Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!
  • “Toate amintirile mele legate de Galaţi am încercat să le prelucrez în romanul “Fetele Nikas, în lumina zilei mare şi albă” * „Rămăsesem, dintr-un neam, singura care mai puteam, cum spun atât de frumos cronicarii români, «să dau samă»"

Născută în Galaţi, Monica Săvulescu Voudouri a părăsit oraşul la vârsta de doi ani, şi avea să-l revadă, peste ani, mai mult prin ochii soţului său, grec născut în Atena. În 1985 a plecat din România cu gândul de a continua să scrie în româneşte. Şi aşa a făcut. A locuit mai bine de 20 de ani în Olanda, iar acum, la pensie, s-a întors în Grecia, ţară pe care, la fel ca pe România, o simte ca fiind „acasă”. Este convinsă, după cum ne-a mărturisit, că dacă nu ar fi lucrat ca sociolog cărţile ei ar fi arătat altfel. Iar fără literatură, altfel ar fi arătat şi studiile ei de sociologie. În acest moment, Monica Săvulescu Voudouri are două rubrici în ţară: una la revista „Cultura” - „România din diaspora”, şi o alta la „Contemporanul” - „Scrisori din Balkania”. Cu bucurie, a acceptat să ne acorde un interviu.

“Diaspora, rădăcinile mele”

Aşa se intitulează una dintre cărţile distinsei autoare. În 1985 nu i-a fost deloc uşor să ia hotărârea de a pleca din România. “Soţul meu era grec. În aceea epocă nu era de dorit să ai rude în străinătate. Deveneai suspect, se acţiona asupra ta cu fel de fel de măsuri administrative. Aveam însă un copil şi eram datoare să-i ofer o familie. Şi posibilităţi de dezvoltare normală, care, în acel moment în România, nu prea se întrezăreau. Soţul meu m-a ajutat, susţinându-mă în ideea de a scrie în limba mea, indiferent de locul în care mă aflu. El spunea că va veni momentul când mă voi putea întoarce în ţară şi, atunci când voi fi întrebată ce am făcut eu în anii în care am fost absentă, să pot pune nişte cărţi pe masă. Într-adevăr, după ’90 am publicat patru cărţi în doi ani. Sentimentul că scrii fără certitudinea publicării nu este însă uşor. Sau, mai bine spus, nu era atunci uşor, anume în cazul meu, care mă bucuram de o oarecare apreciere la editurile serioase”, îşi aminteşte Monica Săvulescu Voudouri.
Acum, lucrurile s-au schimbat nu numai în ceea ce o priveşte. Deşi talentul nu este asigurat de adresa la care e scrisă cartea, editurile îi favorizează pe cei din ţară. “Totuşi, la marea evaluare pe care o va face viitorul, ne vom prezenta toţi la aceeaşi masă, cei care au scris literatură în limba română. Şi nu va fi prima dată în istorie când timpul va face dreptate”, spune scriitoarea.

“Nu emigram doar în Olanda, emigram în lume”

Pentru că soţul său emigrase în Olanda în anii dictaturii din Grecia, făcuse studiile acolo şi avea cetăţenie olandeză, Ţara Lalelelor i-a acordat viza de intrare. “Credeam că voi rămâne acolo doar câţiva ani, am rămas însă mai mult de două decenii. Cel mai mare noroc al meu a fost că în această ţară trăiesc aproximativ 26 de naţionalităţi, aşa că, dintr-odată, nu emigram doar în Olanda, emigram în lume. Această mare deschidere m-a marcat. Am lucrat ca sociolog în probleme de emigraţie. Am devenit un om deschis la minte, citit în multe domenii, umblat prin lume. Pe scurt, mi-au priit din punct de vedere al dezvoltării spirituale deceniile petrecute în Olanda. M-am întors în Grecia la pensie. Sentimentul pe care mi-l dă această ţară, la fel ca România, este de «acasă»”, spune doamna Săvulescu Voudouri.

Oraşul de la Dunăre

Deşi n-a trăit în Galaţi decât puţină vreme, fire nevăzute o leagă de oraşul nostru. „Toate amintirile mele legate de Galaţi am încercat să le prelucrez în romanul “Fetele Nikas, în lumina zilei mare şi albă”, apărut anul trecut la Editura TracusArte din Bucureşti. Ca în orice roman, realitatea se împleteşte cu fantezia. Galaţiul este mai mult oraşul actelor mele oficiale, decât al amintirilor propriu-zise. Foarte mulţi ani am trăit departe de el, în Transilvania, unde am crescut şi apoi la Bucureşti, unde am făcut facultatea şi apoi mi-am scris o bună parte din cărţi. M-am întors la Galaţi pentru scurte răstimpuri, împreună cu soţul meu, care era grec născut în Atena şi lucra la o antologie a scriitorilor greci din România. Cu el mi-am revăzut prima dată locul naşterii, biserica grecească, monumentele grecilor îngropaţi la cimitirul din acest oraş. Recunosc că îl vedeam mai mult prin ochii lui, eram oarecum înstrăinată, după zecile de ani care ne despărţeau. Atunci când am avut nevoie de date concrete pentru a-mi scrie cartea «Fetele Nikas», am început să caut printre fotografiile şi documentele vechi de familie. Din păcate, cei apropiaţi, care ar fi putut să mă ajute, nu mai trăiau. Iniţiativa mea târzie avea poate la bază tocmai acest sentiment: rămăsesem, dintr-un neam, singura care mai puteam, cum spun atât de frumos cronicarii români, «să dau samă»”, ne-a povestit Monica Săvulescu Voudouri.

Căldura comunităţii elene

„În momentul de faţă mă leagă de Galaţi căldura celor care lucrează pentru comunitatea greacă. S-au adunat mulţi oameni şi de mare calitate în jurul continuităţii ideii de elenism pe teritoriul oraşului. Am avut o lansare de carte la comunitate şi m-am simţit copleşită de felul în care am fost primită, eu şi scriitori greci care mă însoţeau. Conducerea comunităţii a reuşit să creeze aici un sediu ca o bijuterie, de o eficienţă maximă. Se simte mâna de bun organizator a doamnei Rodoclia Zamfiropol, dar nu numai. Nimic nu se poate face doar cu un preşedinte bun. Cei cu care colaborează sunt la fel de implicaţi în frumoasa imagine pe care o oferă comunitatea. Ţin minte că, la întoarcerea la Atena, am vorbit cu scriitorii greci tot drumul despre această frumoasă primire care ni s-a făcut. La rândul lor au povestit peste tot în ţară lucruri pe care cei din patrida nu le ştiau. Anume că în acest oraş frumos de la Dunăre, oamenii se străduiesc să perpetueze spiritul locului, buna şi creativa înţelegere între etnii”, ne-a mărturisit autoarea.

Citit 2616 ori Ultima modificare Joi, 06 Septembrie 2012 18:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.