Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou"
Acum nu-mi mai trebuie minte.../ şi pun numai sufletu-n joc!
Nimic nu mai stă la-ndoială.../ şi totul e simplu şi pur:/
nu am pentru ce să mai caut,/ nu am pentru ce să mai rog,
nu-i nimeni să dea sau să ceară/ n-acest mic şi mare-mprejur!
Şi dacă nu-i nimeni, şi dacă/ nimic nu mai stă înainte,
de ce să mai tulbur vro taină,/ vrun vis şi vro viaţă cu minte?
Alt fel, foarte bine se vede/ cum liniştea pierde contur
în valma-vacarmul cu cifre,/ cu minus, cu plus şi cu minţi,
cu dragoste-mpinsă pe grafic,/ pe scări, pe formule, pe-augur!
Aşa, nu mă scuipă deştepţii/ şi nici nu mă-mpiedic de sfinţi!
Ce-mi pasă că nimeni n-aude/ acordul tăcerilor printre
un TOT şi-un NIMIC laolaltă?/ că NIMENI nu-nvaţă să intre?
Pun sufletu-n joc până mâine.../ şi iar până mâine... şi iar...!
Renunţ la principii, la scheme,/ mă las răstignit pe candori,
anunţ demiurgul că-ncepe/ ieşirea mea-n veci din zadar,
de unde se spune că-i viaţă,/ de unde se spune că mori!
Ce linişte, doamnă, se lasă/ când azi nu stă-n VIU şi în VIE!
Când n-o să mai fie nici mâine,/ să vezi ce FRUMOS va să fie!
