Anca Melinte

Anca Melinte

Elevii şi studenţii vor călători GRATUIT cu autobuzul. Află de când

Sâmbătă, 31 Ianuarie 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Prin votul aleşilor locali, s-au înmulţit facilităţile acordate în transportul public local, realizat cu mijloacele de transport ale societăţii Transurb Galaţi.Spre bucuria pensionarilor, gratuităţile lor nu vor mai fi condiţionate de veniturile din pensie de maxim 1.000 de lei, ca până acum. Astfel, toţi pensionarii, indiferent de venituri, vor avea abonament gratuit pe o linie. Tot abonament gratuit pe o linie vor primi şi persoanele fără venituri cu vârsta peste 65 de ani, ...

Dilemă: cu sau fără sex la prima întâlnire

Sâmbătă, 31 Ianuarie 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
 * Eu te dezbrac pe tine, tu pe mine! Cam aşa s-au împărţit sarcinile la partida, pardon, şedinţa de masaj de care s-au bucurat Burlacul Andrei Andrei (da, aşa îl cheamă, nu i-am dublat eu numele) şi una dintre frumoasele pretendente la inima lui, Andreea. Cei doi au petrecut momente intime, pline de aluzii şi de atingeri insidioase, la un centru SPA. „Habar n-am ce fac!” - „Nu contează, e bine ce faci!”, a fost schimbul de replici din momentul în care Burlacul s-a lăsat m ...

S-a aprobat strategia de TERMOFICARE a Galaţiului/ Primarul a cerut ANCHETAREA dezastrului de la Apaterm

Sâmbătă, 31 Ianuarie 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* "Dacă vom continua să facem numiri tot cu carnetul de partid în mână, Calorgal va fi Apaterm 2, fără doar şi poate”, a declarat primarul Marius StanDebranşarea gălăţenilor care locuiesc în zonele unitare şi care doresc să-şi monteze centrale termice, soarta Apaterm şi viitorul Calorgal au fost puse pe tapet cu ocazia aprobării în Consiliul Local a Strategiei de alimentare cu energie termică a municipiului Galaţi. Trebuie precizat însă că dacă alegerea viceprimarului ...

SCANDAL MONSTRU/ Postul de viceprimar a stârnit furtună în Consiliul Local

Vineri, 30 Ianuarie 2015 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Prima şedinţă ordinară a Consiliului Local s-a desfăşurat sub semnul luptei politice, condimentată cu acuzaţii, reproşuri şi chiar ameninţări * Miza a constituit-o postul lăsar liber de Radu Cosca, despre care am aflat cu surprindere că este… în concediu de odihnă, în prelungiri! La începutul şedinţei de ieri a Consiliului Local, conservatorul PC Eugen Găvan a cerut reintroducerea pe ordinea de zi a celor patru hotărâri care fuseseră anunţate în convocatorul ofic ...

„Mai zic o pornografie pe gură, ca orice om”

Vineri, 30 Ianuarie 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
* De la selfie-uri în chiloţi la pictorial cu patru fete. Ştiu că în chiloţăreala cu microfon numită pompos industrie muzicală ar fi greu să vă daţi seama despre cine vorbesc. Şi totuşi, nu e vorba de o femeie, ci de Mihai Trăistariu, pe care l-am văzut recent la „Răi, da’ buni”. Artistul, pe care jur că mi-e dor să-l ascult cântând, de vreo câteva luni încoace, în loc să ne răsfeţe auzul cu trilurile lui de privighetoare din Carpaţi (nu sunt deloc ironică!) ne ...

Luna Enescu/ Celebri violonişti gălăţeni, pe scena londoneză

Vineri, 30 Ianuarie 2015 09:00 | Publicat în DIASPORA
Doi gălăţeni care au uimit lumea, Gabriel Croitoru şi Remus Azoiţei, sunt vedetele incontestabile ale evenimentului aflat în plină desfăşurare în capitala Marii Britanii – „Luna Enescu”. Pentru Institutul Cultural din Londra, este apogeul celor peste şapte ani de serate muzicale memorabile pe care le-a dedicat figurii legendare a compozitorului George Enescu. Seria de concerte şi de evenimente speciale (o dezbatere cu public, vernisarea unei expoziţii de fotografii şi documen ...

UPDATE/ Cine va fi viceprimarul Galaţiului? ALEGERILE, sub semnul întrebării

Joi, 29 Ianuarie 2015 14:20 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
UPDATE, ora 14,20/ Potrivit surselor noastre, alegerea viceprimarului Galaţiului ar putea fi lăsată pentru o şedinţă viitoare a Consiliului Local. Motivul? Politicienii din Legislativul local nu au reuşit să se înţeleagă până la această oră! Şi cum negocierile au eşuat, este foarte probabil, ca proiectul de hotărâre privind alegerea viceprimarului municipiului Galaţi să nu mai figureze pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local care începe la ora 16,00. Dar orice surp ...

Analiză VL/ FĂRĂ ACTIVITATE din 2006, Parcul Industrial Galaţi riscă să fie DESFIINŢAT (FOTO)

Joi, 29 Ianuarie 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Curtea de Conturi a găsit abateri de 39,6 milioane de lei în raporturile dintre Primăria Galaţi şi SC Industrial Parc SRL * Parcul Industrial zace gol, iar de şase luni SC Industrial Parc SRL are activitatea blocată Început în 2006, Parcul Industrial Galaţi stă şi acum pustiu, deşi doritori care să-şi dezvolte afaceri aici ar fi. Nici măcar scuza că nu s-au finalizat drumul şi lucrările tehnico-edilitare nu ţine, pentru că totul e gata de anul trecut. Uriaşul pavilion ...

ABSURD DE GALAŢI/ Primăria plăteşte un ŞOFER, dar nu i-a dat şi MAŞINĂ

Joi, 29 Ianuarie 2015 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Bun găsit în Galaţiul situaţiilor absurde pe care autorităţile locale ori se fac că nu le văd ori, de-a dreptul, le întreţin. Şi dacă un loc din Galaţi ar trebui declarat drept centrul paradoxurilor, Parcul Industrial ar avea întâietate.În primul rând pentru că „facerea” obiectivului de investiţii a început în 2006 şi s-a terminat în 2014, şi nu a început cu drumul de acces acolo, cu infrastructura şi utilităţile, ci cu… sediul administrativ. O hardughie cu arhi ...

MOCIRLĂ, BĂLŢI ŞI MALURI DE PĂMÂNT/ Când se va putea circula pe strada Stadionului (FOTO)

Joi, 29 Ianuarie 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Fără cizme de cauciuc nu se poate trece prin zona Liceul Sportiv * Circulaţia rutieră este închisă de şase luni, dar şoferii rulează pe trotuar Mocirlă, bălţi uriaşe, maluri de pământ excavat, ici-colo peticele de zăpadă, trei utilaje rămase din noiembrie, de când se lucra pe strada Stadionului şi maşini parcate pe unde s-a putut. Pentru elevi şi profesori este o adevărată aventură să intre şi să iasă din Liceul Sportiv. Trebuie să traverseze şanţul săpat î ...
Pagina 981 din 1583