Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou"
Doamnă, fie-ţi bună dimineaţa toată...!
Ceastă dimineaţă, ca un fel de ler,
bate la fereastră, pune la muşcată
două vorbe calde: VEȘNIC, EFEMER!
Nimeni nu pricepe că pot sta alături
ceste două vorbe, n-are când şi cum -
când le iei în casă, le înşiri, le mături
şi le-arunci la foamea Domnului Postum,
nimenea nu crede când aceste două
laolaltă-s, toate-s, şi în cald, şi-n frig...!
[luna-i tot (de)plină când (s)-arată nouă,
când (ne)tot e totul, şi-i ne(tot) nimic!]
Toată dimineaţa fie-ţi bună, doamnă...!
Efemerul Veşnic, încărcat cu ler,
vine la muşcată, stă şi (se) condamnă
la POSTUMITATE: VEȘNIC EFEMER!