Am mai văzut copacul acesta: era plin de păsări! Am mai văzut oamenii aceştia: erau plini de păsare! Am mai văzut trenul acesta: nu trecea ca glonţul prin gări! Am mai văzut femeia aceasta: purta pălărie şi malacof, şi toţi îndrăgostiţii cădeau fulgeraţi la picioarele ei! Zâmbetul era lege! Încă nu se descoperise Indiferenţa! Şi abia şapte cercuri crescuseră la tei! Am mai văzut bărbatul acesta: era plin numai cu ochi albaştri...făcea o fântână, făcea două fâ ...

Mi s-a vorbit foarte mult despre ea. Unii chiar mi-au descris-o cu lux de amănunte, fără să le cer, fără să aibă vreo obligaţie, deşi stimabilii nu prea ştiau şi nici nu au învăţat cu ce se mănâncă această doamnă prezentă la începuturi, când "a fost Cuvântul"...apoi, din ce în ce mai rară, dacă nu pe cale de dispariţie. Alţii, urlând din toate măruntaiele anatomiei lor inutile, mi-au spus ce suprafaţă are, cât de înaltă-i, cât de lungă-i, cine-i duce dorul � ...

din când în când – să-mi pară mai aproape – întind o mână către depărtare şi parcă o ating şi parcă-mi spune: „stai liniştit, ICOANA mea nu moare în ochii tăi care-au rămas în ochii mei călători spre lacrimile tale, atunci, acolo, când mi se-ntâmpla intrarea în VROIRI atemporale” !!!   mă uit n-oglindă, cercetez adânc în verdele amar al RE/VEDERII – o văd, o văd pe vale şi pe deal, ACASĂ, în ogradă, parcă ieri-i când mă mustra şi mă ierta de to ...

Şi tot împrumutând-o, din ce în ce mai des, din anotimp în anotimp, din lună în lună, din săptămână în săptămână, biata carte cu eroi sovietici nemaiîntâlniţi în nici un război de pe planetă ajunsese vai de foile şi de cuvintele ei... până când, într-o duminică de toamnă, cu gloduri savante şi ploaie mocănească, bibliotecarul nu-mi mai împrumută volumul fiindcă trebuie să-l dea la scădere, să comande altul nou, mai ales că războaiele ruseşti şi sovietic ...

s-apropie. ea este. nu se poate să fie ALTA, ALTCEVA. nu am decât o mare-mare bucurie: parcă aş fi ULCIORUL lui KHAYYAM, din care bea întreaga OMENIME şi-aşteaptă s-o întrebe unde-a fost, să-i mulţămească, să-i sărute mâna fiindcă ea-i de-a pururi LEGE-ROST s-apropie încet şi-nlăcrămată, cu mâinile întinse spre ATUNCI, când număram până la ŞAPTE TAINE, până la ZECE straşnice PORUNCI sigur că da. se vede pe drumeagul pe care-l ştiu, pe care şi tu-l ştii - parc ...

Mai citesc o dată. Cu creion chimic, pe o coală de maculator, scriu un bilet. Iată-l: "iubita mea cu cinci viteze/ şi patru ani de puşcărie.../ (fiindcă te-a surprins bărbatul/ ghicind în palme la soldaţi),/ ia trenul, treningul şi dorul.../ (eu te aştept să vii la vie).../ în satul meu cu zece oameni,/ din care nouă sunt plecaţi!"... (Zimbru. Mai. 1965)... Şi încă, pe partea cealaltă: "hai la noapte în lucernă/ că mi-am cumpărat lanternă/ să ţi-o pun în ochi uşor/ s ...

nu ştiu ce sunt. nu ştiu nici unde sunt. nu mă ascund. şi totuşi mă ascund. parc-am furat. şi parcă fur mereu. ce greu curat. şi ce posibil greu. tu eşti aici. un eu fără cusur. nu pot ce zici. te rog să mai îndur. des faci un mit. apoi îl şi desfaci. drum nesfârşit. iubire. pâine. maci. durere. dor. infern. vis ne/frumos. nu ştiu să mor. nu sunt iisus christos. e greu să fiu. abia ştiu să fiu fiu. scad şi adun devreme cu târziu. îndur încet. şi urc. şi cad. şi urc ...

Să nu vă aventuraţi prea mult pe Râpa cea Mare, că are balauri în ea, şi nu are capăt, chiar dacă se opreşte cu izvorul în şosea! - pare să ne spună tata când plecăm la păscut, cu vacile noastre dreptunghiulare, cu oile noastre cilindrice, cu caprele noastre sfrijite de-ale naibii ce sunt, cu caii noştri plini şi huruind de istorie şi blândeţe, cu toţi băieţii şi cu toate fetele din sat...în inima şi pe marginile unui ţinut fabulos!...dar luăm cu noi şi caietele de ...

închide ochii, uită-te în spate: totu-i nimic – nimic nu se deschide – toarnă-ţi nisip în pâlnia clipirii – şi nu mai lăcrăma la piramide!   deschide ochii, uită-te în clipă – în ceastă clipă – unde veşniciei îi dai lumină şi îi iei lumină – şi vezi deşertăciunea cât de vie-i!   deschide ochii, naşti – că eşti născută să-i dai clipitei – câte ai – păcate, să-i ceri iertare şi să-i dai iertare – şi vezi ce simplă-i moartea pe gusta ...

Demult, atunci... în loc să se subţieze, pielea de pe tălpi se îngroaşă, se întăreşte, se face ca pingelele de la pantofii lui tata, pantofi pe care i-a purtat de vreo trei-patru ori în toată viaţa! Cică să-i aibă de buni, de sărbătoare, de ocazii rare, de mofturi, de moarte! Ce frumos bate câmpii, tata! ce frumos mă cheamă, seara, mama, cam la câţiva paşi distanţă de rugăciunea somnului uşor, să mă spele pe picioare, în balia veche, şi mare, şi celebră, din tab ...