SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi

Elevii şi părinţii gălăţeni, informaţi despre pericolul ETNOBOTANICELOR

Scris de Vineri, 30 Ianuarie 2015
Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CRPECA) Galaţi a iniţiat un nou proiect de prevenire a consumului de droguri. Proiectul "Noile substanţe cu efecte psihoactive, un pericol social major!" este derulat în perioada ianuarie-decembrie 2015, în unităţile de învăţământ din judeţul Galaţi şi are ca obiectiv informarea şi educarea…

Musical pentru copii la Teatrul Dramatic: "Personajele evadează" cu grupul Voces

Scris de Vineri, 30 Ianuarie 2015
* În premieră absolută: un musical cu şi pentru copii, testat la Galaţi înainte de San Remo Primul musical cu elevi şi pentru elevi va avea premiera astăzi, 30 ianuarie, începând cu ora 12,00 la Teatrul Dramatic. Este vorba de spectacolul susţinut de multipremiatul grup (condus de Monica Măciuceanu) "Voces"…

Noi nu distrugem corola de minuni a IERNII/ La Galaţi, ar putea demara sistematizarea TRAFICULUI (FOTO)

Scris de Joi, 29 Ianuarie 2015
Atât de tare ne-am obişnuit cu ele în peisaj, încât ar putea deveni chiar periculoasă îndepărtarea lor peste noapte de pe carosabil. Şoferii mai entuziaşti ar putea crede că s-a făcut brusc primăvară şi ar putea da frâu prea liber cailor putere de sub capote. De aceea, poate că ar…

Crengile şi cioatele copacilor căzuţi la VISCOLUL DE ACUM O LUNĂ încă aşteaptă să fie RIDICATE

Scris de Joi, 29 Ianuarie 2015
Rădăcinile copacilor doborâţi, în Micro 19, în spatele cazinoului Lisboa, de viscolul de acum o lună nu au fost ridicaţi nici acum de către angajaţii societăţii Gospodărire Urbană. Două rădăcini, dar şi o groază de crengi şi crenguţe stau încă pe spaţiul verde. Oamenii sunt nemulţumiţi că, după atâta timp,…

Câţi gălăţeni s-au tratat pe BANII STATULUI în spitale din Europa, anul trecut

Scris de Joi, 29 Ianuarie 2015
22 de gălăţeni cu boli cardiovasculare sau cu diferite alte afecţiuni grave au mers, anul trecut, la tratament în clinici din alte ţări europene, pe banii statului. Acest lucru a fost posibil după ce pacienţii au accesat de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galaţi formularul E112. Pentru…

CARDUL DE SĂNĂTATE - OBLIGATORIU de la 1 mai

Scris de Joi, 29 Ianuarie 2015
Cardul naţional de sănătate va fi utilizat obligatoriu la medicii de familie, în spitale şi farmacii, începând cu data de 1 aprilie, arată un proiect de Hotărâre de Guvern. Până atunci, documentul poate fi utilizat în paralel cu adeverinţele şi trimiterile actuale. Majoritatea gălăţenilor au intrat în posesia "buletinului de…

LOCURI DE MUNCĂ/ Germania caută POŞTAŞI români. Salariu - 2.000 de EURO

Scris de Joi, 29 Ianuarie 2015
Poşta germană din Stuttgart doreşte să angajeze 15 poştaşi din ţara noastră. "Se efectuează servicii poştale, curierat, predare de colete şi scrisori la destinaţie în zona Stuttgart, utilizându-se mijloace de transport adecvate (auto şi biciclete). Candidatul trebuie să aibă cunoştinţe bune de limba germană (scris, vorbit, citit) - nivel B1,…

Ce medici sunt de gardă la Centrul de permanenţă Băleni

Scris de Joi, 29 Ianuarie 2015
Echipa formată din medicul Carmen Darie şi asistenta Camelia Arfire asigură serviciul de gardă la Centrul de permanenţă din comuna Băleni în zilele de 29 şi 31 ianuarie. Pe 30 ianuarie, de permanenţă sunt dr. Valeriu Hărăbor şi as. Andreea Băleanu. Centrul de permanenţă Băleni asigură continuitatea asistenţei medicale primare…

Mai multe MEDICAMENTE SE SCUMPESC. Copiii, PENSIONARII şi bolnavii cronici, cel mai AFECTAŢI

Scris de Joi, 29 Ianuarie 2015
* Mulţi bolnavi cronici nu vor mai putea să-şi continue tratamentul, cred specialiştii * Ibuprofenul nu va mai fi compensat pentru gravide, copii şi studenţi Guvernul a hotărât anul trecut, după şase ani de pauză, să reactualizeze lista cu medicamente compensate şi gratuite. În două etape, câteva zeci de molecule…

A cui e MIZERIA de la Şcoala 29? Gălăţenii ACUZĂ, Ecosal se apără

Scris de Miercuri, 28 Ianuarie 2015
Am fost sesizaţi de către un gălăţean că Serviciul Public Ecosal a lăsat mormane de pământ şi de moloz în urma unei lucrări efectuate mai demult la trotuarul din vecinătatea Şcolii Nr. 29. "Ecosal a făcut trotuarul spre Şcoala 29, dar a uitat să-şi ia şi gunoiul rămas (moloz şi…

FOCAR DE INFECŢIE în CENTRUL Galaţiului

Scris de Miercuri, 28 Ianuarie 2015
Pe adresa redacţiei a venit o sesizare de la o doamnă care locuieşte pe strada Mihai Eminescu, în centrul oraşului. Aceasta ne-a transmis că, pe un teren aflat în apropierea locuinţei sale, mai multe persoane din zonă aruncă gunoaie de tot felul, de la saci menajeri cu resturi de mâncare…

A OPTA MINUNE A LUMII va fi construită în satul Gara Berheci din judeţul Galaţi

Scris de Miercuri, 28 Ianuarie 2015
* O investiţie de tot râsul începută de guvernarea PDL în 2011 continuă şi astăzi * Unor ţărani care n-au canalizare şi drumuri asfaltate, Guvernul le-a dat bani să-şi facă parcuri de milioane de lei ca să respire aer mai curat * În judeţ există sute de probleme de mediu,…

TINERII ŞI ORAŞUL/ Pasiunile pot deveni o meserie adevărată

Scris de Marți, 27 Ianuarie 2015
Studenţii gălăţeni au hobby-uri care de care mai variate. Cursurile de dans, fotografie, pictură, atletism sau modelling le fac tinerilor noştri viaţa mai frumoasă şi îi menţin în priză, după orele de curs. Alţii sunt colecţionari sau brokeri amatori. Toţi spun că a avea un hobby în ziua de azi…

Nu ai primit CARDUL DE SĂNĂTATE prin poştă? Iată cum poţi intra în posesia acestui DOCUMENT

Scris de Marți, 27 Ianuarie 2015
Aproximativ 4.200 de gălăţeni au venit la sediul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Galaţi (strada Mihai Bravu, nr. 28) pentru a-şi lua cardul de sănătate, până la sfârşitul săptămânii trecute. În prezent, la CJAS Galaţi mai sunt în jur de 40.000 de carduri tipărite pe numele gălăţenilor. Dacă nu…

TINERII ŞI ORAŞUL/ În Micro 39 - slalom printre gropi, CÂINI şi GUNOAIE

Scris de Marți, 27 Ianuarie 2015
* Zona arată mai rău ca la ţară din cauza lentorii de care dau dovadă autorităţile, dar şi din cauza lipsei de educaţie a cetăţenilor Mereu catalogat ca fiind o zonă problematică, cartierul Micro 39 nu vede luminiţa de la capătul tunelului nici în acest început de an. Gropile, bălţile…

INTERVIU cu Manon Cristoloveanu, directoarea DGASPC Galaţi: "O lege a ADOPŢIILOR permisivă generează ABUZURI"

Scris de Marți, 27 Ianuarie 2015
- Cum s-a încheiat anul 2014 pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) şi ce planuri aveţi pentru anul în curs?- În fiecare an, noi am încercat să facem câte ceva în plus. Anul trecut am reparat încă şase din cele 12 apartamente pe care le avem,…

Asociaţia Danube Media Center vine în sprijinul gălăţenilor

Scris de Marți, 27 Ianuarie 2015
Asociaţia Danube Media Center este o iniţiativă legal constituită a jurnaliştilor de la cotidianul „Viaţa liberă”. Înfiinţată la sfârşitului anului 2014, Danube Media Center îşi propune să suplimenteze demersul profesional al membrilor cu unul emoţional şi de atitudine. Scopul este de a întoarce către comunitate sprijinul pe care în timp…

Alfă ce MEDICI sunt de gardă, marţi, 27 ianuarie, la Spitalul Judeţean

Scris de Marți, 27 Ianuarie 2015
Medicii Doina Ţurlacu şi Cristian Roşca asigură marţi, 27 ianuarie, serviciul de gardă în secţiile de Medicină internă ale Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi. La Neonatologie de gardă este dr. Genoveva Vasilcan, în vreme ce la Ginecologie, permanenţa este asigurată de doctorii Cezar Irimia şi Mihai Lazăr. La Cardiologie, una…

Cât costă să afli RH-ul şi GRUPA DE SÂNGE, analize necesare pentru DOSARUL ELECTRONIC DE SĂNĂTATE

Scris de Marți, 27 Ianuarie 2015
* Dosarul poate fi activat în aproximativ un minut, la orice control medical * Pacienţii care nu-şi cunosc grupa de sânge şi RH-ul vor fi nevoiţi să plătească pentru a le afla Atunci când un pacient are nevoie de servicii medicale de urgenţă, informaţiile din “Sumarul de urgenţă” sunt foarte…

Legendarul cântăreţ Demis Roussos a decedat

Scris de Luni, 26 Ianuarie 2015
Cântăreţul grec Demis Roussos a murit la vârsta de 68 de ani, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a declarat pentru publicaţia Le Figaro fiica artistului, Emily. Informaţia despre decesul cântăreţului a fost anunţată şi de jurnalistul Nikos Aliagas, pe platforma Twitter, luni dimineaţă. Nikos Aliagas este prezentatorul emisiunii de…

LOCURI DE MUNCĂ/ Danezii caută MUNCITORI în agricultură

Scris de Luni, 26 Ianuarie 2015
Şomerii din Galaţi care vor să lucreze în străinătate au la dispoziţie 135 de locuri de muncă în Danemarca, toate în domeniul agricol: culegători de căpşuni (60 posturi), culegători de mazăre (50 posturi), culegători de zmeură (20 de posturi), supraveghetori culegători de fructe (trei posturi), specialişti în fertilizarea solului prin…

TRADIŢII/ Ouăle încondeiate ca altădată - un MEŞTEŞUG la îndemâna tuturor gălăţenilor

Scris de Luni, 26 Ianuarie 2015
* S-a reconstituit doar desenul, reţeta de preparare a culorilor din plante a rămas un mister nedezlegat Cercetătorii de la Centrul Cultural Dunărea de Jos au încercat, de-a lungul timpului, să pună în valoare tradiţia şi să le cultive gustul pentru frumos gălăţenilor. Mai ales că unele meşteşuguri ne sunt…

Cine sunt ofiţerii acoperiţi din presa gălăţeană?

Scris de Luni, 26 Ianuarie 2015
Şeful Serviciului Român de Informaţii (SRI), George Maior, a confirmat, în week-end-ul care tocmai s-a încheiat, ceea ce în diverse medii se vehicula de foarte multă vreme: în mass-media activează şi ofiţeri sub acoperire! „În presă sunt ofiţeri acoperiţi ai SRI, ca şi în alte state democratice europene. Misiunea lor…

COVORUL gălăţean e MAI BUN decât cel oltenesc

Scris de Luni, 26 Ianuarie 2015
În casa ţăranului se pot ascunde comori. Cine caută, s-ar putea să dea peste obiecte în faţa cărora se miră până şi specialiştii. Despre un astfel de obiect, cel mai probabil unic în ţară, ne-a vorbit Paul Buţa. "Galaţiul este una dintre cele mai reprezentative zone din România pentru covorul…
Pagina 278 din 616