De Ziua Naţională, doi gălăţeni le-au cântat românilor din Danemarca

De Ziua Naţională, doi gălăţeni le-au cântat românilor din Danemarca
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Românii din Aalborg şi danezii îndrăgostiţi de România au petrecut mai frumos ca niciodată, cu bucate româneşti şi cu muzică populară din toate regiunile ţării. Cei care i-au făcut să le joace şi inima de bucuria unei Zile Naţionale a României sunt Vasile Vintilă din Târgu Bujor şi Doru Cimpoeru din Galaţi. Evenimentul a fost organizat de Alisa Krogh, fondatoarea şi preşedinta Asociaţia Româno-Daneze din Aalborg. Numele ei şi al asociaţiei vă sunt, cu siguranţă, cunoscute, pentru că în zece ani de caritate, au oferit Galaţiului ajutoare preţioase, iar acum ţin sus steagul românismului.

Sărbătoare de zile mari

Asociaţia culturală Româno-Daneză a fost înfiinţată acum opt ani, de o mână de români inimoşi, stabiliţi în oraşul Aalborg. De ce? ”Pentru că aici se ştia foarte mult doar despre corupţia şi sărăcia din România, iar mulţi danezi au venit cu ajutoare materiale pentru români. Comunitatea noastră doreşte, prin activităţile culturale, să arate că noi, românii, avem cultura noastră, tradiţiile noastre, rădăcinile noastre”, ne-a povestit Alisa Krogh. Asociaţia organizează două activităţi culturale majore: seara românească de Mărţişor şi seara românească dedicată Zilei Naţionale a României. „În acest an, însă, în perioada 19-25 noiembrie, am organizat o săptămână românească: expoziţie de icoane pe sticlă realizate de Teodora Roşca din Cluj Napoca, degustări de vinuri româneşti din diferite regiuni, prezentate de firma Rienta Vine - Aalborg, şi o seară cu bucate româneşti. Am fost norocoşi să avem adevăraţi interpreţi de muzică populară. Chiar dacă Vasile Vintilă din Tg Bujor şi Doru Cimpoeru din Galaţi nu sunt nume mari în muzica populară românească, aici, în Aalborg, ei au fost nu numai adevărate vedete, dar şi ambasadori ai folclorului românesc, iar muzica lor ne-a uns pe suflet. Românii prezenţi au cântat împreună cu cei doi artişti inclusiv Imnul Naţional”, ne-a mărturisit Alisa Krogh.

Concert de succes

Deşi, în anii trecuţi, românilor din Aalborg le-au cântat vedete precum Eva Kiss ori Mioara Velicu, niciodată nu s-au simţit la fel de bine ca acum! Motivul? Solistul vocal Vasile Vintilă şi acordeonistul Doru Cimpoeru i-au purtat prin toate zonele etnografice ale României. Pentru Vasile Vintilă a fost prima oară când a păşit dincolo de hotarele ţării. Este profesor de educaţie fizică la Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu” din Târgu Bujor şi colaborator al Centrului Cultural „Dunărea de Jos”. A moştenit vocea şi talentul de la mama sa, cântă de când era mic şi, iată, acum a reuşit să le cucerească inimile românilor şi ale danezilor.  Doru Cimpoeru este profesor de acordeon la Şcoala de Arte şi instrumentist în cadrul Ansamblului Folcloric „Doina Covurluiului”. „Am mai cântat pentru românii din alte ţări, dar în Danemarca am fost prima dată. Am plecat acolo păstrând deviza Centrului Cultural «Suflet către Suflet». Românii şi danezii au cântat şi au dansat cu noi şi ne bucură foarte mult că le-am putut fi alături”, ne-a mărturisit Doru Cimpoeru.

Cei care de opt ani se adună şi petrec româneşte în Aalborg o fac pentru că nu şi-au uitat rădăcinile, pentru că vor să fie alături de conaţionalii lor şi pentru că doresc să le arate danezilor că aşa este adevăratul român: ştie să muncească, dar şi să se veselească!

Citit 2829 ori Ultima modificare Luni, 03 Decembrie 2012 15:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.