Doamnelor şi domnilor, iată ce sublim zice Nichita Stănescu "în dulcele stil clasic": "Dintr-un bolovan coboară/ pasul tău de domnişoară./ Dintr-o frunză verde, pală/ pasul tău de domnişoară.// Dintr-o înserare-n seară/ pasul tău de domnişoară./ Dintr-o pasăre amară/ pasul tău de domnişoară.// O secundă, o secundă/ eu l-am fost zărit în undă./ El avea roşcată fundă./ Inima încet mi-afundă.// Mai rămâi cu mersul tău/ parcă pe timpanul meu/ blestemat şi semizeu/ căci îmi este foarte rău.// Stau întins şi lung şi zic:/ domnişoară, mai nimic/ pe sub soarele pitic/ aurit şi mozaic.// Pasul trece, eu rămân."//...
Sigur că da! Păi, când Nichita (ne) de/scrie Aşa, adică inimitabil şi copleşitor, să scriem şi noi un text în acelaşi stil şi să-l dedicăm Aniversării Sale! Iacătă: "domnul fără nume a plecat/ lăcrămând frumos printre consoane,/ să-ţi aducă şapte flori de colţ/ şi un la minor pentru timpane!// a plecat la ora 7 fix,/ cu celebrul fluture de 9/... (azi e luni, şi trece mai devreme.../ mai încolo, s-ar putea să plouă,/ s-ar putea să ningă maiestuos,/ că acolo-i sus, înalt, departe.../ şi nu poate fluturul să zboare,/ dacă are aripile sparte!// domnul fără nume e-un smerit/ botezat în adâncimi de rouă/... (cică se întoarce pe la 7,/ cu celebrul fluture de 9)...// ai s-auzi fâl-fâl, fâl-fâl, fâl-fâl/... (printre flori aduce şi vocale/ ca să ai de strigăt până când/ sfinţi obraznici fug din catedrale)...// şapte vocale care ne descriu/ timpanelor celeste... şi ne dor/ când sângele se suie pe altar,/ pe cruce şi pe veci... în la minor!"//...
Şi iacătă ce ne răspunde Nichita Stănescu: "Mă culcasem lângă glasul tău./ Era tare bine acolo/ şi sânii tăi calzi îmi păstrau tâmplele.// Nici nu-mi mai amintesc ce cântai./ Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat nopţile./ Sau poate copilăria ta care a murit/ undeva, sub cuvinte./ Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.// Mă jucam cu palmele în zulufii tăi./ Erau tare îndărătnici/ şi tu nu mă mai băgai de seamă.// Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.// Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor./ Ori poate de drag şi de blândeţe./ Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.// Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam."//...
[Publicitate: "eu mă mai uit cu ochii goi la stele,/ de pe pământul mişcător,/ când singur fi-voi printre ele/ şi n-oi avea mormânt să mor./ m-or plânge limba românească/ în totul de cuvânt al ei,/ nu voi muri de niciodată/ un făt-frumos fără de tei" - (Nichita Stănescu - "Hieroglifa")]... (Stai un pic!)
