!mergem în timp şi-n spaţiu? înapoi şi înainte? suntem mulţi şi multe?... dare de samă: suntem şi trăim proiecţia gândirii absolute! !sigur că da, umblăm şi noi prin cest inexorabil vis al nu ştiu cărui necunoscut?... strigăm: sigur că nu!... şi, negreşit, mă nărui şi te nărui! !aşa i-am spus... şi credem că aşa-i, chiar dacă ne fălim c-avem vro ştire despre acest ascuns hohotitor, stăpân pe astă silnică gândire! !şi ne-amăgim că poate fi frumos, dar ...

Înainte de mult aşteptata noastră întâlnire, te anunţ şi te avertizez că nu iubesc nici o Patrie! şi că nici o frică nu mă încearcă din cauza ei, pentru ea, deoarece exact în Curbură de Carpaţi o doare de inima mea şi de inima ta! că astă limbă (morfologia şi sintaxa) în care gândesc, şi în care citesc, şi în care scriu, şi în care dorm, şi în care mor fără oprire... mi-a dăruit-o Dumnezeu şi Mama, iar nu Patria! desigur, şi eu am fost născut într-un loc, � ...

Nimic (nu)-i de aşteptat să se întâmple în această oprire, căreia i se spune viaţă pe pământ: nici rele, nici bune, nici pătrate, nici rotunde... chiar dacă tu eşti o sântă... chiar dacă eu sunt un sânt! Nimic (nu)-i de aşteptat să se piardă printre alte cuvinte mai mult ori mai puţin uitate: nici aproapele, nici departele, nici vrăjmaşul, nici prietenul cel mai bun/scump dintre ne/vertebrate! Nimic (nu)-i de aşteptat... însă pe toate le primim fără nici o crâcnea ...

Îmi plac reproşurile argumentate. Sunt cum nişte învăţături. Cum nişte pilde. Şi nu dezavuez niciodată şi nici într-un fel spusele celui care mă face măgar când sunt măgar şi zimbru când sunt zimbru, nu invers. Însă, dacă-s vultur şi cineva mă face sticlete, ori invers, n-am decât să mă consider calomniat şi să procedez ca atare, arareori, sau să mă amuz copios, adeseori. Nu-i bine aşa?... Sigur că da! Şi, ca să nu mai conjug mult timpul pierdut, rezum: printr-o ...

Stau acum, stau aici, în Moldova de nord, unde sunt numai ape impare... n-am uitat să mă-ntorc, n-am uitat să mă mir: jur pe sfeşnicul meu de onoare! Şi mă duc la fântâni... şi mă văd alt ceva în oglinzile lor tăcătoare... văd şi stele-n mulţimi, tremurând... fără soţ: jur pe candela mea de onoare! Nu întreb... nu răspund... este limpede-n tot şi în pricina mea-ntâmplătoare pe ist bulgăr de lut, supra cerul adânc: jur pe strigătul meu de onoare! Cum e apa în c ...

Oare cum ai putut să crezi? Cine te-a îndemnat să pui la îndoială onestitatea-mi legendară? Ce gânduri nefaste au pus stăpânire pe tine? Ai auzit vreodată (de-a lungul vremurilor şi timpurilor) că vrun Cineva a dorit ori a îndrăznit să caute aiastă uriaşă Privire? Şi doar ţi-am spus şi ţi-am scris de mii de ori că nu sunt în stare să pot râvni enorma privire Cleopatră, că nu sunt în stare nici măcar să pot termina o scrisoare la lumina ochilor săi! Şi doar ai auz ...

Ş-am venit să te-aud, să te văd, să te-nvăţ ca pe-o carte cu literă mare... şi apoi să mă ierţi că nu pot să te-nving: jur pe lacrima mea de onoare! Am venit până-n sudul Moldovei de nord, pân-aici, unde toate sunt pare, unde totu-i multiplu de doi... ă, hă, hă...: jur pe fulgerul meu de onoare! Sărut mâinile, doamnă... acum e acum şi aici e aici... mi se pare c-am să am ce-nvăţa şi că n-am să termin: jur pe liniştea mea de onoare! Şi nu ai ce să-mi dai drept ...

Chiar am uitat de când nu am mai primit o scrisoare alcătuită cu peniţa şi cu cea mai caldă cerneală din necunoscut. O scrisoare pură şi simplă. Cu litere frumos articulate, ca-n documente de cancelarie, ca-n urice domneşti. Întocmită de-un orfevru, parcă. O scrisoare scurtă şi cuprinzătoare. Convingătoare, mai ales. Am primit-o ieri, la biserică. Mi-a adus-o cea mai vrednică şi frumoasă poştăriţă din cel mai năzdrăvan Cartier gălăţean. Paranteză: pentru cine nu � ...

De-atâţia ani... şi n-am ajuns la tine... şi merg, şi merg (zile şi nopţi) întruna, mai am puţin şi se termină drumul, nu se mai vede zarea şi nici luna, nimic din ce mi-a spus că eşti acolo, încremenită-n veşnic-aşteptare, silabisind (în numele iubirii) prenumele nădejdii strigătoare la cerul dus şi-ascuns mult mai departe de dincolo de viaţă şi de moarte! Şi nu mai văd nici ziuă şi nici noapte... şi merg aşa, mereu şi fără frică, fără lumină, fără întu ...

Mă sui în autobuz. E duminică. E ora cinci, antemeridian. Nădăjduiesc să nu mă mai sâcâie nimeni cu decibeli orali peste limitele admise de bunul simţ. Mă aşez şi deschid o carte cu psalmi. Cu fiţe de doamne/dive sus/puse, din staţia Ţiglina Unu urcă două trăncănitoare de serviciu pe traseul lui 9. Se năpustesc elegant şi ocupă locuri faţă-n faţă, uite-aşa, pentru ca să-şi vadă gesturile, să-şi controleze mişcările, să se-nţeleagă, să nu le scape nici un am ...