Anca Melinte

Anca Melinte

Adio, Băse!

Luni, 17 Noiembrie 2014 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Şi dacă mă culc c-un preşedinte şi mă scol cu altul? Gândul ăsta nu-mi dă pace! Şi n-are legătură cu cel mai gustat banc al campaniei: În dimineaţa votului, Ponta îi spune Dacianei: „La noapte o să te culci cu preşedintele României”. Şi după ce se înserează, Daciana îl întreabă: „Victore, cum facem, mă duci tu la Sibiu sau vine Iohannis aici?”. Temerea mea are rădăcini în prezidenţialul din 2009 când m-am culcat cu Mircea Geoană strigând „Mihaela, drr ...

PREZENŢA LA URNE/ Câţi gălăţeni au VOTAT în TURUL DOI

Duminică, 16 Noiembrie 2014 10:33 | Publicat în EVENIMENT
UPDATE/ Nu mai puţin de 304.754 de gălăţeni au votat, până la ora 21,00, la cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, adică 58,36 la sută dintre cei aşteptaţi la urne. Prezenţa la vot este inferioară celei înregistrate la nivel naţional – 62,04. Trebuie spus că 21.845 de gălăţeni au votat pe liste speciale, iar 3.506 au avut nevoie de urna mobilă. În mediul urban au votat 57,36 la sută dintre gălăţeni, iar în mediul rural – 59,78.Interesul gălă ...

Alegeri după gratii/ Deţinuţii au cerut urna mobilă pentru a vota

Duminică, 16 Noiembrie 2014 09:40 | Publicat în EVENIMENT
Nu mai puţin de 677 de persoane aflate în custodia Penitenciarului Galaţi, din cele 691 cu drept de vot, au solicitat urna mobilă pentru a putea vota la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale care are loc în această duminică. Special pentru deţinuţi, vor veni urnele mobile de la două secţii de votare din municipiul Galaţi - 36 şi 37. Reamintim că la primul tur de scrutin al prezidenţialelor au votat 631 de persoane aflate în Penitenciarul Galaţi, din cele peste o mie ...

Biroul Electoral a decis: Primarii din judeţul Galaţi trebuie să dea jos o serie de afişe electorale

Duminică, 16 Noiembrie 2014 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Campania electorală a celui de-al doilea tur de scrutin prezidenţial s-a încheiat furtunos. Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Galaţi a admis plângerea depusă de una dintre alianţele electorale şi le-a cerut primarilor din judeţul Galaţi să dea jos de pe panourile publice de afişaj electoral o serie de afişe ale unuia dintre prezidenţiabili. Ce s-a întâmplat? Potrivit deciziei afişate de Biroul Electoral Judeţean Galaţi o alianţă electorală a reclamat că, pe raza judeţului ...

START VOT! Gălăţenii aleg preşedintele României

Duminică, 16 Noiembrie 2014 07:00 | Publicat în EVENIMENT
Gălăţeni, poftiţi la urne! A început turul decisiv al alegerilor prezidenţiale. Cele 436 de secţii de votare organizate în judeţul nostru, dintre care 176 numai în municipiul Galaţi, s-au deschis în această dimineaţă, la ora 7,00 şi vor rămâne la dispoziţia dumneavoastră, a alegătorilor, până la ora 21,00. Este timp suficient să decideţi cine va fi preşedintele României pentru următorii cinci ani.  Autorităţile au tipărit 575.662 de buletine de vot şi au pregăti ...

Gălăţeanul Claudiu Rusu, MOMENT MAGIC la "Vocea României"

Sâmbătă, 15 Noiembrie 2014 11:00 | Publicat în MAGAZIN
Un veritabil moment magic s-a petrecut vineri noaptea, pe scena Pro Tv de la „Vocea României”, datorită gălăţeanului Claudiu Rusu, care a făcut un duet răvăşitor cu artista Aliona Munteanu din Moldova. La decizia antrenorului lor, Smiley, cei doi au interpretat piesa „Say Something“, compoziţia celor de la A Great Big World, alături de Christina Aguilera.  Bătălia vocilor, duelul muzical în urma căruia trebuia să rămână doar unul în concurs, s-a transformat într-un ...

Marş de SUSŢINERE a lui Victor Ponta, la Galaţi (FOTO&VIDEO)

Vineri, 14 Noiembrie 2014 20:30 | Publicat în EVENIMENT
În larmă de vuvuzele şi scandând „Ponta – preşedinte!”, nu mai puţin de 3.500 de membri PSD, UNPR, PC şi PLR au străbătut în această oraşul, de la Casa de Cultură a Sindicatelor şi până la Palatul Prefecturii, în cadrul marşului de susţinere a candidatului Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Cap de coloană a fost preşedintele Consiliului Judeţului, social-democratul Nicolae Bacalbaşa. Alături de el, deputatul PSD Florin Pâslaru, înarmat cu o portavoce, dăde ...

Încă o gălăţeancă la Next Star/ Erika Prodea, i-a dat replica lui Vizante (VIDEO)

Vineri, 14 Noiembrie 2014 17:30 | Publicat în MAGAZIN
Încă o gălăţeancă a uimit şi emoţionat juriul şi publicul la „Next Star”, pe Antena 1. Erika Prodea are 12 ani şi o mulţime de premii naţionale şi internaţionale la concursurile de pian, instrumentul principal pe care îl studiază. Numai că, din clasa I şi până în clasa a III-a, nu a avut o pianină pe care să repete acasă. Aşa că, şi-a desenat pe un carton, clapele pianului. Şi în fiecare zi, studia şi învăţa partiturile, apăsând clapele de hârtie, în vrem ...

Galaţiul se împodobeşte de SĂRBĂTORI: Primăria va realiza două FEERII DE IARNĂ pentru copii

Sâmbătă, 15 Noiembrie 2014 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Galaţiul se pregăteşte de sărbătorile de iarnă. În oraş a început deja montarea instalaţiilor de iluminat festiv după ce licitaţia de la Primăria Galaţi pentru închirierea de echipamente a fost finalizată. Câştigător a fost desemnat consorţiul format din firmele Luxten România şi MK Lightning, care va asigura iluminatul festiv public pentru sărbătorile de iarnă 2014/2015, pe baza unui contract în valoare de 1,67 milioane de lei. Conform contractului, Luxten şi MK Light ...

PREZIDENŢIALE 2014, TURUL 2/ Gălăţenii din diaspora, corespondenţii noştri speciali. "Viaţa liberă" vă ţine la curent cu VOTUL DIN TOATĂ LUMEA

Sâmbătă, 15 Noiembrie 2014 07:30 | Publicat în EVENIMENT
Pe tot parcursul zilei de duminică, 16 noiembrie 2014, cotidianul „Viaţa liberă” vă va ţine la curent cu tot ceea ce se întâmplă la secţiile de votare organizate de Ministerul Afacerilor Externe în afara graniţelor României. Oră de oră, vom încerca să vă oferim, pe site-ul ziarului "Viaţa liberă", relatări şi mesaje, însoţite de fotografii martor, trimise în timp real de gălăţenii de pretutindeni care votează în diaspora. Opţiunea lor pentru alegerea preşedinte ...
Pagina 997 din 1578