* „După 17 ani în Israel am înţeles că, de fapt, Ţara e locul din inima ta, care este cu tine indiferent unde te-ai afla" * „Pentru cine ştie să muncească Israelul este ţara în care «curge lapte şi miere»”
Felicia Katz a copilărit în Teatrul Muzical din Galaţi, unde bunicul său a fost unul dintre membrii fondatori, fiind instrumentist violonist format la Sankt Petersburg, pe vremea când, în Rusia, ţarul Nikolai încă mai comanda, pentru numeroasa lui familie, ouă de aur bijutierului Faberge. De 17 ani trăieşte în Israel, ţara strămoşilor săi, dar nu uită nici România, nici Galaţiul, şi nici prietenii rămaşi aici! În fiecare dimineaţă, înainte de a pleca la serviciu, citeşte, la o cafea, ziarul „Viaţa liberă” pe internet. Ne este cititoare fidelă şi, la multe dintre articolele importante ale ziarului, puteţi citi comentariile pertinente semnate de Felicia Katz. Merită să-i aflaţi povestea de viaţă!
Visul tuturor evreilor
Felicia Katz a părăsit România la 40 de ani, o vârstă, după cum mărturiseşte, „nu tocmai de invidiat când vrei să o iei de la capăt. Decizia de plecare nu a fost dificilă ţinând cont că mare parte a familiei era deja stabilită aici din 1965. Fiind însă unicul copil, mila de a-şi părăsi bunicii materni şi paterni a ţinut-o, iar apoi i s-a părut normal să stea lângă mama dumneaei, atunci când o boală incurabilă, neiertătoare şi fulgerătoare a lovit-o. „Pentru mine, Israelul este ţara mea, patria mea, locul care m-a primit chiar şi la o vârstă avansată. Ţara care mi-a dat posibilitatea şcolarizării. Nu regret că am ajuns, chiar şi la 40 de ani, în ţara strămoşilor mei. Israelul este visul tuturor evreilor. Pentru cine ştie să muncească Israelul este ţara în care «curge lapte şi miere». Mi-au dat în primul şi cel mai important moment dragostea lor, înţelegerea şi bucuria regăsirii prietenilor, rudelor, apropiaţilor”, ne-a mărturisit cu emoţie Felicia Katz.
Asistenţă pentru persoanele vârstnice
Doamna Katz lucrează în domeniul asistenţei persoanelor vârstnice. Merge la domiciliile persoanelor asistate şi urmăreşte dacă îngrijitoarele oferite de asistenţa socială sunt la locul de muncă, dacă familia are grijă de cei vârstnici, dacă au nevoi speciale, dacă au doleanţe. Şi, mai nou, va urma un curs special care pregăteşte personal de control în spitalele geriatrice.
Bursuc, Carreras şi Pavarotti
În Israel, după cum ne povesteşte, are o „familie mare” compusă din soţ, tot român, un Labrador cu nume romanesc şi unic în Israel – Bursuc, şi doi canari, Pavarotti şi Carreras care-i fac serile un deliciu: „Cântă baieţii mei de se sfărâmă geamurile”, povesteşte Felicia. În curte se mai adună câte o duzină de pisici care vin singurele ştiind că au întotdeauna un castron de mâncare asigurat şi o găletuşă de apă. Şi peste toate, o grădină plină de cactuşi de toate formele şi felurile şi de flori. „Probabil că am sindromul fostului locatar la bloc. Acum cu un petecel de pământ lângă casă am senzaţia că deţin ditamai ferma! Am roşii, ardei iuţi şi ceapă, iar acum mă uit cu uimire la cât de mare s-a făcut loboda adusă de o buna prietenă sub forma de seminţe, desigur de contrabandă. Mi-a împânzit grădina şi de-abia aştept să o transform în ciorbă”, ne-a spus doamna Katz.
„Loc drag inimii mele”
Pe lângă faptul că ne citeşte ziarul zilnic prin intermediul internetului, Felicia Katz face parte din categoria celor care şi-au procurat antenă satelit şi văd toate programele tv în limba Română. „Din Galaţi, îmi lipseşte Teatrul Muzical. O să râdeţi, dar eu, care ceva-ceva am călătorit, care ascult muzică - vorba soţului meu cică o... mănânc pe pâine - eu simt că nicăieri ca în Galaţiul meu Traviata nu e Traviata. Şi Tosca, tot acolo a fost Tosca! Şi realizez că idealizez o anumită perioadă a copilăriei şi tinereţii mele, dar atâtea voci minunate au fost în oraşul meu, oameni de mare caracter şi talent, atâta dragoste şi atâta dăruire profesională şi atâta dragoste de frumos! Şi când te gândeşti că pe vremea respectivă biata Violeta murea pe scenă cu siguranţă mai flamandă decât protagonista... ţinând cont că şi ea, tot printre cozile la oua, zahăr şi pui îngheţaţi îşi consuma timpul dintre repetiţii. Oamenii aceia au fost oameni dăruiţi. Mi-l amintesc bine pe Maestrul Zavulovici... Doamne, ce om şi ce dragoste de viaţa! Mai rar am întâlnit atâta frenezie de-a trai simţi şi gusta viaţa. Mi-o amintesc pe Elena Patrichi, o soprană minunată, dar care a murit la Galaţi şi care ar fi putut fi la fel de bine o apariţie la Scalla, la Metropolitan sau la Viena!
Au fost oameni care au păstrat în vremile cele mai nefaste speranţa, visul, sunetul. Se dezbrăcau în culise într-un frig demn de Polul Sud. Contele de Luna pleca, săracul, acasă după spectacol pe jos, că autobuzele se arătau mai rar decât o cometă la suta de ani, şi cu toate acestea, au rezistat. Galaţiul este un loc drag inimii mele, oraşul în care m-am născut. Nu uit România, nu uit Galaţiul, nu-mi uit prietenii! Nu am mai fost în ultimii ani - mea culpa - dar voi veni”, ne-a promis Felicia Katz.
Chiar dacă nu mai seamănă cu oraşul amintirilor şi locurilor ei frumoase – Gara veche nu mai există, Grădina Publică e încă şantier – Galaţiul o aşteaptă cu drag!
