Prietenul meu din Copilărie (dar şi coleg de Bancă în Şcoala Generală de 8 Ani, dar şi coleg de Bancă în Şcoala Profesională de 3 Ani, dar şi mucalit Purtător de Cuvânt al Candorii, Mihai Cujbă) a murit! A murit Pur şi Simplu, fără să stea la Rând, la Marele Rând al Trecerii, Rând care nu a fost respectat Niciodată! Cum să stai la Rândul Morţii când Viaţa devine Povară? Şi cum să nu te bagi mai în faţă când perspectivele Decenţei şi orizonturile Curăţiei Sufleteşti Generale sunt tot negre şi mai mici şi mai în/depărtate? Cum să-ţi doreşti bătrâneţe într-o Ţară al cărei Sfat (mă rog, Parlament!) pute de Penal şi de Penibil? Sigur că nu vrei să-mbătrâneşti într-o Ţară în care Instrucţia/Educaţia de tip Frugal umplut toate Scaunele Ocârmuirii cu Lumpeni şi Poltroni, cu Morgă şi Nepăsare?
Înainte de a muri, prietenul meu din Copilărie m-a oprit pe-un Drum de Toamnă Moldavă şi mi-a mărturisit adânca-i Părere de Rău în legătură cu Contra/Starea Naţiunii! Avea şi are Dreptate! Ce putere de Discernământ şi Luciditate poate avea un „alegător” care nu ştie să-şi mai citească nici Cartea de Identitate, care „stă” patru ani umplut cu alcool şi indiferenţă, ş-apoi merge ferm şi ţanţoş într-o secţie de votare...şi ticseşte urna taman cu perspectivele/orizonturile de mai sus? Sigur că da! Sigur că da! Altfel spus, ar trebui să se „comporte” la vot numai cei în „stare”, numai cei care au trecut prin Filtru, adică prin Ministerul Psihologiei Naţionale, a cărui înfiinţare-i o Necesitate Urgentă, mult mai urgentă decât cea Catedrală a Mântuirii Neamului Prost! Aşa crede Prietenul meu din Copilărie! Şi iată ce mi-a dăruit Atunci: „Tocmai de-atunci – pe rând, pe jos –/ ne tot suim în calendare,/ facem urât, facem frumos,/ cu dinadins ori la-ntâmplare!// Tocmai de-atunci – pe jos, pe rând –/ mergem la cer să ni se spună/ cât de frumoase-s pe pământ/ viaţa şi moartea împreună!// Pe rând, pe jos – tocmai de-atunci –/ tot numărăm şi tragem linii,/ pe brânci plecăm şi tot pe brânci/ atingem lacrima luminii!// Tocmai de-atunci – tocmai de-atunci –/ strigăm la cer, la lumânare,/ vorbim de taine şi porunci,/ dar le scuipăm la drumul mare!// Cu sufletul tocmai la gât – fără răspuns la întrebare –/ facem frumos...facem urât.../ şi ne dăm jos din calendare!”//...[Publicitate: „În viaţă, şi chiar şi-n moarte, dacă vrei să rămâi egal cu sine, e mai bine să fii deştept şi s-o faci pe prostul, decât să fii prost şi s-o faci pe deşteptul! – (Anonim Folk)]
