SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi
COVORUL gălăţean e MAI BUN decât cel oltenesc
Scris de Gabriel Kolbay Luni, 26 Ianuarie 2015
În casa ţăranului se pot ascunde comori. Cine caută, s-ar putea să dea peste obiecte în faţa cărora se miră până şi specialiştii. Despre un astfel de obiect, cel mai probabil unic în ţară, ne-a vorbit Paul Buţa. "Galaţiul este una dintre cele mai reprezentative zone din România pentru covorul…
Parfum de comoditate în Galaţi: GUNOAIE cu de toate (FOTO)
Scris de Mihai Angheluţă Luni, 26 Ianuarie 2015
Cine crede că viaţa în cartierele centrale este neapărat pe măsura impozitelor de zonă plătite ar putea avea o mare surpriză. Unii concetăţeni preferă să scurteze mult drumul până la containerul de gunoi, lăsând pe traseu numeroase urme de necivilizaţie divers colorată şi intens mirositoare. În spatele complexului Parfumul Teilor,…
CONCLUZIILE dezbateriii "Vieţii libere" - Cum salvăm MEŞTEŞUGUL POPULAR gălăţean?
Scris de Gabriel Kolbay Luni, 26 Ianuarie 2015
* Puţinii meşteri pe care-i mai are judeţul nu prea mai au unde să-şi desfacă produsele din cauza invaziei "made in China" * Parlamentarii n-au mişcat un deget, în aproape zece ani, ca să elaboreze o lege prin care să protejeze aceste comori naţionale Să ne uităm bine la meşterii…
"Profesioniştii Galaţiului"/ Sorin Teodorescu, ARTISTUL care sculptează în piele (FOTO)
Scris de Liviu Ghinea Luni, 26 Ianuarie 2015
* Meseria de artist tatuator, mult mai grea decât se crede Sorin Teodorescu sau "Zombie" este unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea pasionaţilor de tatuaje din România, în acest moment fiind unul dintre cei mai buni tatuatori pe plan european. Pe lângă creaţiile sale ingenioase, "Zombie" s-a specializat…
În Galaţi vă surâde "norocul" la fiecare pas. Aveţi grijă să nu călcaţi în el! (VIDEO)
Scris de Monica Zanet Duminică, 25 Ianuarie 2015
Faptul că în Galaţi, ne-am obişnuit să trecem cu vederea excrementele de pe trotuare, mergând mai departe bolborosind, mai ales dacă avem... norocul să călcăm vreunul, este bine ştiut. Însă situaţia din Micro 19 (dinspre Str. Costache Conachi, drum ce duce spre o biserică, o grădiniţă, un liceu, două şcoli…
DONEAZĂ DIN IMPOZIT către „Inimă de Copil”. „Doi la sută, mă ajută”
Scris de Ioana Ivan Duminică, 25 Ianuarie 2015
Pentru că s-a dat startul direcţionării a doi la sută din impozit către tot felul de organizaţii non profit, şi cei de la Fundaţia „Inimă de Copil” au început campania de promovare a acestei alegeri pe care orice contribuabil poate să o facă. „În fiecare an este destul de dificil…
Ce MĂSURI se vor lua împotriva ABANDONULUI la naştere
Scris de Ioana Ivan Duminică, 25 Ianuarie 2015
Pentru a împiedica proaspetele mame să-şi abandoneze copiii imediat după naştere în maternităţi, s-a adoptat HG nr. 1103/2014 care cuprinde noi indicaţii pentru autorităţi pentru cazurile de copii aflaţi în situaţii de risc de părăsire sau părăsiţi în unităţi sanitare. Care este procedura de lucru în spitale Hotărârea Guvernului prevede…
Dezbatere despre PIAŢA MUNCII, miercuri, la "Viaţa Liberă"
Scris de "Viaţa liberă" Sâmbătă, 24 Ianuarie 2015
Miercuri, 28 ianuarie, va avea loc la sediul cotidianului nostru, situat în strada Domnească, numărul 68, o dezbatere publică, organizată de "Viaţa liberă" în parteneriat cu Asociaţia "Danube Media Center", eveniment ce va avea ca temă situaţia de pe piaţa muncii din Galaţi. Împreună cu specialişti din Inspectoratul Teritorial de…
CÂINII nimănui TERORIZEAZĂ trecătorii. ECOSAL le vine oamenilor în ajutor
Scris de Teodora Miron Sâmbătă, 24 Ianuarie 2015
Mai multe persoane care lucrează în societăţile comerciale din Bariera Traian ne-au semnalat că în curtea uneia dintre firme sunt foarte mulţi câini. Nu ar fi fost nicio problemă, dacă patrupedele ar fi stat în curtea cu pricina şi cineva ar fi avut grijă de ei. Dar, câinii şi-au făcut…
Când vocea face casă bună cu graţia/ Împreună pe scena Muzicalului, dar şi în viaţă (FOTO)
Scris de Ioana Ivan Sâmbătă, 24 Ianuarie 2015
* Claudiu şi Oana Rusu trăiesc la intensitate maximă o frumoasă poveste de dragoste Gălăţeanul Claudiu Rusu, în vârstă de 31 de ani, care a devenit cunoscut în toată ţara, după ce a participat la „Vocea României”, formează un cuplu cu Oana, de 35 de ani, de profesie balerină, de…
GROAPĂ cu copac în loc de capac... "soluţie" edilitar-ecologică la Galaţi
Scris de Victor Cilincă Vineri, 23 Ianuarie 2015
O idee ingenioasă a salvat trecătorii grăbiţi de la pericolul de a cădea într-o gaură de canalizare, automobilele să-şi prindă roata în capcana fără capac, Primăria să-şi mai facă rezerve de capace şi să le înlocuiască pe cele sparte sau furate. Cineva s-a gândit să înverzească peisajul de iarnă cu…
Normele de acordare a TICHETELOR DE MASĂ, publicate în Monitorul Oficial
Scris de VLG News Vineri, 23 Ianuarie 2015
Normele de aplicare pentru legea de acordare a tichetelor de masă au apărut în Monitorul Oficial, norme ce ţin cont de posibilitatea acordării tichetelor de masă atât pe suport hârtie, cât şi tichete de masă acordate pe suport electronic, hotnews.ro. Potrivit modificărilor, numărul maxim de tichete de masă acordate lunar…
"Viaţă de schimb", un SPECTACOL TOTAL, duminică, la Teatrul Dramatic
Scris de Remus Basalic Vineri, 23 Ianuarie 2015
"Viaţă de schimb" este fără îndoială o reprezentaţie care rămâne în memorie. Pe timpul celor două ore, râzi, plângi şi speri, pentru ca mai apoi să nu poţi ieşi indiferent din sală. Pornind de la piesa cu acelaşi nume scrisă de Victor Cilincă, echipa Teatrului Dramatic "învie" o lume distopică…
Ce n-au putut miniştrii au reuşit forumiştii: HARTA CALITĂŢII DRUMURILOR. Vezi care este situaţia în judeţul Galaţi
Scris de Mihai Angheluţă Vineri, 23 Ianuarie 2015
Ce nici miniștrii Transporturilor și nici Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri nu au reușit, au făcut cinci tineri în aproximativ un an de zile. Pornind de la o idee a utilizatorului vancouver de pe forumul Construim România, un informatician și patru studenți la Sisteme Informatice Geografice au elaborat Harta…
Păduchii le dau încă bătăi de cap elevilor gălăţeni
Scris de Remus Basalic Vineri, 23 Ianuarie 2015
Controalele medicale făcute, după vacanţa de iarnă, în unităţile de învăţământ din judeţul Galaţi, au scos la iveală sute de copii cu probleme de sănătate sau de igienă. Triajul epidemiologic desfăşurat de angajaţii Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi a avut loc în 233 de grădiniţe, şcoli şi licee. La control…
Nu doar tinerii pică în plasă: Un gălăţean în vârstă de 50 de ani, consumator de etnobotanice
Scris de Remus Basalic Vineri, 23 Ianuarie 2015
Valul de persoane ajunse în ultima vreme la camerele de gardă ale spitalelor gălăţene a determinat autorităţile locale să ia măsuri în plus pentru controlul fenomenului. Astfel, printr-un ordin de prefect, la Galaţi va fi înfiinţat un grup de lucru constituit din reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniul depistării…
PROTESTE la poarta COMBINATULUI ArcelorMittal Galaţi, din cauza SALARIILOR PREA MICI (FOTO)
Scris de Liviu Ghinea Vineri, 23 Ianuarie 2015
* Reprezentanţii a două sindicate de pe platforma siderurgică s-au adunat să protesteze, nemulţumiţi de oferta patronatului privind noul Contract Colectiv de Muncă Câteva sute de oameni s-au adunat, joi, 22 ianuarie, în faţa porţii de Est a Combinatului Siderurgic ArcelorMittal, pentru a protesta faţă de modul în care se…
Viaţă spectaculoasă a Sfântului Grigorie Teologul, pe care îl prăznuim duminică
Scris de Gabriel Kolbay Joi, 22 Ianuarie 2015
* Lupta sa cu ereticii a rămas exemplară pentru toţi creştinii care i-au urmat Duminică, 25 ianuarie, ortodocşii îl prăznuiesc pe Sfântul Grigorie Teologul. Cel cunoscut şi ca Grigorie de Nazianz s-a născut în anul 329 şi, potrivit credinţei creştine, s-a mutat la Domnul în anul 390. Cei 61 de…
Firmele trebuie să-şi declare sursele de poluare
Scris de Nicoleta Onofrei Joi, 22 Ianuarie 2015
Operatorii economici şi instituţiile care deţin date referitoare la sursele de poluanţi atmosferici trebuie să le raporteze către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului Galaţi până pe 15 martie 2015, pentru elaborarea inventarelor de emisii de poluanţi atmosferici. Aceştia trebuie să completeze chestionarele aferente activităţilor desfăşurate în anul 2014 în aplicaţia…
1.400 de beneficiari gălăţeni sunt AŞTEPTAŢI pentru AJUTOARELE ALIMENTARE de la UE
Scris de Ioana Ivan Joi, 22 Ianuarie 2015
Până în prezent, aproximativ 12.000 de nevoiaşi din Galaţi şi-au ridicat pachetele cu ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană. În procente, este vorba despre 89 la sută din cei 13.391 de persoane înscrise pe listele permanente. Aproape 1.400 de beneficiari de drept nu şi-au luat alimentele acasă şi sunt aşteptaţi…
Continuă distribuirea alimentelor UE/ Primesc pachete şi cei de pe listele suplimentare
Scris de Ioana Ivan Joi, 22 Ianuarie 2015
Primăria municipiului Galați dă startul distribuției de ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană pentru persoanele care s-au înscris pe listele suplimentare, adică acelea care deşi îndeplineau criteriile de acordare a acestor ajutoare, nu au primit cuponul prin poştă, de la Guvern. În urma validării de către Ministerul Muncii a listelor…
VESTE ÎNCURAJATOARE pentru gălăţenii cu hepatită C: Un nou TRATAMENT va fi disponibil în lunile următoare
Scris de Remus Basalic Joi, 22 Ianuarie 2015
Un tratament inovator care promite să revoluţioneze tot ceea ce ştiam despre tratamentul hepatitei C a fost aprobat zilele acestea la nivelul Uniunii Europene. În cadrul studiilor clinice, acesta a vindecat între 95 şi 100 la sută dintre pacienţii cu forma cronică a acestei boli, considerată până de curând incurabilă.…