Anca Melinte

Anca Melinte

Rămâne sau nu VICEPRIMAR? Radu Cosca s-a întors la PRIMĂRIE

Luni, 02 Februarie 2015 19:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Pentru că şi-a terminat concediul de odihnă, Radu Cosca s-a întors luni, , la Primăria municipiului Galaţi, unde şi-a reluat activitatea de viceprimar, iar astăzi va fi din nou prezent la datorie, în biroul de la etajul unu. Singurul mister este dacă politicianul PC a revenit în activitate până la finele mandatului, adică în iunie 2016, sau doar pentru perioada de preaviz. Cosca nu a dorit să facă niciun fel de declaraţie legată de viitorul funcţiei sale, ci doar s-a ocupat ...

Prevenirea INCENDIILOR la Sala Sporturilor - lucrări de un milion de lei

Luni, 02 Februarie 2015 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Reabilitată de către Compania Naţionala de Investiţi, Sala Sporturilor "Dunărea" va beneficia, anul acesta, de investiţii suplimentare în valoare totală de 936.021 de lei cu TVA, de la bugetul local, lucrări menite să-i asigure securitatea la incendiu. Lucrările de intervenţii au fost aprobate de aleşii locali şi au fost stabilite în conformitate cu expertiza tehnică, în vederea obţinerii autorizaţiei de prevenire şi stingere a incendiilor. Pe scurt, este vorba despre realiz ...

CERERI LA PRIMĂRIE/ Termen-limită pentru solicitarea unei LOCUINŢE sociale

Luni, 02 Februarie 2015 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Repartizarea unei locuinţe din fondul locativ al oraşului a stârnit, de multe ori, nemulţumiri şi suspiciuni, în condiţiile în care numărul solicitărilor de acest fel creşte de la o zi la alta. Mai ales că în spatele unei cereri se află oameni de diferite categorii sociale sau profesionale, cu copii, probleme economice, de sănătate sau de altă natură. Ultimul termen de depunere şi completare a dosarelor a fost în martie anul trecut, iar de atunci s-au înregistrat 1.075 de d ...

Un TRASEU TRANSURB a fost MODIFICAT, din cauza LUCRĂRILOR de pe strada Traian

Duminică, 01 Februarie 2015 18:00 | Publicat în EVENIMENT
La cererea societăţii Transurb, traseul de autobuz nr. 35 (Piaţa Centrală - Metro) a fost modificat temporar, din cauza lucrărilor care se derulează pentru modernizarea infrastructurii străzii Traian. Cele două autobuze vor parcurge, la tur, Aleea Zilei - Movilei - Poşta Veche - Basarabiei - Nicolae Alexandrescu - Episcop Melchisedec Ştefănescu - Traian - Rizer - Bucovinei - Lozoveni - Radu Negru - Traian - limita municipiului Galaţi (spre Metro), iar la retur, limita Galaţi - Traia ...

VEŞTI BUNE pentru gălăţeni/ Un TRASEU TRANSURB a fost reactivat

Luni, 02 Februarie 2015 11:00 | Publicat în SOCIETATE
La cererea gălăţenilor şi a societăţii Transurb, aleşii locali au dat undă verde pentru reactivarea unui traseu din transportul public de persoane. Este vorba despre traseul nr. 23 Comat - Auchan (fost Real), care a fost aprobat în 2009 şi a funcţionat până în februarie 2011, când a fost anulat. Legislativul local a răspuns, prin această măsură, la cerinţele călătorilor de a achiziţiona abonamente de călătorie pe această rută. Astfel, traseul Auchan - Selgros - strada ...

RUTĂ TRANSURB PRELUNGITĂ/ Veşti bune pentru pacienţii şi personalul Spitalului CFR

Luni, 02 Februarie 2015 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Aleşii locali au răspuns numeroaselor cereri formulate de pacienţii şi personalul Spitalului CFR, dar şi de locuitorii din partea de nord a oraşului, care au strâns zeci de semnături în speranţa că vor convinge autorităţile să prelungească traseul 36. Printr-o adresă, Spitalul General CFR Galaţi ruga autorităţile să analizeze posibilitatea modificării traseului 36 prin prelungirea pe strada Ana Ipătescu - strada Al. Moruzzi (cu staţie în faţa spitalului CFR Galaţi) - st ...

Vor mai fi MICROBUZE în transportul de persoane? DISCUŢII cu operatorii privaţi

Luni, 02 Februarie 2015 18:15 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* "Ar fi inacceptabil să stea oamenii prin staţii câte o oră după un mijloc de transport", declară primarul Marius Stan, înaintea întâlnirii cu cei opt operatori privaţi Soarta celor 170 de microbuze private care acoperă în acest moment 11 trasee de transport este incertă. Deşi operatorii au cerut prelungirea actualelor contracte, care expiră în luna mai, cu încă doi ani, nu au primit deocamdată niciun răspuns. Mai îngrijoraţi sunt şoferii acestora, câte doi pe fiecare ...

Cu ce s-a întors PRIMARUL Galaţiului de la Viena/ Idei de un milion de euro pentru un FESTIVAL INTERNAŢIONAL

Luni, 02 Februarie 2015 04:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Proiectul, dedicat tuturor ţărilor riverane Dunării, ar urma să fie realizat cu fonduri europene Revenit de la Viena, unde a participat la Consiliul Oraşelor Dunărene, structură în care Galaţiul are o poziţie onorantă, de vicepreşedinte, primarul Marius Stan nu s-a putut lăuda cu mari succese. "După desele întruniri pe care le-am avut până la momentul de faţă, n-am făcut tumbe de bucurie vizavi de proiectele pe care acest consiliu le-a promovat. Nu e o critică, e o rema ...

Regina silicoanelor şi stăpânul păpădiilor

Luni, 02 Februarie 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
* „Decât doi centimetri avem diferenţă”. A fost prima zicere cu care Valeria di Monaco mi-a raşchetat auzul. Cine e Valeria di Monaco? Cum, n-aţi auzit de noua Regină a Silicoanelor - 800 de grame bucata, adică 1,6 kile în total, şi 30 de operaţii estetice? Ei bine, ea a depăşit-o pe Simona Traşcă, zisă şi Pamela de România, cu „decât doi centimetri”. Sincer, prima oară când am auzit de Valeria di Monaco am crezut că-i vreo manelistă din galeria Fane de la Bărbule ...

MAI MULTE AUTOBUZE pe străzile Galaţiului. AFLĂ de când!

Luni, 02 Februarie 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Aleşii locali au dat undă verde programului de transport propus de SC Transurb SA *  În loc de 60 de autobuze şi troleibuze, câte circulă acum, pe traseele principale vor fi 125 de mijloace de transport Dacă acum vi se pare că răbdarea vă e pusă la încercare în staţii, tot privind în zare după vreun autobuz sau troleibuz Transurb, şi consideraţi prea puţine cele două trasee de tramvai pe care se circulă, să ştiţi că nu vă înşelaţi. Doar 60 de mijloace de transp ...
Pagina 980 din 1583