Nu există alcool, nu există porc, nu există muzică în localuri, nici măcar arăbească!, iar femeile, vestite pentru graţie şi farmec, umblă înfofolite în vălul negru islamic (burka), acoperite din cap până în picioare, încât, de la distanţă, nici nu-ţi dai seama dacă sunt cu faţa sau cu spatele la tine. În farfurie, carne de cămilă cu garnitură de fasole sau de varză. Site-uri mai îndrăzneţe - blocate.
Cenzurată, aşa se vede viaţa din Arabia Saudită prin ochii unui gălăţean aflat pentru a doua oară pe pământ islamic - Cristian Susnoschi–Luca un freelancer, un profesionist internaţional, care a lăsat ingineria navală pentru energetică şi construcţii civile. A lucrat până acum în Dubai, Liban, Panama, Franţa, Senegal, Iran, şi iar Franţa, dar şi pe pachebotul “Millenium”, ca inginer de garanţie pentru cinci tururi ale Mării Baltice şi două ale Mediteranei de Vest şi Est. În prezent, aşa cum v-am mai relatat săptămâna trecută în pagina de Diaspora, lucrează pentru o firmă americană ca site construction manager al unei firme arabe, adică pe româneşte, conduce un şantier. Prin ochii lui am încercat să descoperim şi noi lumea islamică.
Poze de nuntă fără „mireasă”
Cum e viaţa în Arabia Saudită? Cât este de cenzurată? „Total cenzurată, cu excepţia comunicării, care este parţial cenzurată. Am la dispoziţie o mulţime de canale cu foarte multe filme, majoritatea mai noi decât pe canalele noastre, în engleză subtitrate în arabă (canalele nu sunt saudite). Ziarele locale în engleză sunt citibile şi uneori chiar amuzante. De exemplu, au o rubrică de nunţi unde sunt arătaţi doar bărbaţii familiei. Nu lipsesc nici poziţii faţă de abaterile de la Sharia – legea islamică. De exemplu s-a descoperit o metodă de a acoperi inclusiv ochii femeilor, acum vizibili prin fanta de la burka, deoarece şi ei pot stârni dorinţe necuviincioase. Dar există şi noutăţi internaţionale, ceva sport. Pe Internet sunt multe site-uri blocate, dar ai acces cam la toate ştirile”, ne-a povestit freelancerul gălăţean.
Distracţie? Ioc.
Flavia, soţia lui Cristian Susnoschi-Luca, nu îşi face griji în privinţa perioadelor în care bărbatul este plecat pe şantier. „Nu se consuma alcool, nu exista NICIUN fel de localuri cu muzică (nici măcar arăbeasca!), nu există porc, toate femeile arabe sunt complet îmbrăcate în negru şi acoperite de burka, doar cu o fantă în dreptul ochilor. Doar expatele au voie cu capul descoperit”, ne-a dezvăluit gălăţeanul.
În prima lună de muncă pe şantierul din Arabia Saudită, gălăţeanului nostru i-a sărit rău muştarul. Şoferul său nu vorbeşte engleza aşa că, dacă îi dădea trei destinaţii, îl ducea direct la ultima. Între timp s-a obişnuit să îi indice fiecare loc pe rând. Altă poveste a fost cu bucătarul, la fel, nevorbitor de engleză. Deşi îi explica reţetele în amănunt, în farfurie gustul mâncării n-avea nimic comun cu cel obişnuit. Bucătarul simţea nevoia să îl „surprindă” adăugând arome sau condimente locale care nu erau deloc pe gustul gălăţeanului. Şi în plus, ce haz mai avea să scape câte o înjurătură pe româneşte dacă nimeni nu înţelegea, dar îi răspundea cu un zâmbitor: „Yes!”.
Rugăciune? La greu.
Viaţa se opreşte în loc când începe rugăciunea. „În fiecare zi la prânz, 16.30, 18.00 şi 19.30 este Salahul – rugăciunea (este şi în zori), şi totul se închide. Eşti dat afară din magazine şi toţi musulmanii se duc la rugăciune. În mall-uri sunt covoare în faţa moscheii interioare şi se roagă pe loc. Există o organizaţie de voluntari care se numeşte “Comisia pentru apărarea virtuţii şi eliminarea viciului” care poate intra oriunde sub pretextul că acolo s-a semnalat o abatere de la cele sfinte... Sunt multe cazuri de deces în urma anchetării (apar totuşi în presă, ca şi tulburările şiite din estul ţării)”, spune Cristian Susnoschi-Luca.
Nimic mai bun decât iguana!
Aşa cum spuneam, în meniul arab al gălăţeanului cămila cu fasole sau cu varză e la ordinea zilei. „Nu-i rea. Laptele de cămilă cică ar creşte potenţa, dar produce indigestie. Nu ştiu dacă în acelaşi timp”, glumeşte gălăţeanul. Cea mai bună carne pe care a mâncat-o, spune Cristian Susnoschi, este iguana, în Panama. „Era ilegal, prindeau muncitorii locali şi cumpăram de la ei. Este cam ca porumbelul la gust”, spune freelancerul. Opăritul şi jupuitul de piele al reptilei e o operaţiune cam scârboasă, dar efortul merită. „Am mâncat şi ţestoasă de mare, tot în Panama. Se vindea oficial, 1.5 USD juma de kil (livra). Excelentă! Supa avea gust de peşte, carnea fiartă deja la cuptor, cu măsline şi cartofi, în sos de vin, avea gust de viţel. La fiert dispare gustul de peşte complet”, ne-a făcut poftă gălăţeanul.
