O oră printre Pui de Vultur

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Într-una din zilele trecute – împreună cu tovarăşul/bădia Romică Bălan, gazetar la „Realitatea” de Galaţi, adică vajnic şi grijuliu înfăptuitor al rubricii „Reporter la punct fix”, însă şi fost Maior de Artilerie în Armata Română, şi actual POM (Prieten Ofiţer Moldav) – ne aflăm în sala cu Bibliotecă a Şcolii Gimnaziale 28, „Mihai Eminescu”, invitaţi chiar de doamna Victoria Tănase, bibliotecara! Nu-i prima oară când particip la discuţii cu elevii Clubului de Lectură, care are loc o dată pe lună şi în care cititorii şcolari îşi prezintă/povestesc succint cărţile citite ori în curs de citire! Se poate de/scrie seriozitatea şi bucuria membrilor acestui Club, dar ar trebui câte o pagină de gazetă în fiecare zi! Se poate spune că orice elev/cititor este demn de orice mărire şi admirare! Dar, am curaj să mărturisesc şi să afirm, aceşti harnici şi respectuoşi copii sunt exact ca păsările/minunile din Marele Sân al Naturii: ştiu să cânte şi clar şi frumos şi convingător, fără să aibă trebuinţă de aplauze!

De data aceasta, marea surpriză a întâlnirii cu aceşti eroi – da, Erou se numeşte un Cititor de Cărţi în Condiţiile de presiune şi temperatură ale Sistemului Statal şi Politic din România Contemporană! – este prezenţa în Bibliotecă a unui grup de fetiţe şi băieţei din Clasa Zero! Ce să faci şi ce să comentezi când vezi şi auzi o droaie de gâgâlici punându-şi întrebări despre Poezie şi Viaţă, despre Lectură

şi Curaj, despre Şcoală şi Învăţare...şi răspunzându-şi cu Fermitatea şi Bucuria Revelaţiei în faţa Necunoscutului Etern?! Nu am putut să nu fiu sincer şi să nu le spun că mă simt ca un Gulliver prăfuit printre licurici! Şi nu am putut să nu le dedic şi să nu le rostesc un poem „Fabricat în limba română”: „sunt soldat cu această poezie în mână/ şi adresez războiului această grenadă fabricată în limba română:// ies din tranşee,/ smulg siguranţa,/ acţionez spre dreapta/ butonul de pornire a ciocârliei/ şi declar tuturor copiilor/ noapte bună şi lună plină,/ eu,/ ion zimbru,/ preşedintele statelor unite ale poeziei!”...Sigur că da! Pentru răbdare şi responsabilitate, declar şi că trebuie s-o invidiez frumos şi pe Învăţătoarea Ana Maria Marinescu, apărătoarea şi instructoarea cestor straşnici Pui de Vultur! Le doresc Pace şi Iubire! Şi le promit că mâine am să mă ţin de Cuvântul pe care li l-am dat cu Lacrimi!

Citit 698 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Aprilie 2018 17:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.