Prima dată îmi este dor până la şapte şi-un sfert, după care mă duc la mormântul lui Arthur Rimbaud să-i cer pentru tine un cuvânt împuşcat în genunchi! Altfel, nu mi se supune! Altfel, nu-mi răspunde la comenzi! După care adorm la umbra smochinului şi visez o femeie născând vertical o piatră de colţ lovitoare tocmai în moalele capului meu umplut cu iluzii! Mă trezeşte un cioclu cu lopata pentru onor înainte de şapte şi-un sfert şi-mi citeşte după-amiază o cerere de iubire pe care a scris-o la concursul de admitere în sufletul tău! Nu, nu...domnule cioclu, ai să vezi tu ce greşeală uriaşă a făcut profesorul Paul Verlaine când nu a vrut să înţeleagă o cerere de iubire cu pistolul! Ai să vezi tu ce accident poţi păţi, dacă sapi groapa altuia! Ai să vezi tu!...Apoi mă duc la mormântul meu până seara, să-mi fac ordine în sufletul plin cu iluzii! Şi îţi promit că n-o să se mai întâmple niciodată! Şi apoi toată noaptea va răsări toată luna, cum spune poetul corneliu antoniu, „palidă şi definitivă ca o mână de mort”! Şi o să vedeţi voi, cuvintelor care naşteţi vertical! Iată ce o să vedeţi!
Mai cad din tei, cu aurul în jos,/ miraculoase aripi! Ce plutire/ printre ştiinţă şi nemărginire,/ peste urât şi ură! Ce frumos!
Să calci pe un asemenea covor,/ o milă şi-o ruşine te încearcă!/ Priveşti năuc şi parcă stă o Parcă/ şi-un vis pe crengi, picior peste picior!
Dangăt prelung ajunge la nadir!/ Nu ştii de unde se aude, însă!/ Crezi că Regina Nopţii trece plânsă,/ în plină zi, prin tei de cimitir!
Opriri cât o clipită, până când/ copacii grei de-atâtea păsări-liră/ au Verde supra Unu şi se miră/ prin cuiburi, de la Cer până-n Pământ!
Ce zgomot surd în fabrici de Tăceri!/ Doar piatra mai suportă Poezia/ de când căzu în Sine Ciocârlia,/ iar sângele lui Mâine a fost Ieri!
Cu aurul în jos cad înapoi/ miraculoase aripi dintr-o Carte!/ Frumosul de la Zero până-n Moarte/ nu poate fi-mpărţit decât la Doi!...[Publicitate: „Noi, Dimitrie Stelaru, n-am cunoscut niciodată Fericirea!/ Noi n-am avut alt soare decât Umilinţa!/ Dar până când, înger vagabond,/ până când trupul acesta gol şi flămând?” – (Dimitrie Stelaru - „Înger vagabond”)]
