Luna Enescu/ Celebri violonişti gălăţeni, pe scena londoneză
Foto: Foto: ICR Londra

Luna Enescu/ Celebri violonişti gălăţeni, pe scena londoneză
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Doi gălăţeni care au uimit lumea, Gabriel Croitoru şi Remus Azoiţei, sunt vedetele incontestabile ale evenimentului aflat în plină desfăşurare în capitala Marii Britanii – „Luna Enescu”. Pentru Institutul Cultural din Londra, este apogeul celor peste şapte ani de serate muzicale memorabile pe care le-a dedicat figurii legendare a compozitorului George Enescu. Seria de concerte şi de evenimente speciale (o dezbatere cu public, vernisarea unei expoziţii de fotografii şi documente dedicate marelui compozitor), constituie un preludiu al premierei „Simfoniei a III-a” de George Enescu, în interpretarea London Philharmonic Orchestra, sub bagheta lui Vladimir Jurowski, la Royal Festival Hall de la Southbank Centre.

Duelul viorilor

Joia trecută, gălăţeanul Gabriel Croitoru a dat startul Lunii Enescu alături de violonistul Liviu Prunaru, acompaniaţi de pianistul Horia Mihail cu faimosul „Duel al viorilor: Stradivarius vs. Guarnieri”. Virtuozul gălăţean a interpretat „Cântece lăutăreşti” de Pablo de Sarasate şi „Ciocârlia” lui Angheluş Dinicu, iar Liviu Prunaru „Poloneza nr. 1 în Re major” a lui Henryk Wieniawski şi „Hora staccato” aparţinând lui Grigoraş Dinicu. La final, şi-au sincronizat arcuşurile cu clapele pianului şi au interpretat „Anotimpurile la Buenos Aires”, Astor Piazzolla / Mariano Castro.

Cine este Gabriel Croitoru

Despre violonistul de excepţie Gabriel Croitoru aţi mai putut citi la rubrica ziarului „Viaţa liberă” „Gălăţeni care au uimit lumea”. Născut la Galaţi, pe 20 august 1966, şi-a început pregătirea muzicală în oraşul natal, la Liceul de Artă, iar la vârsta de nouă ani a urcat pentru prima dată pe scenă, alături de orchestra simfonică gălăţeană.

A absolvit Liceul de Muzică „George Enescu” din Capitală în 1983 şi Universitatea Naţională de Muzică în 1987. S-a perfecţionat sub îndrumarea unui alt violonist gălăţean, Ştefan Gheorghiu, iar în 2006 a devenit doctor în muzică, cu o teză despre Pablo Sarasate. A participat la numeroase competiţii interne şi internaţionale, câştigând o serie de premii de prestigiu, în Austria, Franţa, Elveţia sau Italia, a cântat pe toate marile scene filarmonice ale lumii, având peste 1.000 de apariţii în concerte. A susţinut recitaluri în Europa, Asia şi America. Gălăţeanul a devenit şi mai cunoscut după ce a câştigat concursul prin care a intrat în posesia viorii Guarnieri ce i-a aparţinut lui George Enescu.

Povestea "Catedralei"

Vioara Guarnieri - cunoscută şi sub numele de „Catedrala”, pentru acordurile sale impunătoare - datează din 1731 şi poartă semnătura lui Giuseppe Antonio Guarnieri (del Gesu), unul dintre cei mai notorii lutieri cremonezi. Vioara a fost cumparată de George Enescu, din fonduri proprii, iar după moartea lui soţia sa, Maria Cantacuzino Enescu, a donat statului român atât Palatul Cantacuzino, cât şi obiectele personale care au aparţinut maestrului, dintre care cea mai valoroasă este vioara Guarnieri. De la moartea lui George Enescu, niciun alt violonist nu a mai cântat la vioara Guarnieri, aceasta fiind păstrată în condiţii de siguranţă, la Bucuresti, până în anul 2008, când magnificul instrument a revenit în circuitul concertistic, graţie lui Gabriel Croitoru.

Preferata lui Enescu

Joia viitoare, pe 5 februarie, Ansamblul Cameral al Orchestrei Filarmonicii Londoneze prezintă una dintre cele mai importante şi originale lucrări ale lui George Enescu, „Octetul pentru coarde”, în cadrul unui eveniment special, primul din anul 2015, din Seria „Concertelor Enescu”. Seara va fi deschisă de maestrul Remus Azoiţei cu un omagiu adus violonistului George Enescu: „Chacona” pentru vioara solo de Bach, bucata muzicală favorită a marelui compozitor.

Cine este Remus Azoiţei

Şi despre renumitul violonist Remus Azoiţei aţi putut citi la rubrica „Gălăţeni care au uimit lumea”. A început studiul viorii la cinci ani, iar la numai opt ani a debutat pe scenă, alături de orchestra simfonică din oraşul natal. A urmat Liceul de Muzică în Galaţi, iar în 1995 a absolvit cursurile Academiei de Muzică din Bucureşti, la clasa lui Daniel Podlovski. Imediat după aceea, a beneficiat de o bursă la celebra Juilliard School din New York, la finalul căreia a primit titlul de Master of Music. Distins cu numeroase premii la mai toate festivalurile importante ale lumii, dintre care le amintim pe cele de la Bucureşti, Milano, Weimar, Tokyo sau Auckland, Remus Azoiţei este invitat permanent pe marile scene de concert de pe mapamond, dintre care nu lipsesc cele din New York, Paris, Londra, Berlin sau Viena.

În 2001, la doar 30 de ani, a devenit profesor la celebra academie londoneză, fiind cel mai tânăr profesor de vioară din întreaga istorie de aproape 300 de ani a instituţiei. Remus Azoiţei cântă pe o vioară a academiei din Londra, construită de Niccolo Gagliano în 1753. A mai folosit, în special pentru înregistrări, o vioară Stradivarius, din 1718, tot din colecţia Academiei Regale de Muzică din Londra.

Citeşte şi: O gălăţeancă traduce literatură norvegiană/ Marlena Chirilă Røimål - "pana scriitorului"

Citit 2102 ori Ultima modificare Joi, 29 Ianuarie 2015 17:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.