*„Sunt mândră de originea română, unde am adunat bazele esenţiale ale vieţii mele, dar sunt mândră şi de persoana care am devenit în cei 36 de ani în care am făcut tot posibilul să fiu un om al societăţii olandeze din care fac parte”
„Eu nu am fugit, ci am părăsit România legal, cu aprobarea statului român, după şase ani de corespondenţă cu cetăţeanul olandez care îmi este soţ”, aşa îşi începe tulburătoarea poveste Maricica Mobach, originară din Tecuci, care a fost numită membră în Ordinul Oranje-Nassau de către Casa Regală Olandeză, distincţie acordată doar persoanelor care realizează ceva deosebit şi pe o perioadă lungă de timp, în cadrul societăţii în care trăiesc. Iar aşa ceva nu i se întâmplă fiecărui olandez, cu atât mai puţin unuia care provine dintr-o ţară comunistă! „Sunt mândră că actualii mei concetăţeni m-au propus pentru obţinerea titlului de membru în Ordinul Oranje-Nassau şi asta îmi dovedeşte încă o dată faptul că m-am integrat total şi sunt acceptată în comunitatea olandeză unde trăiesc”, ne-a mărturisit dna Mobach. Românca a primit un gest de recunoaştere supremă pentru cei peste 22 ani de caritate neîntreruptă faţă de ţara natală. Povestea ultimilor şase ani într-o Românie care vedea străinătatea şi capitalismul ca pe ceva otrăvitor societăţii comuniste şi primii ani de integrare ai dnei Mobach în societatea olandeză ar trebui să-i pună pe gânduri pe cei care, atât de uşor, spun adesea: „Era mai bine înainte!”.
Oaia neagră din turma de oi albe
Aşa s-a simţit Maricica Mobach în ultimii şase ani trăiţi în România comunistă, luptând cu oficialităţile ca să-şi poată urma dorinţa inimii. Când l-a întâlnit pe olandezul care avea să-i devină soţ avea doar 18 ani. El era student în Olanda, şi era într-o vizită de lucru în Romania, ea se pregătea de examen la Academia de Sport din Bucuresti. Nefericirea a făcut ca în timpul examenului să aibă un accident şi asta a caracterizat negativ viaţa ei sportivă. În 1974, după patru ani de corespondenţă cu olandezul, când au decis să se căsătorească au apărut dificultăţi enorme. „Deoarece legile deveniseră drastice în privinţa persoanelor care doreau căsătoria cu un străin am decis să nu mai studiez. Dacă aş fi plecat din ţară după absolvirea studiilor superioare, eram obligată să le plătesc statului român şi asta ar fi fost peste puterile mele financiare. În toată perioada 1970-1976 am avut diferite servicii pentru a mă putea întreţine. Peste tot am întâmpinat probleme pentru că aveam o corespondenţă cu un străin şi doream să mă căsătoresc cu el. În cei doi ani de după depunerea cererii de căsătorie am primit de trei ori răspuns negativ. Am solicitat în nenumărate rânduri explicaţii, dar toate uşile erau închise. Abia în urma unei vizite de lucru în Olanda a ministrului român de Externe din acel timp am primit rezolvarea pozitivă la cererea mea de căsătorie. Şi asta aşa dintr-odată, şi mai ales fără vreo explicaţie!”, îşi aminteşte Maricica Mobach. Cununia civilă şi cea religioasă au avut loc în Buzău în vara lui ’76.
Dragostea, ca mersul pe sârmă
„Alegerea vieţii mele nu fusese influenţată de ofiţerii politici care au folosit metode diferite ca să mă împiedice. Ştiam că dragostea e ca mersul pe sârmă, la înălţime, şi eu eram atunci «acrobatul». Eram atunci între două vieţi: una pe care o cunoşteam perfect şi pe care trebuia s-o las în spatele meu pentru totdeauna, şi o viaţă nouă pe care nu mi-o puteam închipui, cu multe, multe necunoscute care mă înfricoşau”, ne-a mărturisit dna Mobach. Pe 2 septembrie 1976 a părăsit ţara şi în 24 de ore a devenit cetăţean olandez păstrând şi cetăţenia română. Şocul a fost mare pentru o tânără care toată viaţa ei nu fusese mai departe de 150 km în jurul Buzăului: era ca picată din cer la 2.400 km de locul de baştină, într-o ţară care nu semăna cu nimic din ce lăsase în România, într-o nouă familie, care nu vorbea limba ei. Părinţii o învăţaseră să muncească, să fie cinstită şi mai ales să urmeze sfatul interior al sufletului ei.
Primii paşi
Primul ei job a fost de asistent în cadrul orelor recreative într-un institut unde tinerii cu retard petreceau timpul liber. Colegii au ajutat-o şi încurajat-o să participe la discuţii în olandeză. În scurt timp a deprins mersul pe bicicletă (fiecare olandez o face indiferent de vârstă) şi şi-a luat diploma de înot, obligatorie din cauza multelor ape şi a existenţei pericolului de inundaţii şi carnetul auto. „Obiceiurile şi tradiţiile olandezilor le-am învăţat sub îndrumarea soţului şi a familiei care m-a acceptat din prima zi, tratându-mă ca pe un membru al ei. Când eşti fericit şi înconjurat de multă dragoste, treci cu mai multă uşurinţă peste obstacolele vieţii”, spune Maricica Mobach.
„Mă simt o persoană foarte bogată”
Maricica Mobach este mama a doi băieţi minunaţi: cel mare - medic biolog, docent de biologie, celălalt - artist plastic. Când copiii erau la vârsta grădiniţei, a lucrat 8 ani ca educatoare, asta dându-i posibilitatea să-i crească în armonia unui cămin cald, în cultura şi tradiţiile olandeze şi având ca hobby muzica clasică. Dna Mobach a lucrat într-un magazin local, a urmat cursuri de comunicare şi asistenţă medicală, hostess, fotomodel, modelling, iar de 15 ani lucrează ca asistent medical într-un cabinet dentar. „La ora actuală, lumea se închide perfect între cele două vieţi ale mele, vieţi în care am «îngrămădit» toate lucrurile pe care le-am iubit şi le-am trăit de-a lungul timpului. Am avut ocazia să trăiesc în două culturi şi astfel mă simt o persoană foarte bogată. Sunt mândră de originea română, unde am adunat bazele esenţiale ale vieţii mele, dar sunt mândră şi de persoana care am devenit în cei 36 de ani în care am făcut tot posibilul să fiu un om al societăţii olandeze din care aparţin. România a rămas în inima mea şi pentru că sângele nu se face apă, asta va rămâne veşnic”, ne-a mărturisit Maricica Mobach.
Acesta este unul dintre motivele pentru care, în decembrie ’89, împreună cu alţi olandezi, a înfiinţat o fundaţie de ajutor umanitar pentru regiunea Buzău, Fundaţia DIALOOG Holland-Romania. Dar despre cei peste 22 de ani de caritate neîntreruptă vă povestim în pagina viitoare de Diaspora.
