Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
8 comentarii

„La urma urmei, nici nu vreau să fiu altceva decât ceea ce sunt: un român căruia i s-a oferit privilegiul de a deveni, prin naturalizare, irlandez!”


Aşa mărturiseşte jurnalista Gabriela Cimpoca într-o impresionantă scriitură pe blogul personal - „Blogu' lu' Cimpoca” - http://www.blogulucimpoca.ro/ - intitulată simplu şi emoţionant „Proud to be Irish!”. Cu puţin timp în urmă, „Cimpoca de la Ziar”, aşa cum a fost vreme de 15 ani şi cum va rămâne mereu pentru ziariştii şi cititorii „Vieţii libere” a devenit, alături de soţul ei, cetăţean irlandez cu acte în regulă. Dincolo de forţă, curaj, ambiţie, de talentul ei, Gabriela Cimpoca dovedeşte, la fel ca alţi români, o capacitate extraordinară de a se reinventa. De a lăsa în urmă culmea pe care a urcat-o şi de a porni într-o nouă ascensiune a aceluiaşi minunat munte - muntele vieţii.

Un copil înfipt

"«Plec în America doar cu hainele de pe mine!». Uşor de zis, dar cine ar avea curajul să facă asta? Un om care a lăsat catedra şi postul de director de şcoală ca să urce un munte - pe atunci nesigur - numit “Viaţa liberă”. După 15 ani minunaţi, în care a trăit în patria cuvântului scris, s-a năpustit spre un alt "munte", - Irlanda - şi fără singurul aliat: cuvântul. Nu ştia engleza, dar şi-a găsit loc de muncă, a obţinut carnetul de şofer - cu dicţionarul alături de chestionarul auto - şi e gata să urce mai sus! Toate astea pentru a le oferi celor trei fii o viaţă mai bună. “Alpinista” se numeşte Gabriela Cimpoca". Aşa scriam despre ea în articolul publicat în anul 2005, în „Viaţa liberă”.
„Un copil înfipt”, aşa ni se descria Gabi, şi pe bună dreptate. Înainte de a merge la şcoală ştia să citească şi scria pe toate cărţile, de la dreapta la stânga, ca arabii (era stângace), dar corect! Important este că în clasa a VI-a a reuşit prima victorie jurnalistică! Locuia în Tecuci şi îşi vedea mama suferind pentru că nu are o casă aşa cum ar fi trebuit. Fidel cititor de ziare, Gabi a scris la redacţia unui ziar povestind în ce condiţii locuieşte. “La două luni, directorul de la IRA a chemat-o pe mama în cabinet: «Tovarăşa, cum de-ai ajuns mata să scrii la ziare că nu ai casă şi că nu îţi respectăm drepturile?!» Mama a rămas trăsnită, că habar nu avea! În câteva luni ne-au dat un apartament la bloc. Butelia a venit de la sine”, povestea Gabi în 2005.

Profa de bio de la cor

O capră rodea condica de prezenţă în curtea imensă, fostele chilii fuseseră tranformate în săli de clasă, iar biserica devenise sală de sport. Era şcoala ajutătoare - fosta Mănăstire Tudor Vladimirescu - unde a ajuns tânăra profesoară de biologie Gabriela. În acest cadru suprarealist, directorul nu i-a spus nimic despre şcoală, copii, ci a anunţat-o, scurt, că trebuie să cânte în cor! A cântat pe toate vocile, în funcţie de locurile necompletate în cor, ce dacă n-avea voce?! A susţinut concerte în friguri cumplite, cu costumul popular tras peste palton, în săli cu oameni la fel de îngheţaţi şi aduşi cu forţa. A avut grijă să se dea afară din cor considerând că arta n-o merită! Era însărcinată cu al treilea băiat, făcea naveta pe jos 12 km dus - întors, a mers cu tractoare, căruţe, pe saci de bani într-o maşină a Poştei, ba, o dată, chiar şi pe un sicriu. Gol! După Revoluţie a ajuns director adjunct şi marea victorie a fost mutarea şcolii în Galaţi.

De trei ori viaţă nouă

Gabriela a lăsat în urmă slujba sigură de profesor, a dat examen la “Viaţa liberă” şi l-a luat. “Venirea la ziar a fost o decizie grea pentru că dl Radu Macovei îmi spunea: s-ar putea să ţină povestea asta ani de zile, s-ar putea să ţină o lună, tu ai copii, o meserie, decizia îţi aparţine!”, îşi amintea Gabi. Şi uite că a ţinut vreme de 15 ani până când bătăioasa noastră colegă a decis să lase totul în urmă şi să plece „la o vârstă la care alţii n-ar fi făcut-o”. În Irlanda. „Am spălat vase într-un take-away şi nu a fost umilitor! Spălam şi wc-uri dacă era cazul. A fost salvator după ce am stat acasă trei luni şi a fost groaznic!”, ne povestea în 2005 când a venit în vizită la Galaţi. Pe atunci lucra într-o fabrică unică în lume, care face echipament medical. Acolo a învăţat mecanică, lucra pe patru maşini, schimba piese, umbla cu micrometru şi trusa de şurubelniţe în buzunar…

Jurământul

Pentru Cimpoca de la Ziar, ceremonia de acordare a cetăţeniei irlandeze a fost un eveniment sobru, dar mişcător. „Sute de oameni, din aproape 200 de ţări, ne-am adunat acolo pentru a rosti jurământul de loialitate faţă de ţară, într-un cor impresionant, viguros şi ferm. Ştiam că sunt în sală oameni pentru care acordarea cetăţeniei irlandeze era o chestiune de viaţă şi de moarte. Pentru care paşaportul irlandez este un bilet spre libertatea lor şi a familiilor lor. Care au reuşit să scape din războaie, sărăcie şi teroare. Am întâlnit însă şi canadieni ori australieni pentru care acordarea cetăţeniei irlandeze nu a venit, desigur, ca o necesitate, ci ca o onoare. M-am întâlnit în sală cu alţi români, fiecare având propriile motive pentru care şi-a dorit cetăţenia. După ceremonie, m-am îmbrăţişat cu doi nigerieni, cu un chinez şi cu un moldovean. Am râs şi ne-am fotografiat împreună, într-un moment unic, care ne-a apropiat. Am aplicat pentru cetăţenie în cunoştinţă de cauză, ştiam ce înseamnă pasul acesta şi de ce vreau să-l fac. Ştiu că n-o să curgă doar lapte şi miere pe drumurile pe care mă va purta viaţa. Ştiu că, oricât de bine aş vorbi limba, accentul mă va da întotdeauna de gol. Ştiu că, oricât de integrată o să fiu, n-o să fiu pe deplin acceptată. Ştiu şi că, oricât de bun cetăţean voi fi, se vor găsi întotdeauna irlandezi care să cârcotească. Ştiu că ţara te iartă, dar oamenii te judecă. Şi, la urma urmei, nici nu vreau să fiu altceva decât ceea ce sunt: un român căruia i s-a oferit privilegiul de a deveni, prin naturalizare, irlandez!”, scrie Cimpoca pe blogul personal. Adică, pe limba trifoiului cu patru foi: „Broduil as a bheith Eireannach!” - Sunt mândră că sunt irlandeză!
În 2005, ne mărturisea la finele interviului: „Înainte de '90, visul vieţii mele era să ajung în America. Aveam o vorbă: Oricând sunt gata, plec numai cu geanta pe umăr şi cu ce am pe mine! Sper că e un vis pe cale de a se împlini. Sunt abia la începutul unui drum! Dacă viaţa mea va merge înainte cam tot aşa eu sunt mulţumită! N-am trăit degeaba! Este extraordinar să te poţi mişca! Dumnezeu mi-a dat şansa asta şi n-aş vrea să mă fac de râs!”. SUA, deschideţi porţile, vine Cimpoca de la Ziar!

Citit 4092 ori Ultima modificare Joi, 22 Noiembrie 2012 23:40

8 comentarii

  • postat de sdfg Luni, 28 Ianuarie 2013 00:45 Link la comentariu
    0
    0

    Iti dai seama ce realizare: mananc deci ma cac. Femeia s-a ratat spectaculos in Irlanda (fatza de fitzele pe care le avea pe aici si nu le poate avea acolo) si n-are nimeni curajul sa i-o spuna, dar n-o mai si amagiti mai fratilor cu firitiseli! Sigur, in curand vom afla ca a fost avansata manager de line.Ei si? Nu e vina Gabrielei Cimpoca ci a ziarului care vrea sa spuna ce: plecati si va ratati ca va dam la gazeta oricum?

    Raportează
  • postat de Asul de Trifla Sâmbătă, 01 Decembrie 2012 00:20 Link la comentariu
    0
    0

    Care mandrie frate? A castigat vreun premiu sau a facut vreo scoala bengoasa? Nu scrie nimic din astea, ci ca un cetatean european s-a pozat mandru cu nigerieni, chinezi si cu moldoveni din republica Moldova. Pariez ca in sala nu mai era nici un european (nici macar polonez) asa ca mandrii nostri s-au simtit patetici de aici si nevoia de a epata la ziar. Orice roman care locuieste legal intr-un stat poate cere cetatenia acelui stat dupa o anumita perioada. Mai exista o posibilitate, atunci cand stramosii (bunicii, parintii) sunt cetateni ai unui stat si atunci cetatenia se acorda mult mai repede. Deci care-i motivul asa zisei "mandrii" ? Sau e mai degraba rusinea de a fi roman...

    Raportează
  • postat de Asul de Trifla Sâmbătă, 01 Decembrie 2012 00:19 Link la comentariu
    0
    0

    Care mandrie frate? A castigat vreun premiu sau a facut vreo scoala bengoasa? Nu scrie nimic din astea, ci ca un cetatean european s-a pozat mandru cu nigerieni, chinezi si cu moldoveni din republica Moldova. Pariez ca in sala nu mai era nici un european (nici macar polonez) asa ca mandrii nostri s-au simtit patetici de aici si nevoia de a epata la ziar. Orice roman care locuieste legal intr-un stat poate cere cetatenia acelui stat dupa o anumita perioada. Mai exista o posibilitate, atunci cand stramosii (bunicii, parintii) sunt cetateni ai unui stat si atunci cetatenia se acorda mult mai repede. Deci care-i motivul asa zisei "mandrii" ? Sau e mai degraba rusinea de a fi roman...

    Raportează
  • postat de POPPEL Duminică, 25 Noiembrie 2012 23:03 Link la comentariu
    0
    0

    Sincer?,FELICITARI.
    Bravo,ma bucur pentru d-stra si familia d-stra.
    Hai va PUP.POPPEL.

    Raportează
  • postat de chebac Duminică, 25 Noiembrie 2012 05:19 Link la comentariu
    0
    0

    Cititi de acceasi autoare, articolul: Sex, ţâţe sau moarte? Ce se vinde mai bine

    Raportează
  • postat de Johnescu Sâmbătă, 24 Noiembrie 2012 20:28 Link la comentariu
    0
    0

    Fratilor, eu am niste nelamuriri: cum vine asta mandria romaneasca de a fi cetatean irlandez? Adica ne f.utem in numele virginitatii? Sa lasam oximoroanele si sa fim seriosi. Europa e o mare tara, Romania ii apartine. Roman, belgian, francez, ai aceleasi drepturi in Europa(cu cateva exceptii, pt inca un an). Ca alegi o alta cetatenie nu e decat o fita, sau mai grav, dovada ca ti-e rusine cu originea.
    N-am nici-o problema cu a deveni cetatean al altei tari. Fiecare e liber sa faca ce vrea, dar hai sa nu fim mai catolici decat papa, si sa nu ne mintim singuri. Onestitatea ar trebui sa fie piatra de temelie pt fiecare din noi. Fiecare avem dreptul la propriile alegeri, dar sa fim onesti cu noi, si cu altii. E un privilegiu sa obtii cetatenia altei tari, cand tara aia iti ofera mai multe decat propria ta tara, cand ajungi sa iubesti tara adoptiva mai mult decat iti iubesti familia ramasa acasa, cand esti mai mandru de realizarile tarii adoptive decat ale tarii de origine. Deci sa fim sinceri, nu critic pe nimeni, doar ca adevarul e mereu calea cea mai simpla.
    Si partea de la final e incredibila: Cimpoca de la ziar! nu strungarita de la o fabrica smechera?
    atunci, daca ne luam dupa activitatile de-acum vreo 2 decenii: Semnat, Johnescu de la scoala 13!

    Raportează
  • postat de Razvan Vineri, 23 Noiembrie 2012 11:51 Link la comentariu
    0
    0

    Felicitari ! Bravo ! :)

    Raportează
  • postat de om Vineri, 23 Noiembrie 2012 09:00 Link la comentariu
    0
    0

    Felicitari doamna sunteti un om care merita tot respectul. Curajul si cinstea trebuie sa isi faca loc peste tot in lume. Si mai e o vorba "e loc sub soare pentru toata lumea"

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.