Gălăţeni care au uimit lumea - Reuven Rubin
Foto: Reuven Rubin - Autoportret

Gălăţeni care au uimit lumea - Reuven Rubin
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Pictorul Reuven Rubin, unul dintre cei mai bine vânduţi artişti originari din România şi primul ambasador al Israelului la Bucureşti, s-a născut la Galaţi, pe 13 noiembrie 1893.

Fiu al unui cantor de sinagogă, tânărul Rivn Zelicovici (numele real al artistului) era al optulea copil dintre cei 13 ai familiei sale. La 19 ani a plecat la Ierusalim, unde a urmat cursurile Academiei de Artă, iar în 1913 s-a înscris la Şcoala de Arte Frumoase din Paris. S-a întors în România la începutul războiului şi a rămas în ţară până la sfârşitul acestuia.

În 1923, Reuven Rubin a emigrat în Palestina, iar un an mai târziu şi-a vernisat, la Ierusalim, prima expoziţie personală, care avea să-l aducă în atenţia publicului şi să-i înlesnească alegerea în funcţia de preşedinte al artiştilor din Palestina.

Picturile sale, în care expresionismul se îmbină cu modernismul, sunt extrem de bine cotate pe plan mondial, pânza “Copaci bătrâni de sicomor” fiind vândută acum câţiva ani cu aproape 400.000 de euro, în timp ce “Cântăreţul la flaut” s-a adjudecat cu 420.000 de euro. Rubin este astfel pe locul 4 într-un top al celor mai scumpi artişti din România, peste mult mai cunoscuţii Tonitza, Grigorescu sau Luchian. De altfel, multe dintre tablourile sale au fost vândute, de-a lungul vremii, cu sume de peste 200.000 de euro, nu mai puţin de 12 dintre acestea fiind printre cele mai bine vândute 20, în topul artiştilor originari din România.

În 1948, Reuven Rubin a devenit primul reprezentant diplomatic în România al nou-înfiinţatului stat Israel, funcţie asimilată celei de ambasador. Din această postură, a negociat cu autorităţile române şi sovietice emigrarea în masă a evreilor, contra unor sume cuprinse între 57 şi 120 de dolari de persoană. A rămas la post până în 1950, perioadă în care zeci de mii de evrei au părăsit România.

Destul de puţin cunoscut în România, dar considerat cel mai popular artist israelian al tuturor timpurilor, Reuven Rubin a murit pe 13 octombrie 1974, la Caesarea.

Citit 6959 ori Ultima modificare Joi, 05 Septembrie 2013 18:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.