Femeia Perfectă (III)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Vasile Şvaiţer tuşeşte tocmai din rotule, că-i înfundat cu nicotină şi alcool! Şi-i tare mândru de performanţele sale ca mare consumator! Nu mai zic de cafea! E campion şi la cantitatea de cofeină pe cap de locuitor! Carevasăzică, scăldându-se în parale, a ajuns să inspire fum din trei pachete cu ţigări/zi! Şi bea cam zece ceşti cu cafea numai în timpul „serviciului”! Nu le mai socoteşte şi pe cele post-factum! Şi cu tăria „stă” corespunzător! Foloseşte numai whisky şi poate sorbi cel puţin zece „mici” într-o „scurtă” întâlnire cu Brânză, cum asta de acum , la „Cotul Donului”, la „Trei Mârlani”, la „Cinci lichele”, la „Interlopul analfabet” şi alte şi alte localuri/locuri de întreţinere şi înfăşurare/desfăşurare a Aroganţei Naţionale! După propunerea sa şi a lui Costică, la care au subscris şi subscriu foarte mulţi omologi, Partidul Prăbuşirii Poporului a hotărât în unanimitate şi-n lacrimi să aprobe finanţare totală şi rapidă pentru proiectarea şi construirea unui simbol al contemporaneităţii pe care-o slujesc/reprezintă şi dânşii! Prin urmare, pe lângă Catedrala Mântuirii Neamului Prost, Palatul Fuduliei Naţionale va fi şi va contribui la veşnica plasare a României pe primul loc în topul Degringoladei europene!...Gândindu-se şi radiind la câte oportunităţi îi aşteaptă mulţumită lor, nevestelor, Şvaiţer îl îmbrăţişează pe Brânză, lăcrămează ca doi importanţi, dar lumea nu ştie că ceşti doi „ajunşi” sunt nişte sămădăi, nişte învârtiţi, nişte zurlii, nişte alegători de pulbere şi praf, nişte profitori periculoşi, din neam puturos şi părinţi săriţi! Apoi, cu gesturi studiate şi stridente, se aşează şi apucă paharele! Şi iată ce înregistrează Vladimir Turturel, contra/spionul meu supra/subtil!

– Hai noroc, băi, Costică! Ne-a pus Dumnezeu palma pe creştet, băi! Nici nu-mi vine să cred că avem cele mai rafinate femei din tot neamul nostru de la Iuda încoace! Cred că suntem foarte deştepţi! D-aia ne-a ales Cel de Sus pe noi, chiar pe noi! Chiar aşa! Ia spune-mi, cam cât de deştept consideri tu că sunt eu? Cam cât IQ crezi tu că încape-ntr-o cutie de pe umeri, ca a mea? Dacă ştiu pe de rost formula Relativităţii lui Einstein, nu-i aşa că hurui de inteligenţă? Dacă ştiu pe dinafară ce face, cum face şi cât face E la X, se cheamă că-s un supradotat, nu? Cât de mare-i IQ-ul tău? Dar al soţiei tale? A mea are un IQ enorm! Îl are foarte mare, mult mai mare decât al meu! Dar nu mă deranjează! Mă şi mir că-l poate căra-n fiecare zi, pe unde se duce cu treabă!...(Ai răbdare!)

Citit 825 ori Ultima modificare Joi, 05 Aprilie 2018 23:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.