Continui să descriu primele impresii şi primii paşi făcuţi în Canada, o experienţă fascinantă, chiar dacă, la început, puţin cam dură.
La şcoală
În momentul în care te înscrii la şcoală, primeşti un test de evaluare a cunoştinţelor de engleză şi în funcţie de rezultat, eşti repartizat la un anumit nivel. Există şase asemenea grade, şi trecerea de la un nivel la altul se face printr-un test susţinut cam odată pe lună. Cursurile durează în general şase ore pe zi şi îţi poţi alege dimineţile sau după amiezele, în funcţie de situaţie.
La cursurile de engleză se învaţă şi noţiuni de geografie, istorie, tradiţii, igienă, finanţe, aşa încât după câteva luni în şcoală, poţi avea o
stăpânire relativă a limbii şi în plus, cunoştinţe despre noua ţară. Şcoala organizează excursii la muzee, galerii, la Niagara şi asta cu două scopuri, primul de cunoaştere şi al doilea, de facilitare a comunicării între studenţi. Într-o clasă sunt în general cam jumătate sud-americani (columbieni, mexicani, cubanezi, salvadorieni), apoi est-europeni (romani, ruşi, ucraineni, sârbi, croaţi) indieni, chinezi şi, surprinzător, canadieni născuţi în Quebec şi a căror primă limbă este franceza şi care nu au folosit aproape niciodată engleza ca limbă de comunicare.
De asemenea, anual se organizează în şcolile de limbă o zi a tradiţiilor, Heritage Day, în care naţionalităţile sunt invitate să îşi expună elemente ale patrimoniului lor, de la îmbrăcăminte, dansuri, muzică, până la mâncare, obiceiuri şi imagini din ţara de origine. E interesant şi la sfârşitul cursurilor simţi că înţelegi ceva mai bine ce înseamnă, de fapt, Canada.
(Va urma)
Sandu Sindile
(gălăţean prin naştere şi canadian prin liber consimţită emigrare)
