Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Marea Britanie, mandat dur de negociere cu UE

Vineri, 28 Februarie 2020 06:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Marea Britanie a prezentat joi un mandat dur de negociere pentru discuţiile cu Uniunea Europeană, evidenţiindu-şi dorinţa unei viitoare independenţe economice şi politice, care ar putea să o plaseze pe direcţia unei coliziuni cu Bruxellesul, comentează agenţia de presă Reuters. În privinţa calendarului, documentul atrage atenţia că cele două părţi au termen până în iunie să ajungă la ceea ce echipa de negociere a Londrei numeşte "marele linii ale unui acord", care să f ...

Podul peste Dunăre, construit cu oţel de la Galaţi

Joi, 27 Februarie 2020 14:00 | Publicat în ECONOMIE
Combinatul siderurgic Liberty Galaţi va furniza oţel pentru cel mai important proiect regional de dezvoltare a infrastructurii - podul peste Dunăre de la Brăila. Mai exact, siderurgiştii gălăţeni vor livra pentru Fincantieri Infrastructure tabla groasă care va fi, mai apoi, folosită la confecționarea segmenților tablierului podului, operațiune care se desfășoară la Șantierul Naval Vard din Brăila. "Suntem mândri să fim furnizori, dar și foarte hotărâți să livrăm client ...

Piaţa gazelor, liberalizată de la 1 iulie

Joi, 27 Februarie 2020 11:00 | Publicat în ECONOMIE
Piaţa gazelor va fi cu siguranţă liberalizată la 1 iulie, iar cea de energie electrică, la 31 decembrie 2020, altfel România riscă să nu mai poată utiliza fonduri europene, din cauza infringementului pe care îl are în sectorul gazelor, a declarat ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu. Liberalizarea va fi inclusă în modificările care se operează acum în Parlament la Legea 123/2012, legea-cadru a sectorului energetic. Ministrul susţine, însă, că ...

Exerciţii comune româno-americane, în Marea Neagră

Miercuri, 26 Februarie 2020 18:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Fregata „Mărășești” a participat marți, 25 februarie, în vestul Mării Negre, la exerciții în comun cu distrugătorul american „USS Ross” (DDG-71), navă militară componentă a pachetului de capabilități ale Forțelor Navale ale Statelor Unite ale Americii în Europa și Africa (NAVEUR).„Exercițiul, la care au participat peste 500 de militari, a avut ca obiectiv principal menținerea nivelului de instruire a marinarilor militari români și face parte din pachetul de măsur ...

Ucraina reia programul de construcţie a rachetelor

Miercuri, 26 Februarie 2020 18:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ucraina va reanima în curând programul de construcţie a rachetelor, a anunţat marţi seara secretarul Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare (SNBO) de la Kiev, Aleksei Danilov, adăugând că în acest fel ţara va putea să riposteze oricărui agresor, potrivit publicaţiei ucrainene Segodnia. El s-a declarat încrezător că în curând va fi reanimat „programul nostru de rachete”, care include atât mijloace de apărare împotriva atacurilor cu rachete, cât şi rache ...

Execuţia bugetului general consolidat

Joi, 27 Februarie 2020 05:15 | Publicat în ECONOMIE
Execuţia bugetului general consolidat în luna ianuarie 2020 s-a încheiat cu un deficit de 460 milioane de lei (0,04 la sută din PIB), informează Ministerul Finanţelor Publice.În ianuarie 2019, s-a înregistrat un excedent de 700 milioane de lei, respectiv 0,07 la sută din PIB."Comparativ cu excedentul înregistrat în luna similară a anului trecut, deficitul din luna ianuarie 2020 este explicat în principal de majorarea rambursărilor de TVA cu 1 miliard de lei (1,72 miliarde ee lei î ...

După majorarea salariilor, risc de încetinire economică

Joi, 27 Februarie 2020 11:45 | Publicat în ECONOMIE
România se confruntă în continuare cu riscul deteriorării deficitului de cont curent, iar o încetinire economică în rândul unora din principalii parteneri comerciali ai României ar putea găsi contul curent al României nepregătit pentru a face faţă unei scăderi a exporturilor, arată Comisia Europeană, în raportul de ţară referitor la România, publicat miercuri.Potrivit Executivului comunitar, măsurile adoptate de autorităţile române au contribuit la adâncirea deficitului ...

Cele mai puţine insolvenţe din ultimii zece ani

Joi, 27 Februarie 2020 09:30 | Publicat în ECONOMIE
Numărul companiilor care au intrat în insolvenţă în 2019 a scăzut, la nivel naţional, cu 21,44 la sută faţă de anul anterior, la 6.524, şi se situează la minimul ultimului deceniu, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). În Regiunea Sud-Est, din care face parte şi Galaţiul, insolvenţele au scăzut 21,3 la sută, la un total de 1.110 de dosare. În acest context, potrivit unui studiu de piaţă realizat de Coface, se constată o scădere graduală ...

Fonduri alocate pentru prevenirea coronavirusului şi noi spaţii pentru carantină

Joi, 27 Februarie 2020 00:02 | Publicat în SĂNĂTATE
Consiliului Judeţului (CJ) Galaţi s-a întrunit miercuri, 26 februarie, într-o şedinţă extraordinară, pentru a aproba o serie de măsuri menite să prevină răspândirea coronavirusului în judeţul Galaţi. Mai exact, CJ Galaţi a alocat din fondul de rezervă suma de un milion de lei, "în vederea stabilirii unor măsuri de prevenţie, precum şi pentru a contribui la asigurarea condiţiilor de izolare ca urmare a adoptării Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgen ...

Monedă dedicată istoriei aurului

Marți, 25 Februarie 2020 16:15 | Publicat în ECONOMIE
Banca Naţională a României (BNR) va lansa în circuitul numismatic, începând cu data de 2 martie, o monedă din aur cu tema "Istoria aurului - Obiecte de orfevrărie romană târzie descoperite la Carsium", informează BNR. Moneda are o valoare nominală de 10 lei, are o formă rotundă, diametrul de 13,92 mm, greutate de 1,224 g şi cant zimţat. Atât pe aversul, cât şi pe reversul monedei sunt reprezentate bijuterii din aur din inventarul de obiecte de orfevrărie romană târzie desco ...
Pagina 618 din 957