Da, îmi dă şi apă. Îmi place foarte mult apa. Mai ales când o beau cu dulceaţă de cireşe amare. Amare şi negre. Mănânc frumos şi tac. Adică nu tac. Mă uit la Ileana. Mi-i aşa dragă, încât se aude cum mă uit la ea! Ce Ileană splendidă mi-a pus Dumnezeu în cale! Nici ea nu zice nimic! Dar se aude cum mă priveşte! Surâsu-i îmi invadează memoria. Şi-mi aduc aminte o strofă scrisă de Mihai: „O vis ferice de iubire,/ mireasă blândă din poveşti,/ nu mai zâmbi, a ta ...

(!) acolo, în satul cu greieri desculţi/ prin boabe de rouă,îs ochii curaţi ca izvorul cel vechi/ sub luna cea nouă (!)(!) acolo, în satul cu ghiers nemurit/ în pomi şi-n cătină,fântânile toate au păsări de cuib/ sub luna cea plină (!)(!) acolo, în satul cu fluturi stăpâni/ pe vară şi toamnă,s-aude un somn şi un vis năruit,/ şi gândul mă-ndeamnăsă plec şi s-ajung înainte de-a fi/ târziu peste-acestepoghiazuri sacrate-n voiri de ţărani/ cu lacrimi celeste (!)(!) ...

Mă rog, ţaţa Niculina nu are decât să creadă ce vrea despre intenţiile mele! N-are decât să stea toată ziulica la gard şi să-i spioneze pe cei care trec încolo şi încoace, după una, după alta, după cum este felul fiecăruia, şi învăţătura, şi apucătura, şi moftul, şi nu mai ştiu ce are fiecare în suflet şi în gând!...Auzi, cică mă duc după bâţâitoare! Habar n-are ţaţa ce splendoare-i fecioara Ileana, după care-mi sfârâie călcâiele! Da, îmi sfârâie ...

și uită-te n-urmă și-așteaptă și taci/: sunt urmele noastre uscate și goale, amare și reci/ de-atâtea dezastre ! sunt nopțile mele cu suflet adânc/ și liniște naltă cât nopțile tale în care a fost/ să fim laolaltă ! și uită-te n-urmă: acolo mai sunt/ icoanele noastre rămase-n fântâna din care-am băut/ globule albastre și unde/am văzut ce frumoasă erai/ – și tu – cum și luna pe care-o scoteam în căldare, crezând/ c-o am totdeauna ! acolo e tot ce mă face s� ...

Da, sunt aproape de casă! Casa mea cu Cer la uşă, despre care scriam în ziarul de ieri! Toţi ai mei încep să se hodinească! Mâine-i luni...începe săptămâna cu praşila dintâi la păpuşoi...fiecare şi-a pregătit sapa, ştie unde-i tarlaua...nimeni nu-şi permite să lipsească de pe dealurile cu mămăligă viitoare! Intru-n ogradă! Mama nu-mi zice nimic, nu mă întreabă unde am fost, de ce-mi lucesc ochii ca la cotoşmanul îndrăgostit! Nu-şi face griji cu mine! Are destule ...

(!) să port gelozie atâtor femei, dă-mi nişte galben, domnule Tei (!)   (!) să am limpezime ca apa de râu, dă-mi o cicoare, domnule Grâu (!)   (!) să ştiu înălţare şi cum să nu cad, dă-mi nişte stâncă, domnule Brad (!)   (!) să prind rădăcină acolo, pe culm, dă-mi o samară, domnule Ulm (!)   (!) să am demâncare până ce pier, dă-mi nişte ghindă, domnule Cer (!)   (!) să am căutare, să fiu şi eu drag, dă-mi de hrănire, domnule Fag (!)   (!) la-ntâia idi ...

Sigur că da! Ce bucurie cerebrală şi sufletească mi-a dat/dăruit alcătuirea asta şi halucinogena asta din cărniţă şi osişoare! Mă uit după ea cum se mişcă de parcă pluteşte spre Deal! Oare de ce nu întoarce măcar o dată, doar o dată, monastirile (ochii, adică) cele mai albastre din împărăţiile mele reale şi imaginare? Cum aş putea să nu vreau să-i mai văd o clipă, doar o clipă, aureola? Că aureolă-i zice, parcă, nu? Jur că i-am văzut nimbul de sfântă feci ...

(!) doamnă-mbătătoare dulce MĂTĂCIUNE, te aştept - de-o viaţă - să ajungi la poartă măcar o secundă - numai tu-(mi) poţi spune dacă este VIE sau dacă e MOARTĂ greaua mea UITARE tocmai de ATUNCEA, când eram alături ş-auzeam cum CRUCEA mă striga pe drumuri ca să nu mă PIARDĂ, să nu-mi fac din visuri ARTĂ pentru ARTĂ (!) (!) de ce taci atâta, doamnă-mbătătoare? tu mai eşti ACOLO, în COPILĂRIE?! sunt sătul de surda straşnică UITARE - vino şi mă SMULGE din ce-a F ...

Da, de bucurie, cum am zis în ziarul de ieri, îmi vine să beau toată apa din teică, mai ceva ca plăvan. Dar n-o beau. Mi-i milă de picioruşele domnişoarei Ileana. Mi-i milă că rămân pe uscat. Ş-apoi, logic, nici n-am cum, fiindcă apa urmează veşnicul „totul curge”. Până când se opreşte. Deoarece, după cum se laudă şi se aplaudă specialiştii în „mişcare”, până şi eternitatea are capăt. Dar, deocamdată, apa nu dă semne de încetare. Nici seceta n-are ce-i ...

(!) sunt invizibil – iată, LUMINA stă la pândă,poate răsar o clipă măcar, să afle CINEe cel fără de umbră, de steauă, cel pe CAREnu-l ştie spaţiul/timpul, nu-l jinduieşte NIMENI (!) (!) şi doar mi-a dat poruncă, ATUNCEA, MAICA mea:să nu pe/treci prin VIAŢĂ, aiurea, fără STEA,să-nveţi pământul, focul şi aerul şi apa –te rog să nu faci umbră NIMICULUI DEGEABA (!) (!) sun invizibil – iată, LUMINA stă la pândăsă-mi vadă umbra neagră, să-mi vadă umbra al ...