Gânduri din Italia pentru 2014 / Ce-ţi doresc eu, ţie Galaţiul meu?

Gânduri din Italia pentru 2014 / Ce-ţi doresc eu, ţie Galaţiul meu?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Ceva mai multe speranţe pentru oameni, locuri de muncă, parcuri, locuri de joacă pentru copii şi, cel mai important, o autostradă care să lege Galaţiul de restul lumii”

Spre deosebire de noi, care avem parte zi de zi de plusurile şi minusurile oraşului nostru, şi pe undeva chiar ne-am obişnuit cu tot ce ne înconjoară, bun sau rău, există gălăţeni care, de la sute şi mii de kilometri distanţă, duc dorul Galaţiului lăsat în urmă. Şi care în fiecare vară revin cu inima plină de speranţe la malul Dunării, şi pleacă înapoi cu gustul amar al umilinţei şi al dezamăgirii faţă de tot ce au găsit aici. Tocmai de aceea am făcut un mic sondaj printre gălăţenii stabiliţi în Italia, care au vizitat oraşul nostru în vara care a trecut, şi i-am rugat să ne spună ce anume i-a deranjat, ce anume şi-ar dori să fie schimbat, şi cum şi-ar dori să găsească Galaţiul la viitoarea lor vizită. Iată ce-şi doresc câţiva dintre gălăţenii stabiliţi în Italia pentru oraşul lor în anul 2014.

O autostradă care să ne lege de restul lumii

„Răspunsul meu e aproape imposibil de realizat. Aş vrea să găsesc oamenii mai calzi, mai buni, mai sufletişti. Când am fost acasă, i-am găsit occidentali, adică reci, materialişti, egoişti şi poate un pic prea profitori. Poate sună trist, dar e părerea mea. Cât despre lucrurile realizabile, aş vrea să găsesc mai puţini câini vagabonzi, mai puţine fabrici abandonate - să li se dea o altă întrebuinţare - şi poate ar trebui şi ceva mai multe speranţe pentru oameni, locuri de muncă, parcuri, locuri de joacă pentru copii şi, cel mai important, o autostradă să lege Galaţiul de restul lumii. Dacă mai vreau şi aeroport înseamnă că într-adevăr trăiesc într-o lume a mea utopică…”, ne-a mărturisit Daniel Nicolau.

Mai multă curăţenie, mai puţine gropi

„Ce m-a deranjat? Nesimţirea, lipsa bunului simţ şi a transparenţei, jecmăneala la care suntem supuşi cei care venim de afară şi asta doar pentru că unii cred că peste hotare umblă câinii cu covrigi în coadă şi nouă ne cade bunăstarea din cer fără să muncim. Cum aş vrea să îmi regăsesc oraşul? Dacă mă refer la Cluj, deja e ok, curat, superb. Dacă mă refer la Galaţi, unde am locuit o vreme şi unde am cunoscut oameni cu adevărat speciali, care îmi vor rămâne în suflet toată viaţa, mi-aş dori mai multă curăţenie, mai puţine gropi, mai multe locuri de muncă, mai puţine baruri, şi mai mulţi oameni veseli şi mai puţini oameni răutăcioşi”, ne-a declarat Gabriela Miu (ardeleancă prin naştere, gălăţeancă prin adopţie).

Promptitudine, seriozitate şi implicare

„Oraşul Galaţi e frumos, cu o arhitectură bogată, cu istorie, şi trebuie să recunosc, totuşi, că, faţă de alţi ani, oraşul şi-a mai schimbat faţa. M-au deranjat, însă, nepăsarea oamenilor în a păstra curat oraşul, ignoranţa şoferilor care circulă haotic nerespectând regulile de circulaţie şi pe ceilalţi participanţi la trafic, lucrările făcute pe străzile oraşului, şi nu numai, într-un mod haotic, neimplicarea autorităţilor pentru a atrage fonduri europene pentru modernizarea oraşului, luptele pentru putere care încetinesc dezvoltarea lui. Şi în relaţiile cetăţean - autorităţi mai este mult de muncă. Dacă ar fi după mine aş spune că singurele servicii care funcţionează perfect sunt Evidenţa Populaţiei şi Serviciul Paşapoarte, exemplare prin promptitudine şi seriozitate. La polul opus sunt salariaţii de la Gospodărire Urbană, de exemplu din administrarea cimitirelor. Aici mai e mult de muncă, iar faptul că cimitirele sunt pline de buruieni şi neîngrijite denotă o lipsă de respect şi pentru vii şi pentru morţi. Iar scuza că nu au utilaje şi nici motorină pentru a face curat nu ţine: în fata birourilor administraţiei de ce se poate tunde iarba şi face curat, dar în zona mormintelor nu?! De aceea mi-aş dori mai multă seriozitate şi promptitudine în relaţiile cu cetăţenii. Pentru gălăţeni mesajul meu ar fi următorul: ţineţi Galaţiul curat pentru că e casa voastră! Iar în ceea ce-i priveşte pe unii şoferi, să îşi aducă aminte că străzile nu sunt proprietate personală şi să ţină seama că şi ceilalţi participanţi la trafic au aceleaşi drepturi ca şi ei. Îmi cer scuze, poate cer prea mult, ştiu că de criticat e uşor, dar oare să fim mai buni e un sacrificiu prea mare?

Gândindu-mă la Galaţi m-a cuprins melancolia şi dorul de acasă. Aş dori să fiu la Galaţi, dar situaţia economică nu ne mai permite, criza economică se adânceşte, însă cu sufletul suntem alături de cei dragi indiferent în ce colţ al lumii suntem! Pe această cale vreau să urez pentru toţi gălăţenii de pretutindeni un sincer La mulţi ani fericiţi! Fie ca grijile şi problemele să vă ocolească, iar viitorul să aducă un Nou An prosper, bogat în linişte şi pace!”, ne-a urat cu drag Ionel Neluţu Drăgoi.

Citit 1981 ori Ultima modificare Joi, 02 Ianuarie 2014 14:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.