1.
Universu-i pur şi simplu?!...Ce minciună gogonată/ şi ce Fals în Timp şi Spaţiu: plec? ori stau? cobor? sau urc?/ dacă Sufletul şi Mintea celui(cestui) Demiurg/ sunt aşa, cum ale mele, după cum s-a spus o dată,/ prima dată, după chipul...şi asemănarea lui.../ ce să-ncep a mai pricepe? ce să-ncep a da deoparte?/ ce să strâng din ceastă Viaţă? ce să pot din ceastă Moarte/ a urî, a şti, a crede?...Nu cumva-i al Nimănui/ chiar şi Demiurgul?...oare (din ce-i Râs ori Plâns în Cale,/ din ce-i Strâmb ori Drept)...am voie să ascult şi să-nţeleg/ doar Nimicul cum se rupe şi se-mparte la Întreg/ şi Întregul cum se zvârle la Nimic?...Al, a, ai, ale/ cui s-aceste Gânduri False şi Minciuni când Nimănuia/ nici nu-i pasă cum că Nimeni doarme-n loc de Demiurg/ şi-mi porneşte Visul Silnic: plec? ori stau? cobor? sau urc?.../ Universu-i mizerabil?!...Ce fantasmă!...Aleluia!
2.
Când am vrut să-l tai, Salcâmul s-a uitat, a plâns la mine/ şi l-am auzit cum cântă din Adâncu-i c-o Vioară/ nevăzută şi nespusă încă-n viaţa mea năucă...şi-ncerca să-mi curgă-n Suflet că nu-i pregătit să moară,/ că mai are până-ncepe, că mai are până-şi face/ spre Înalt ultima-i Cruce...ş-apoi se dă jos din Fire/ şi din Păsări şi din Floare şi din lemnul său cel straşnic,/ unde-i stă Vioara crudă, lungă, blândă şi subţire!
Când am vrut să tai Salcâmul, mi-a rămas tăişu-n aer,/ mâinile-mi aşa dibace au pornit să înlemnească/ şi-au pornit să se usuce...şi-au pornit atâtea gânduri:/ e Salcâmul pus de Tata-n poarta cea moldovenească:/ poarta lui şi poarta Mamei, poarta Noastră şi a Voastră/ când s-aude cum sunt coapte adâncimile Vioarei/ şi cum cântă-nspre pădure Aria cea mai Frumoasă:/ Foamea Lupilor şi-a Vieţii/ din(spre) Moartea Căprioarei!
