Hai să mergem încolo! Întreb: unde, încolo? Aud: încolo, încoace...nu contează! nu ziceai tu (de la Miron Radu Paraschivescu citire) că toate drumurile duc la cimitir? nu ziceai tu că legiunile romane erau nişte adunături barbare analfabete, care se băteau cu cetatea în pieptul şi pe burta imperiului, se fasoleau şi se lăudau că "toate drumurile duc la Roma"...dar, de fapt şi în fapt, celebrul poet al "cânticelor ţigăneşti" (dar şi al atmosferei de provincie şi d ...

  Citez: "...am visat că plantam şi îngrijeam un (fel) de gard viu, dintr-un (fel) de arbuşti cu spini foarte ascuţiţi, dar care înflorea continuu, dumnezeieşte, în mii de rogvaivuri pe secundă, într-un balans policrom fantastic, indescriptibil, aproape înfiorator. Până aici, parcă nu (prea) pare ciudat. Însă, bizareria începe exact când am terminat gardul şi am văzut că-i în formă de cerc. Deruta m-a copleşit (chiar m-a panicat, pot spune) fiindcă nu ştiam dac� ...

  Un copil para/simpatic şi isteţ, plin de energie şi de viaţă. Şi trist, uneori, când îşi mai aduce aminte de drama prin care a trecut fără să ştie ce-i aceea dramă, când responsabilul cu ne/uitarea îi zvârle în prezentul mental şi sufletesc suferinţele de atunci, din faşă (şi) până când mama lui l-a luat în braţe şi au plecat în lume, tocmai aici, pentru că acolo nu se mai putea trăi lângă un substantiv masculin, care ştie şi huruie numai atât: sunt a ...

Nu mai răspunde. Nu mai vrea să răspundă. Nu mai poate să răspundă. E posibil să fi ars. Să fi ars de tot. Mi-i frică. Totdeauna mi-a fost frică de holocaust. Mai ales că nu am fost niciodată adeptul acestui fel de ritual, acestui fel de sacrificiu. Am considerat că divinitatea atotştiutoare nu are trebuinţă de asemenea ofrande, mai ales când subiectul ars/ de/ tot a fost în stare să cultive beladonă în deşert şi miozotis la polul nord, mi-a umplut carul mare cu mere, mi- ...

Are douăzeci şi doi de ani, este domnişoară şi foarte frumoasă. Frumuseţe de pământ, naturală, proaspătă, fără adausuri şi farafastâcuri, fără morgă şi ostentaţie. Poartă pantalon scurt şi maiou transparent. Nu are nimic de ascuns. E vară. Grâul a venit în sat. E foarte cald. Mihai Boza, tatăl fetei, este gospodar. Are de toate. Are şi vin. Şi rachiu. Inginerul CAP(ului) se numeşte Nicodim. Inginer cunoscut, respectat, chiar temător (pot zice).  Când îi vine ...

A fost odată un împărat mare, cu literă iniţială majusculă, cu diacritice şi cu avere uriaşă: floră şi faună spontană, împărăteasă cu iniţială mică (singura deosebire care-i determină să fie adversari şi exemplu de model pentru ne/supuşi)...Şi acest împărat mare (nu enorm, cum ar crede nu ştiu cine) era mereu începător şi mereu avansat (dar niciodată licenţiat) în tainele referitoare la Morfologia şi Sintaxa Iubirii. Şi, ca să mai păstreze ceva din linia ge ...

Sunt foarte rari cei care se pricep la chiromanţie. Spun asta nu pentru că aş vrea să fie mai deşi ghicitorii în palmă, ci pentru că unul dintre ei (una, adică) s-a uitat frumos şi în/ de/ lung în palma mea, apoi s-a uitat direct în ochii mei, nu a zis nimic...şi a zis: "linia vieţii tale este lungă, nu chiar foarte lungă, dar suficientă pentru a înţelege ce dimensiuni are prima şi ultima secundă a iubirii, pentru a primi liniştea pe care o merită doar fluturele în aşte ...

  Gata, mă duc să-mi iau papagal, un pui de papagal, chiar puişor de papagal, adică abia învelit cu primele pene, vreau să zic! Să fie mic, mic, mic de tot...să-l cresc eu, că sunt singură, copiii mei fiind încă departe de această lume cu inima la gât!...Gata, mă duc în piaţa de păsări (piaţa aia unde sunt executaţi îngerii care au îndrăznit să treacă pe malul celălalt al istoriei, unde mirările triste sunt obligatorii printre muzici de fanfară şi triluri dup� ...

  De la şosea, perpendicular pe mijlocul liniei imaginare dintre miazăsud şi miazănord, văd o pădure umplută cu păsări şi o zăpodie umplută cu grâu. Vreau să ajung la umbra stejarilor şi carpenilor şi alunilor scârţâind sub greutatea trilurilor şi foşnetelor adormitoare. Ca să ajung, trebuie să traversez lanul de grâu unduindu-se în bătaia vântului dinspre nicăieri. Nu-i departe, însă cărarea este (aşa de) nedreaptă, încât mi se pare mult de mers până l ...

  Omul (acest gunoi cosmic necunoscut) uită trecutul, sfidează prezentul, dar este foarte grijuliu (chiar obsedat) de viitorul său, mai ales cel care-i priveşte soarta cărnii şi oaselor din misterioasa lui alcătuire. Un fel de atracţie epidemică a imprevizibilului, un fel bizar de a crede că frica de neant se poate şterge prin comportamente în stare să influenţeze, să atragă indulgenţa, clemenţa şi iertarea divină. Un fel de a încerca păcălirea şi întârzierea sosi ...