANŢI în gimnaziu, REPETENŢI la EVALUARE NAŢIONALĂ

Scris de Luni, 14 Iulie 2014
* Elevi cu medii generale peste 9,00 n-au reuşit să promoveze examenul de la finalul clasei a VIII-a Decizia Ministerului Educaţiei de a reduce ponderea mediei din cei patru ani de gimnaziu la admiterea la liceu a fost una înţeleaptă. Mai mult decât atât, profesorii pledează pentru reintroducerea examenului de…

Luni începe ÎNSCRIEREA pentru a doua sesiune de BACALAUREAT

Scris de Luni, 14 Iulie 2014
Candidaţii care nu au promovat bacalaureatul în prima sesiune se pot înscrie, începând de luni şi până vineri, 18 iulie, pentru participarea la a doua sesiune de anul acesta. Probele de competenţe se vor desfăşura între 18 şi 22 august. Prima probă scrisă, cea la limba şi literatura română, este…

Profesorii dau luni examen

Scris de Duminică, 13 Iulie 2014
249 de cadre didactice vor susţine luni examenul de definitivat în învăţămţânt. Proba va avea loc la Şcoala Nr. 2. Accesul candidaţilor în săli se va face între 7,30 şi 8,30, iar subiectele se vor distribui la ora 10,00. Timpul de rezolvare va fi de patru ore. "E un examen…

LUNI începe ADMITEREA la „Dunărea de Jos”

Scris de Duminică, 13 Iulie 2014
Pe 14 iulie, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi dă startul înscrierilor la 79 de programe de licenţă, în cadrul celor 15 facultăţi acreditate. Pentru anul universitar 2014-2015 s-au pus la bătaie 1.880 de locuri bugetate şi 1.589 la taxă. Candidaţii se pot preînscrie, de acasă, pe internet, până duminică,…

BACALAUREAT 2014/ SURPRIZE la contestaţii: Profesorii corectori i-au "FURAT" trei puncte

Scris de Sâmbătă, 12 Iulie 2014
* "Mi-ar fi distrus viitorul, dacă nu făceam contestaţie!", spune Mihaela Dolejan, absolventă la Liceul „Emil Racoviţă” Mihaela Dolejan, absolventă a Liceului Teoretic „Emil Racoviţă”, povesteşte că i s-a făcut rău când a văzut listele cu notele iniţiale. Deşi luase 8,55 la istorie şi 9,40 la logică, a picat cerul…

ALARMĂ în învăţământul gălăţean/ S-a dublat numărul şcolilor cu promovare ZERO la evaluare

Scris de Sâmbătă, 12 Iulie 2014
Se pare că elevii gălăţeni din şcolile de gimnaziu învaţă din ce în ce mai puţin. În anul 2012, se înregistrase o singură şcoală în care niciun candidat la evaluarea naţională nu a obţinut medie de trecere, în 2013 erau trei şcoli, iar anul acesta numărul lor a ajuns la…

Peste 100 de candidaţi au promovat BACALAUREATUL după CONTESTAŢII

Scris de Vineri, 11 Iulie 2014
112 elevi gălăţeni au răsuflat uşuraţi în faţa listelor la afişarea rezultatelor finale, ei fiind promovaţi în urma recorectării lucrărilor la Constanţa, profesorii de la malul Mării Negre fiind mai indulgenţi decât cei de pe meleaguri Dunărene. Este un număr record de promovaţi în urma contestaţiilor. În 2013, 83 de…

Războiul roboţilor, la CNVA/ Un record mondial va fi doborât la Galaţi

Scris de Vineri, 11 Iulie 2014
Luni, începând cu ora 9,00, holul Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” va fi plin de roboţi. Asta pentru că va începe a doua ediţie a Concursului naţional ROBOGAL, organizat de o echipă de tineri formată din opt liceeni şi un student, cu toţii pasionaţi de robotică şi informatică. Competiţia, ce se…

Şapte SPECIALIZĂRI de la universităţile gălăţene, DESFIINŢATE!

Scris de Vineri, 11 Iulie 2014
Şase specializări de la Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi şi una de la Universitatea „Danubius” vor dispărea, din toamnă, din oferta educaţională.La „Dunărea de Jos” vor intra în lichidare: Ingineria procesării materialelor, de la Facultatea de Inginerie, Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii din cadrul Facultăţii de Automatică, Calculatoare, Inginerie…

ADMITERE la liceu 2014: TOPUL gimnaziilor GĂLĂŢENE cu cele mai bune medii

Scris de Joi, 10 Iulie 2014
* CNVA câştigă detaşat şi anul acesta * Anul trecut au fost peste 500 de medii de la 9,50 în sus, anul acesta sunt doar 213 Media de admitere la liceele bune va scădea anul acesta destul de serios, deoarece, aşa cum e şi normal, pe de o parte, subiectele…

La Universitatea "Dunărea de Jos"/ Doctor Honoris Causa pentru un specialist în telemedicină

Scris de Miercuri, 09 Iulie 2014
La propunerea Facultăţii de Medicină şi Farmacie, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa lui Philippe Louis Arbeille, profesor universitar doctor la Universitatea din Tours, Franţa, unul dintre cei mai renumiţi specialişti din domeniul ecografiei cardio-vasculare şi telemedicinei.Arbeille este o somitate în domeniul Doppler,…

PRIMUL la Olimpiada din Yakuţia: Robert Râclea, elementul de AUR al chimiei gălăţene

Scris de Miercuri, 09 Iulie 2014
Robert Râclea, elev la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” a înscris o performanţă extraordinară la Olimpiada Pluridisciplinară „Tuymaada” - Yakuţia, unde s-a clasat pe primul loc la chimie, obţinând o medalie de aur. Deşi abia a trecut a XI-a, Robert este deja un obişnuit al podiumurilor concursurilor internaţionale. Astă iarnă, în…

Patru UNIVERSITĂŢI din România, ÎNCHISE de către Guvern

Scris de Miercuri, 09 Iulie 2014
Guvernul a închis patru universităţi şi monitorizează alte 135 de programe de studiu. Miercuri, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu, a anunţat că a demarat cea mai mare operaţiune de curăţenie din sistemul de educaţie. Universităţile închise sunt: Universitatea Financiar-Bancară din Bucureşti, Institutul TEOLOGIC ROMANO CATOLIC din Bucureşti, Universitatea…

Săptămâna viitoare încep ÎNSCRIERILE la A DOUA SESIUNE de BACALAUREAT

Scris de Miercuri, 09 Iulie 2014
Candidaţii care n-au promovat bacalaureatul în prima sesiune trebuie să se înscrie, începând de săptămâna viitoare, pentru cea de-a doua sesiune. Cererile se depun în perioada 14 – 18 iulie. Pe 18 şi 19 august are loc proba de competenţe de comunicare în limba română, iar între 19 şi 20…
Pagina 163 din 212