Psalm de Nuntă

Scris de Ion Zimbru

Joi, 14 Decembrie 2017 00:00

În fiecare dimineaţă, când muncitorii pleacă la muncă şi când şcolarii pleacă la şcoală şi când bisericoşii pleacă la biserică şi când câmpenii pleacă la câmp şi când trândavii pleacă la trândăveală şi când rătăciţii pleacă nicăieri şi când toţi păcătoşii pleacă în Rai şi când toţi nevinovaţii pleacă în Iad, mii şi mii de ciori se adună şi se înmulţesc şi se ciorovăiesc în copacii care le suportă şi le admiră cu-n stoicism indescriptibil! Oare de unde vin aceste zburătoare smolite? Oare unde se duc şi stau şi se comportă toată ziua şi toată noaptea? Sunt şi nervoase şi zgribulite şi calme şi senile şi tinere şi respectuoase şi şmechere şi pramatii şi secături şi grase şi slabe! Aceste ciori bărbăteşti şi de damă se rotesc şi planează în escadrile năucitoare, se întrec în lupinguri şi-n tonouri, înnegresc orizontul şi arborii şi toate punctele de vedere! Excrementele dumnealor albesc şi scârbesc trotuarele, drumurile, cărările, speranţele, perspectivele!... Însă, în ciuda acestor observaţii pesimiste, toate doamnele şi toate domnişoarele întunecate, dar şi toţi domnii şi toţi domnişorii întunecaţi, îmi sugerează oportunităţi şi posibilităţi de îndulcire a regretelor legate de invazia matinală a nevinovatelor substantive fără stăpân! Ieri, la şapte ceasuri, când sirena Şantierului Naval dezlănţuie Munca, o cioară de damă îmi aterizează pe umăr şi-mi cârâie întrebător: "De ce nu-ţi faci un Atelier de vopsit Ciori? Nu-i aşa că ni s-ar mai repara şi nouă imaginea şi că dumneavoastră nu vi s-ar mai părea incompatibilă prezenţa noastră-n Văzduhul şi-n Copacii Patriei? Hai, hotărăşte-te, deoarece eu am să le conving pe suratele mele să se facă albe! Ce frumos ar fi! Cioroi negri şi Cioroaice albe! Ca un fel de Nuntă Continuă în Cer şi pe Pământ! Nu?"... Sigur că da! Merită! Se merită! Uite-aşa!... "un pâlc de ciori (superbă escadrilă/ cu pene) fâl, fâl, fâl de nicăieri,/ umblă spre vară ori, poate, spre iarnă,/ vrei să le spui ceva?! şi să le ceri?!// vrei să le spui, poate aude una:/ opreşte-te niţel şi fă cra!-cra!/ sunteţi un stol de ciori (in)diferente/ pe sus, pe jos, peste părerea mea!// sau să le spui, poate aude alta:/ şi eu la fel, fâl!-fâl! cra!-cra! ham!-ham!/ şi mi-s deştept, nenorocesc pământul,/ nu pot zbura, citesc şi scriu pe geam:/ vă rog frumos, nu vă jucaţi de-a zborul.../ (spre nicăieri am fost de multe ori).../ veniţi la iarnă, veniţi şi la vară,/ superbul meu alb-negru pâlc de ciori!”//... Sigur că da! Îi pun psalmul/ biletul omagial în plisc! Cioara se albeşte de Bucurie! Şi pleacă! Ce rău îmi pare că Nu Pot Zbura!