Auzi, doamnă! Auzi, domnule! Cică „am dansat ca un blestem/ în care vinul se îmbată,/ până ce noaptea a murit/ pe sânul meu rotund de fată”!!! Ce Metafore! Ce Paradox! Fata aceasta, ACEASTĂ FEMEIE, a fost trimisă special de către Preşedintele Statelor Unite şi Rotunde ale Poeziei Universale! A fost semănată în Câmpia Bărăganului, pe Câmpia Limbii Române, adicătelea! Această fată e Moara de Vânt a oricărui Poet cu Suflet de Don Quijote! E visul oricărui bătător la Porţile Parnasului, oricărui râvnitor la un loc în Panteon! Adriana Sitaru este Purtătoare de Globule Verzi printre Globule Albastre! Mănâncă şi bea numai şi numai Lumină! Poezia sa înseamnă Respectarea Dreptului la Respiraţie! Poezia sa sfinţeşte toate Fântânile cu Gura în Sus şi în Jos, obligă toate Stelele să nu se mai încline, să se facă Perpendiculare pe fiecare Cap de Cititor în Inefabilul său irezistibil! Mărturisesc: am citit la Biserică şi la Cârciumă şi în Alimentara şi în Şcoală, pe Lungimea şi pe Aria Cercului...zece poezii din ACEASTĂ FEMEIE, mai multe dintre ascultătoare cerându-mi Cartea pentru copiere, fiecare plătind cu câte doi ochi în lacrimi! Iată „Soţia pictorului”, unul dintre poemele care au făcut „victime” printre auzitorii uimiţi şi care au mişcat/ridicat toate mâinile în Semnul/Sensul Înalt al Crucii: „În camera albă,/ Cu mireasmă levantină,/ Soţia pictorului/ Mănâncă o mandarină.../ El o pictează/ Voluptuoasă şi rozacee,/ Făcând baie dimineaţa/ În marea Egee.// Lângă ea se gudură/ Un canish imaculat,/ Ca un prinţ bizantin/ Frumos şi agramat.// Soţia pictorului/ Se mişcă viperin/ Şi tremură pătimaş/ Sub sărutul canin.// El o pictează/ îndrăgostit/ Şi nebun/ Şi i se închină/ Ca unui idol păgân.// Închipuiţi-vă un pictor/ Cu basc ca Rembrandt,/ Îmbrăţişându-şi soţia/ În zori, delirant.// Pe pielea ei albă,/ Din care ţâşnesc consoane,/ El pictează femei/ Planturoase şi goale.// Ea însă/ Nu era geloasă deloc,/ Ba chiar conversează/ Cu una de pe mijloc.// O întreabă cochet/ Ce mai face,/ Ce aşezare termală/ O satisface.// Cu ce pastă de dinţi se spală,/ Câţi copii are,/ Dacă ştie să înoate/ Artistic în mare...// În camera strâmtă,/ Cu mireasmă levantină,/ Soţia pictorului/ S-a prefăcut în mandarină.”//...Sigur că da! Mă simt ca un consumator de barbiturice! Ori ca unul căruia i s-a făcut praf tot subliminalul, i s-a şters entuziasmul şi i s-a impus Starea de Meditaţie! Câtă alunecare-n Candoare! Şi cât Tragic deopotrivă!...(Aveţi puţintică răbdare!)
Poezie răscolitoare, Destin tulburător (IV) Scris de Ion Zimbru
