Văd cum se suie volbura pe gard,/ ca o femeie albă pe o scară, până la cer şi dincolo de cer.../ şi jură că aici nu mai coboară!...   Şi o aud: nu vreau să mai aud/ nici un cuvânt al nimănui, vreodată... un om ca tine, ieri, când înfloream,/ a spus urât şi m-a scuipat pe toată! Şi l-am rugat frumos: te rog frumos,/ ai milă, nu mă smulge din cărare, aici a vrut sămânţa mea să fiu/ fir târâtor şi biată întâmplare! Şi l-am rugat încet şi drăgăstos:/ vreau să ...

Nu pot veni, astăzi mă duc la doamna Mâine, plec mai devreme, că-i târziu...şi vreau s-ajung la timp, fiindcă am visat că face pâine încă de ieri...la revedere, drumu-i lung!   E foarte lung...şi-am auzit că niciodată, încă de azi, acolo, nimeni n-a ajuns... am întrebat...ştiu, pentru mine stă la poartă, cu ne/răbdare şi cu pâine, drept răspuns!   E cam târziu...însă târziul nu mă teme, am leac de vremea şi de timpul dumnealui... chiar dacă moartea se trezeşte-n ...

Dragă amantă, recunosc, nu ţi-am mai scris de când m-ai prins cu amanta de la contabilitate. E mult de atunci. În speranţa că mă vei ierta, îndrăznesc să-ţi scriu două. Prima-i un fel de invitaţie directă. A doua-i un fel de supărare universală. Dacă mă ierţi, promit că am să fiu cel mai fidel din lumea asta. Iată cum sună şi cum arată prima scrisoare! Să bem o cafea împreună, sub teiul cu vârf până la lună, sub liniştea salelor crengi cu păsări şi calde şi ...

Încă dintru-nceputul cestei misive (nu cumva să mă crezi necioplit cum stâlpul infamiei din mijlocul satului tău cu oameni drepţi, cinstiţi, harnici şi filantropi) pot pentru ca să-mi cer iertare şi să prezint scuze fiindcă nu ţi-am mai trimis de mult o scrisoare gata deschisă, gata citită, gata analizată! Tu ştii, desigur, care-i rostul scrisorilor deschise în societatea noastră, mai ales a ta! Scrisorile deschise participă victorios la ameliorarea raselor de animale şi la ...

O, zei!... ce minunată Vişin(ic)ă!... (!plus două zeci şi patru de carate!)... mă uit la ea, m-apucă treişpe-paişpe şi cinşpe-şaişpe gânduri preacurate!... Şi-un fel de dor candid, fără sfârşire, şi-o viaţă defensivă, fără moarte... şi stau la geam, şi-o chem la poezie, dar ea nu vine... şi mănânc muşcate!... Dar e frumos!... nu poate să nu fie!... în preajma sa, toţi mor de admirare, toţi zic şi scriu în gând: jos pălăria!... şi-şi pun de vis! şi de ...

M-am dus la toamnă şi am stat frumos şi-ncet, cum stă un mire c-o mireasă... am înţeles că nu mai vrea nimic, vrea să uităm şi să plecăm acasă! Vrea să uităm tot ce a fost urât, vrea să lăsăm (în urmă şi departe) tot ce-a fost fals şi viaţă de-mprumut şi ne-a ţinut îndepărtaţi de moarte! Sigur că da... îns-am rugat-o blând să aşteptăm, că vii şi tu, iubire...!... Toamna s-a pus cu tâmpla pe genunchi şi suspina despre despodobire! Ce pot să fac? hai, s ...

Sigur că da! N-am cum să te uit! După câte mi-ai făcut, n-am voie să te scap din re/vedere! Am avut mare noroc, totuşi, că am reuşit să mă smulg din ghearele şi din mrejele tale devastatoare! Că, altfel, cine ştie în ce hal ajungeam! Vreau să cred că am ieşit aproape teafăr din încurcătura cu tine, că voi încerca să-mi aşez „faţada” la locul ei, voi declara/deschide recurs la indiferenţa ta, ca să nu-i spun nesimţire! Nişte în/juraţi părtinitori au considerat ...

Am să mă duc la toamnă şi-am să-ţi scriu: iubito, sunt acolo, sunt la toamnă şi-aştept să-nceapă ultimul păcat, la care toată viaţa mă condamnă! Şi-am să te rog frumos: vino şi tu, dulce-amarul din gutui te cere să vezi cum pleacă păsările-n jos şi cum ne spun (plângând) la revedere! Şi-am să te-ndemn prin dumitriţe, mult, ca pe-o femeie dragă, nestemată... şi-o să tăcem... şi-om vrea să stăm încet... când ultimul păcat va bate-n poartă! Toamna va-ntin ...

Bătrânul Gheorghe nu mai zice nimic. Mişcarea invizibilă a ogrăzii (ce sumă infinită de locuri fixe!) parcă nu-l mai interesează, parcă nu-i mai cotropeşte monastirile albastre ale ochilor săi (două Voroneţe trimise pe pământ să zămislească şi să sfinţească oleacă de pământ şi foarte multă şi fără de oprire poezie moldavă!). Bătrânul Gheorghe tace. Vorbelor sale parcă li-i frig, parcă vor să rămână mai multă vreme la căldură, acolo, în sufletul lui dem ...

Necunoscuta mea e o frumoasă de piatră, de cuvânt şi de culoare, de portativ... şi de luat acasă când ne/răbdarea scârţâie şi doare, când perspectiva-i cum nu se mai poate de neagră, de îngustă şi de rară, iar dezlegarea la singurătate adună, scade, şterge şi omoară ce-a mai rămas din tot ce-a fost odată şi ce-o mai fi din tot ce nu s-arată! Frumoasa mea e o necunoscută... o iau aşa, n-am timp de cercetare, n-am vreme să întreb cam cât la sută e bună, dulce şi ...