Anca Melinte

Anca Melinte

Află cine sunt gălăţenii care cotizează din greu la partide şi ce sume au scos ei din buzunare

Joi, 11 Aprilie 2013 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Peste 100.000 de lei a donat Constantin Dumitriu pentru bunăstarea PDL *   Deputatul PNL George Scarlat a oferit partidului şi USL peste 80.000 de lei * Eurodeputata PSD Adriana Ţicău şi senatorul PSD Daniel Butunoi au pus la bătaie, în acelaşi scop, peste 50.000 de lei * Pe "altarul" PP-DD, fostul senator Marius Necula şi patronul RTV, Aurel Stancu, au pus câte o ofrandă de 30.000 de lei Anul 2012 a fost unul profitabil din punct de vedere financiar pentru partide. Ale ...

Campanie de împădurire în judeţul Galaţi. Prefectura iese la plantat copaci

Miercuri, 10 Aprilie 2013 13:30 | Publicat în SOCIETATE
Pentru că încă mai suntem în Luna Plantării Arborilor, vineri, 12 aprilie, peste 300 de persoane, angajaţi ai Instituţiei Prefectului şi ai serviciilor publice deconcentrate, vor planta puieţi pe un teren de pe raza comunei Tuluceşti, lângă Grădina Zoologică. Până acum, peste o mie de elevi din 30 de şcoli şi licee din judeţ au participat la acţiuni similare, iar sâmbătă, 40 de angajaţi ai Selgros li se vor alătura silvicultorilor gălăţeni.Potrivit Instituţiei Prefec ...

Sculătoare pentru naşu'

Miercuri, 10 Aprilie 2013 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Poşta cu săruturi. „Miauuu” ca un pisoi a miorlăit Mircea Socanu când Daniela Gyorfi i-a înfipt brutal, în piept, sânii ei armaţi cu silicon ultimul tip. Poate că Daniela a vrut să se răzbune pentru întrebarea indiscretă pusă de Cabral, legată de sărutul cu iz lezbian pe care Daniela i l-a aplicat cu patimă unei dansatoare. Scena respectivă face parte din videoclipul ultimei ei piese, „Du-mă pe lună”. Daniela a refuzat să confirme sărutul cu o femeie, susţinând ...

Pe lista de rezerve. Ne dă UE bani pentru unda verde şi blocul G4?

Miercuri, 10 Aprilie 2013 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Dragi şoferi, când înjuraţi în barbă şi vi se pare că aţi prins toate semafoarele de pe Brăilei pe culoarea roşie, e imposibil să nu vă amintiţi de câte ori autorităţile au promis că vor introduce în Galaţi unda verde. Adică un sistem inteligent de management al traficului. Ei bine, răbdare! Implementarea acestui sistem este inclusă pe lista de rezervă cu proiectele incluse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) a municipiului Galaţi, propuse pentru finanţare ...

Aur pentru căsnicia soţilor Simionescu - Dragostea poate să ţină toată viaţa

Marți, 09 Aprilie 2013 10:30 | Publicat în SOCIETATE
Că dragostea trece prin stomac este deja o realitate! Dar că poate dura toată viaţa, o pot dovedi cu prisosinţă soţii Antoneta şi Gheorghe Simionescu din Galaţi, care aniversează astăzi 50 de ani de căsnicie. Nunta de aur a soţilor Simionescu este un moment unic nu doar pentru cei doi sărbătoriţi, ci pentru întreaga lor familie: doi copii, patru nepoţi şi micuţa strănepoată Antonia-Maria, botezată astfel în semn de respect şi preţuire pentru veterana familiei.Cei doi mi ...

Sexşoi teatrî pentru Polina-balerina

Marți, 09 Aprilie 2013 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Un autograf pe fundul fiicei. Ce credeţi că a făcut tatăl Mamei Natură Roxana Ionescu după primul pictorial îndrăzneţ de sexy al fiicei lui. Ei bine, nu un scandal monstru, aşa cum aţi fi, poate, tentaţi să credeţi. A venit acasă cu un vraf de reviste cumpărate de colegii lui de serviciu şi a rugat-o pe Roxana să le dea câte un autograf pe fotografiile înfăţişând-o aşa cum s-a născut, nudă şi trupeşă. „Părinţii mei au avut încredere în mine şi m-au lăsat s ...

La două săptămâni după avariere, butaforia de la Sala Sporturilor, dusă în depozit

Marți, 09 Aprilie 2013 06:00 | Publicat în EVENIMENT
Butaforia de pe platoul Sălii Sporturilor - mai precis ceea ce mai rămăsese în picioare din ea - a fost ieri demontată bucată cu bucată de salariaţii Ecosal, urcată în remorcă şi dusă în depozitul Primăriei. Măsura vine la mai bine de două săptămâni după ce rafalele puternice de vânt au pus la pământ o bucată din „clădire”.Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei municipiului Galaţi, Mihai Costache, butaforia va fi reparată pe cheltuiala firmei constructoar ...

Nemulţumiri pe masa ITM. Salariaţii Ecosal reclamă că sunt terorizaţi şi exploataţi

Marți, 09 Aprilie 2013 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Un grup de patru muncitori de la Secţia străzi a Serviciului Public Ecosal a venit ieri la redacţie reclamând că se simt terorizaţi şi exploataţi. „De luna trecută nu avem muncitori câţi şefi avem. Avem supracontrol, de parcă am lucra în contabilitate. Ce înseamnă normă de 5.000 de metri de persoană să razi, să mături şi să strângi?! Numai biciul le lipseşte! Lucrăm pe plantaţia cuiva sau la Primărie?! Dacă mie mi-au găsit două frunze în sector, mi-au trecut o o ...

INTERVIU / Viceprimarul Florin Popa: „Bateriile de garaje nu sunt o soluţie de viitor”

Marți, 09 Aprilie 2013 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
 „Mulţi au transformat garajele în ateliere, bucătării de vară, depozite, şi-au făcut beciuri, racorduri ilegale de apă şi canalizare” *  „Va fi greu până apare prima parcare supraterană, după aceea vom încerca să facem în fiecare cartier” Viceprimarul Florin Popa, liderul organizaţiei municipale a PSD Galaţi, a fost city-managerul Galaţiului în mandatul trecut şi şi-a legat numele de iniţierea unor proiecte de anvergură aflate acum în derulare. - Do ...

Sânii Andrei cântă la vioară

Luni, 08 Aprilie 2013 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Românii (nu prea) au talent, noroc că are Andra ţâţe! Sărăcuţă şi lungită ca o peltea, aşa mi s-a părut prima semifinală a competiţiei „Românii au talent”. Până şi juriul părea că se plictiseşte de urât pe scaune. Noroc de sânii Andrei care au înviorat atmosfera, separat de proprietara lor, şi au avut propriul show. Mai să mă gândesc că sânii ţanţoşi ai vedetei au propriul contract de exclusivitate cu trustul Pro şi trebuie să ridice audienţa când situ ...