Alexandru Dan Dumitru pune Galaţiul pe harta Olimpică a lumii

Alexandru Dan Dumitru pune Galaţiul pe harta Olimpică a lumii
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Înainte ca medaliile de aur să strălucească la pieptul sportivilor noştri, tânărul tecucean Alexandru Dan Dumitru va marca România pe harta Jocurilor Olimpice de la Londra * Este singurul şi primul român din Marea Britanie care va purta Flacăra Olimpică, luni, 25 iunie 2012, în centrul oraşului Leeds, şi o va face cu mândrie, în primul rând în numele comunităţii de români din nord-estul Angliei şi al tuturor celorlalte comunităţi româneşti din Regat *

Alexandru Dan Dumitru, în vârstă de 34 de ani, a fost ales purtător al Flăcării Olimpice de către Lloyds Bank, cel de-al treilea sponsor şi partener oficial al Olimpiadei, nominalizarea lui fiind făcută de către doi membri ai Parohiei Ortodoxe „Sfântul Macarie cel Mare”, din Leeds, pentru întreaga activitate de voluntariat. „Merită să poarte torţa pentru că aceasta nu este doar olimpică, este torţa comunităţii în care noi credem”, scriu despre el site-urile britanice. Prin el, românii din Marea Britanie au şansa de a scrie istorie.

Poveşti de viaţă care schimbă destine

După cum ne-a dezvăluit Dan Dumitru (englezii îl cunosc drept Alex) Flacăra Olimpică va ajunge în Anglia pe 19 mai şi, timp de zece săptămâni, va parcurge 8000 de mile, purtată de tot atâtea persoane. De altfel, designul torţei este reprezentat de 8.000 de găuri, echivalentul oamenilor care au schimbat ceva în comunitatea din care provin. Dan Dumitru a reuşit să schimbe destine şi principii româneşti.

Români trup şi suflet

Dan Dumitru a venit în Marea Britanie în 2004, împreună cu Alina, soţia lui, cu gândul că vor sta cinci ani şi se vor întoarce în România. Absolvent de administraţie publică, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, lucrează ca maşinist operator în Fox's Biscuits (al doilea producător de biscuiţi din Marea Britanie) şi este membru în Comitetul Parohial. Au trecut deja opt ani de când soţii Dumitru s-au stabilit într-un mic orăşel de lângă Leeds, Batley, au doi băieţi, Ştefan şi David, o rată şi multe speranţe.

„Speranţe că ne vom întoarce în România am avut, dar când ne-am dat seama că nu se poate lucrul acesta prea curând, am zis să încercăm să vedem dacă putem fi români trup şi suflet pe aceste meleaguri. Cinci ani am fost consilier administrativ al bisericii ortodoxe «Sfântul Macarie cel Mare» din Leeds. La început am fost o mână de oameni care, împreună cu părintele Constantin, am pus bazele unei comunităţi de români din ce în ce mai numeroase, ajungând la maturitatea ei anul trecut, odată cu intrarea în posesie a primei biserici româneşti cumpărată vreodată pe teritoriul britanic.

În continuare pun umărul la administrarea Consiliului Parohial, dar mi-am îndreptat atenţia mai mult spre comoara şi viitorul Parohiei noastre: copiii”, ne-a mărturisit Dan.

Bucuria de a dărui

„Mişcarea a fost un element definitoriu în educaţia şi dezvoltarea mea ca om. Însă de când am ajuns aici, mi-am dat seama că nu doar mie îmi fac bine, ci pot face şi altora, prin campanii de caritate prin alergat, continuând în acelaşi timp bucuria de a dărui dezvoltată încă din studenţie. Am început să alerg curse de caritate de 10 km (Sheffeild, Manchester, Leeds, Dewsbury) şi acum sunt în plină pregătire pentru maratonul de la Edinburgh, din 27 mai. Campanii au fost individuale şi colective cu implicarea întregii comunităţi de români de la biserică”, spune Dan.

Pentru bunul său prieten din Tecuci, Bogdan Mitrofan, diagnosticat tetraplegic, a strâns 600 lire, alergând 10 km la Sheffield, în 2008. Campania a fost realizată cu ajutorul contribuţiei membrilor bisericii şi Bogdan îşi mişcă mâinile mai bine în urma recuperării efectuate cu ajutorul lor. Dan Dumitru a fost primul român extra-sportiv la Great North Run – 21 km – la Newcastle, în septembrie 2010 - cel mai mare semimaraton din lume, cu 54.000 de participanţi, cursă pe care a terminat-o! Aici s-a întâlnit cu campioana noastră olimpică la maraton, Constantina Diţă (Foto). Dar cel mai important a fost faptul că a reuşit să strângă cu ajutorul comunităţii româneşti 600 de lire pentru cadourile de Crăciun ale celor 350 de copii orfani din Valea Plopului, aflaţi în grija părintelui Tănase, în cadrul campaniei pentru Asociaţia ProVita.

Şi tot la copiii din Valea Plopului îi este şi acum gândul, pentru că mai important decât torţa este maratonul din Edinburgh, 42 de km. Toţi banii din această acţiune de caritate vor fi donaţi Asociaţiei Pro-Vita, Valea Plopului, care are nevoie de ajutor după ce un incendiu le-a ars magazia cu provizii. „Românii din diaspora suferă odată cu cei de acasă. Orice necaz al celor din România este şi al nostru. Eu nu pot să rămân indiferent şi cred că tot ceea ce fac prin forma mea de libertate, alergatul, este un exemplu”, spune Dan Dumitru.

„Niciodată nu am visat că o sa duc Flacăra Olimpică”

Aşa ne-a mărturisit Dan, convins că aceasta este o şansă creată. „De când am fost nominalizat, tot timpul am visat ca voi duce Flacăra Olimpică pentru toţi românii din Marea Britanie, ca un exemplu pentru generaţiile de români care ne vor urma. Îmi doresc să pun Galaţiul pe harta Olimpică a lumii odată cu ducerea Flăcării Olimpice spre Londra", ne-a mărturisit tecuceanul. Pentru că va purta Flacăra Olimpică, Dan Dumitru are şansa să o cumpere. E drept, nu e chiar originalul, ci o copie perfectă, dar care poate fi chiar cea pe care o duce în Leeds. Cu sau fără torţă, noi îl aşteptăm cu drag şi cu mândrie în redacţie, în august, când vine acasă. Şi înainte de a-i ţine pumnii strânşi la cursa din 27 mai, vă transmitem salutul lui: „Iubesc Tecuciul şi abia aştept să-l revăd. Iubesc Galaţiul cu tot ce are el mai frumos: Dunărea şi oamenii!”.

Citit 3114 ori Ultima modificare Vineri, 06 Aprilie 2012 15:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.