„Două luni de şedere în Italia s-au transformat în 21 de ani care au trecut... nici nu ştiu cum!” * „Sunt cetăţean român cu şedere în străinătate, n-am cerut niciodată cetăţenia italiană, nu atât din patriotism (deşi nu-mi voi nega vreodată originea), ci pentru faptul că n-am avut nevoie, m-am simţit complet integrată!”
O voce caldă şi plină de sensibilitate, un talent şlefuit în şcolile româneşti de muzică, Nela Gălăţeanu a cucerit inimile italienilor, şi nu numai, construindu-şi o carieră internaţională. Italia i-a oferit ceea ce România, căzută pradă „cântăreţelor” cu minimum de haine şi de talent, nu i-ar fi putut da niciodată - şansa de a-şi construi un destin prin muzică. Nela Gălăţeanu, fostă componentă a trioului folk „Albatros”, ne-a împărtăşit povestea celor două luni de şedere în Italia, care s-au transformat, pe neştiute, în 21 de ani de viaţă şi iubire pe portativ.
Bătălia cu timiditatea
„Născută pe 26 ianuarie (ziua «marelui nostru conducător» Nicolae Ceauşescu) 1968, mă resemnasem să sărbătoresc doar cu cântece patriotice dedicate omului politic care avea să-şi lase profund amprenta asupra caracterului meu: timidă, introvertită, neîncrezătoare, cu tendinţa de a mă «sacrifica» şi a economisi orice din punct de vedere material”, îşi începe povestea Nela Gălăţeanu. Părinţii ei veniseră în oraşul de la Dunăre tocmai de la Roma, o comună modestă din judeţul Botoşani, „tiza” capitalei europene de care avea să-şi lege viitorul fiica lor. „Mă ştiu dintotdeauna cântând”, recunoaşte Nela Gălăţeanu amintindu-şi cu drag de cei care i-au fost profesori: Gheorghe Dragomir, la estrada Casei Pionierului, apoi, la Şcoala Populară de Artă, Sofia Şerban, solista lirică a Teatrului Muzical, şi Mihai Tonu - trompetist şi orchestrator, cel care a modelat voci ca Lucia Mereuţă, Aneta Nedelescu şi, nu în ultimul rând, Diana Spânu, care s-a stins anul acesta în împrejurări evitabile…
„Albatros”
Patru ani, cât timp a fost elevă la Liceul Industrial pentru Industrie Alimentară (L.I.I.A.), Nela Gălăţeanu a făcut parte trioul de muzică folk „Albatros”. Trei voci şi o chitară - Nina Şerban (stabilită la Göteborg, în Suedia, de mai bine de 20 de ani), Nela Ardeleanu şi Nela Gălăţeanu – au obţinut în această formulă numeroase premii la concursurile unde reprezentau liceul sau oraşul. Colaborau continuu cu Clubul Tineretului şi Casa de Cultură a Sindicatelor, participând şi la spectacolele Cenaclului "Flacăra", reuşind să îmbine studiul cu pasiunea pentru muzică. Pentru Nela Gălăţeanu au urmat apoi premiile individuale, obţinute la concursurile naţionale frecvente la acea vreme, rezultatul maxim fiind un premiul al II-lea la Sibiu în 1990. „Am colaborat la spectacole la Casa Armatei, apoi am făcut parte dintr-un grup la Clubul Studenţilor, unde mă leagă amintiri preţioase de un indiscutabil profesionist, Nicu Patoi - chitaristul (gălăţean!) cel mai reprezentativ la nivel naţional - şi de Sorin Gheorghiu, Victor Dima, Teo Mocanu şi Titi Negru”, ne-a povestit Nela Gălăţeanu.
„Aventura” în necunoscut
În 1991 i s-a făcut propunerea de a pleca în Italia pentru o perioadă limitată, într-un fel de schimb de experienţă culturală. A înregistrat câteva melodii italiene în care nici nu prea ştia ce spune, necunoscând limba. Nu-i displăcea ideea de a se confrunta cu o lume nouă, mai ales că la noi, în haosul de după Revoluţie, nu se întrevedeau perspective de nicio culoare, dar în acelaşi timp o speria ideea de a lăsa certitudinea - Galaţiul, familia, serviciul la Direcţia Sanitară Veterinară, grupul muzical - pentru o situaţie sclipitoare teoretic, dar nesigură pe termen lung. Şi colegele ei erau neîncrezătoare că va rezista departe de casă cu felul ei de a fi, foarte puţin înclinat spre „aventură” şi necunoscut. De altfel, secţia „Pesticide” unde a lucrat ca laborantă aproape cinci ani a susţinut-o mereu în activitatea artistică, dar putea conta pe ea când era nevoie de ore suplimentare. În final, a decis să plece pentru două luni. Şi-a luat concediul de odihnă şi o lună de concediu fără plată, ca să nu-şi „piardă pâinea”, cum se îngrijora mama ei, şi a plecat.
Destin
Cele două luni care ar fi trebuit să-i fie suficiente pentru a-şi da seama dacă era cazul să se întoarcă la viaţa oarecum monotonă şi previzibilă din Galaţi s-au transformat în... 21 de ani! „Sunt cetăţean român cu şedere în străinătate şi n-am cerut niciodată cetăţenia italiană, nu atât din patriotism (deşi nu-mi voi nega vreodată originea), ci pentru faptul că n-am avut nevoie, m-am simţit complet integrată şi cu drepturile pe care le are orice persoană care trăieşte şi munceşte aici, fără să creeze probleme. Am învăţat multe de la acest popor sociabil şi ospitalier, am devenit mai extrovertită şi cu o mentalitate destul de deschisă, păstrând totodată valorile care mi-au fost transmise, de mică, în familie. Familie, un cuvânt preţios pentru mine care include în primul rând părinţii şi fratele rămaşi în Galaţi şi pe Fernando, partenerul meu de 18 ani. Familia, care m-a susţinut în toate deciziile mele, mi-a dat încredere şi afecţiunea pe care ştiu că pot conta oricând, necondiţionat. Şi mai cred, sincer, că în România nu aş fi reuşit să-mi câştig existenţa cântând şi să realizez tot ceea ce am aici; nu cred că aş fi avut parte de momentele unice în care te simţi respectată şi preţuită... şi în pace cu tine însăţi”, ne-a mărturisit Nela Gălăţeanu.
Familie de artişti
Daniel Gălăţeanu, fratele Nelei, este un baterist cunoscut. A colaborat cu Teatrul Muzical, Teatrul Dramatic, cu Nicu Patoi şi formaţia "Platonic", a făcut parte din grupul lui Ştefan Bănică Jr. (participând şi la "Cerbul de aur" de la Braşov) şi din "Talisman", a avut contract pe nave de croazieră şi a obţinut premiul I la Secţiunea Creaţie a Festivalului Mamaia cu trupa gălăţeană „Avantgarde”, iar în prezent cântă la hotelul "Vega" din Mamaia cu "Vega Band". În 2007, fraţii Gălăţeanu au avut bucuria de a cânta împreună în Italia, o vară întreagă, Daniel uimindu-i pe toţi cu uşurinţa cu care şi-a însuşit repertoriul italian!
Pentru cine şi ce anume cântă Nela în Italia, vă vom spune în pagina următoare de Diaspora.
