Urmărire ca-n Basme (II)

Scris de Ion Zimbru

Miercuri, 27 Decembrie 2017 00:00

Şi, vorba distinsului meu învăţător, Ion Răşcanu, "ca să fie toată lumea sătulă şi copiii cu burţile goale", baba Maria, adică fosta mea găzduitoare şi actuala mea convivă întâmplătoare, scoate şi două texte pe care mi le-a dedicat "omul" său, Marcel Păpădie, cu prilejul aniversărilor mele! Şi le citeşte printre lacrimi! "tata mă roagă să măsor pământul/ pe care-a scris atâtea versuri mama/ cu sapa, toată viaţa învăţându-l/ să-mi strige blând: si vis amari, ama!// măsor cu pasul şi îmi dă o mie/ şi-un pas... un fel de linişte îmi vine,/ un fel de gata, toată lumea ştie.../ tata mă roagă să măsor mai bine!// păşesc... păşesc... de data asta-i gata.../ nu mai măsor pământul niciodată.../ mă uit la cer şi îl aud pe tata:/ ai grijă... mâine, vine să te vadă!// mă duc la câmp, încep să stau... văzându-l/ aşa frumos descris şi scris de mama,/ citesc, recit, măsor, întreb pământul.../ şi-mi dă la fel: si vis amari, ama!”//... Pauză de şerbet cu apă chioară! Madam Maria se cată lung într-o oglindă şi-ntreabă scurt: "Cum arăt?"... Mă abţin să-i răspund! Bătrâna femeie continuă lectura! "timp îngheţat... şi vin şi poezie/ şi-nalt pe valea zimbrului mi-ai pus,/ de foame şi de sete în vecie/ să am... vremelnicia în auz/ îmi mugureşte scâncetele care,/ din răsăritul tău biruitor,/ soseau cu vântul până-n depărtare,/ unde-nvăţam cum trebuie... să mor!// timp îngheţat... şi linişte şi pace/ şi-adânc pe dealul zimbrului ai dat.../ să mai găsesc şi azi, tocmai încoace,/ când vin să număr ce-am făcut în sat.../ şi ce-a rămas din ce era (odată)/ unde-nvăţam cum trebuie să mor.../ parc-a fugit tot satul din ogradă,/ înspre-un trecut (ne)drept... şi viitor!"//... Maria Păpădie oftează! Prezintă scuze... şi se cată-n oglindă! "Hai, te rog frumos, spune-mi cum arăt, c-am dat o roabă de gologani la salon!"... Iarăşi mă abţin! Zice: "Să ştii că omul meu a publicat iste două poezii în Suplimentul literar al ziarului Viaţa Nouă, cum se numea pe atunci! Şi cică au fost pe placul scriitorului Lică Rugină, consăteanul tău! Şi d-aia au apărut!... Dar tu de ce le-ai lăsat în sipet când ai plecat pe strada lui George Coşbuc?"... "Păi, le-am lăsat la modul intenţionat, sperând să te întâlnesc odată şi odată! Şi iată că te-am văzut şi te-am urmărit... şi cred că ţi-am redeschis o rană veche, nu?" - zic. Maria nu grăieşte nimic! Lăcrimează! O aud: "Am fost la salon să mă fac frumoasă măcar acu, la vârsta senectuţii! Doar ştii că-n anii tinereţii eram urâtă ca Naiba!"... Tac puţin... şi-i şoptesc: "Nu, nu erai urâtă! Eu nu te-am urât Niciodată!"... (Stai aşa!)