Unu spre Doi!?... Sigur că da! Mă uit în ochii păsării care mă însoţeşte pe drumul spre draga mea doamnă Doi! Mă uit exact în ochii păsării care mă însoţeşte prin aer, zburând cu spatele, să-i pot vedea ferestrele negre şi să-mi poată vedea ferestrele verzi! Mă uit şi mă văd Unu! Exact Unu! Nici mai mult, nici mai puţin! Oare din cauza/mulţumită păsării mă văd Unu? Parcă şi în ochii doamnei Doi mă vedeam Unu, atunci, când îi citeam şi-mi citea Nichita St� ...

asculţi căderea florii de salcâm, demult, de-acolo, dintr-un hăt departe când te uitai la cerul negreşit, la steauă, cum se naşte şi cum arde şi cum se suie-n zare până când salcâmul înfloreşte înc-o dată, şi înc-o dată... şi alergi, şi-alergi prin ad/mirarea ta ne/vinovată, poate ajungi atunci, la început de mugure, de frunză şi de roată?!? atunci, demult... la margine de vis, într-o tăcere crudă şi rotundă, când hoinăream prin vreme fără timp, tulburător ...

Nu-mi răspunzi? Nici măcar din milă? Nici măcar din curiozitate? Nu-mi dai nici o satisfacţie? Treaba ta! Te avertizez: vin să te sfărâm! Şi pe tine, şi pe tanti Lui, hututuia lui Zero! Din cauza lor am ajuns să fiu luat drept caraghios în Bârfa celor proşti şi mulţi, cum zice Lăpuşneanul! Pentru că aceşti proşti şi mulţi nu se ocupă cu madrigale, cu ochi daţi peste cap, cu scări de mătase! Ăştia nu-s fraieri ca mine! Ăştia folosesc argumente pure şi simple, de la ...

Asta-i de ieri...pe cea de azi o caut mâine, într-o sintaxă cu filet extra/veral... să vezi ce lux, ce amănunte-n conjugare, ce pur şi simplu-n psiho/patul conjugal! Şi ai să vezi morfologia-n plecăciune, şi pe genunchi, şi-n declinare, şi-n şpagat, cum repezeala din preludiu-i amăgirea şi destrămarea din postludiul agramat! Asta-i de ieri...pe cea de azi o caut mâine şi-o dau de hrană şi băut la numeral... şi-o să auzi ce hai pe moduri şi pe cazuri, şi ce pre/text frumo ...

Şi încep să cred că motivul tăcerii tale este cu totul şi cu totul altul, iar nu prostia nevestei lui bădia Zero, ţaţa Lui. Dacă nici după misiva asta nu-mi dai nici un semn de viaţă, înseamnă că trebuie să vin pân-acolo, trebuie să văd la faţa locului dacă presupunerile mele se adeveresc şi dacă nu cumva e vorba despre o inducţie matematică, asta din urmă fiind una dintre toate calităţile tale, şi nu ale mele. Nu ştiu dacă memoria-ţi mai păstrează rugămintea ...

(!) aveţi răbdare, gata, faceţi loc/ – ajunge pentru toţi, e foarte mare, e multă, lungă, naltă, e oricum/ şi-oricând vrea şi aşteaptă fiecare (!) (!) n-o mai strigaţi şi nu vă năpustiţi/ – ea-i (ne)norocul tuturor, ea poate da (gratis, cu-mprumut, fără regret)/ săruturi şi nădejdi (ne)numărate (!) (!) vă rog, nu râdeţi, n-are nici un rost,/ nu mâzgăliţi prezenţa ei absentă, fiindcă ceasu-i sună negreşit/ şi nu rămâne-n urmă, repetentă (!) (!) da – ni ...

N-ai auzit atunci, în prima noapte de poezie, ce ţi-am adus aminte despre Tăcere? Nu despre tăcerea ta de acum, ci despre Tăcere, în general? Oare ai uitat aşa de repede că nu trebuie să urli, însă nici nu trebuie să nu scoţi şi să nu scrii nici un cuvânt? Sigur n-ai uitat că puneam rămăşag pe cine-i în stare să recite (cel mai frumos şi cel mai încet) cele mai frumoase şi răscolitoare poezii despre Tăcere şi despre Linişte!? Mai ştii, oare, că m-ai rugat să-ţi d ...

!că sunt aici ş-acum e-o întâmplare în gol, cu subiect şi predicat, cu UNUL care numără întruna, cu altul care stă la numărat! !UNUL şi altul – oare care-i primul dintre arhonţii cestui jur cifrat? cine păstrează cheia şi închide taman când cred că totu-i dezlegat? (!sigur că da, nu ştie nimeni care e doipier, care-i pierpătrat!) !şi care-i substantivul, care-i verbul dintre ceşti doi aicea şi acum? nu-s doi în UNU, nu e UNU, singur, şi care strigă-n valmă „ERGO ...

Nu care cumva să crezi că insist, că-s prost şi o fac pe deşteptul. N-am să te mai sâcâi multă vreme. Dacă nici după "publicitatea" pe care ţi-am dat-o ieri nu ai curaj să "rupi" tăcerea, rezultă că te doare-n cot...(că tot trei litere are, câte două consoane şi o vocală, fiecare)...de QED, însemnează că ţaţa Lui (nevasta lui Zero) e mai importantă decât minunile universale din poezia UMNS! De ce-i genial "îngerul cu o carte în mâini"? Păi, doamnă Doi, în loc s� ...

Pe marginea prăpăstiei, în pădurea de salcâmi cu flori negre şi înalte, cuvântul acela lăcrămează şi se clatină sub atingerea/greutatea celorlalte: celorlalte cuvinte moarte şi vii, celorlalte cuvinte dintr-o părere, într-o părere, celorlalte cuvinte încă necunoscute, celorlalte cuvinte din alte puncte de re/vedere!   Pe marginea prăpăstiei, cu o carte de poezii/rugăciuni în mâinile albe, cuvântul acela citeşte şi dă dezlegare cuvintelor condamnate la uitare pe fil ...