Ne oprim la mormântul lui Costică Iubire! Sigur că da, nu glumesc! Şi citim pe cruce: „Aici odihneşte robul lui Dumnezeu, Costică Iubire”!...Doamne, tocmai de când se hodineşte acest Rob! Uite, are cel puţin patruzeci de ani! Oare n-o fi ostenit de-atâta şi atâta Somn? Nu, nu fac băşcălie! Îl ştiu pe acest Costică! S-a prăpădit la modul stupid, mult mai stupid decât înţeleptul care se uita la stele...şi a picat într-o fântână! Simpaticul şi bietul Iubire s-a visat că doarme pe creasta unui munte, n-a fost atent, a lunecat din vis...şi a căzut în prăpastie!...Fie-i ţărâna Uşoară! Nu se poate atâta Somn sub ţărână Grea!
Fără să ne aşezăm pe banca de lângă cripta lui Costică Iubire, LM începe! Uite-aşa o aud: „când nu era, ziceam că sunt/ numai al meu şi-al nimănui.../ trimişii mei în patru zări/ vedeau că nu-i, plângeau că nu-i/ şi se-ntorceau în locul lor/ la fel de singuri şi învinşi,/ din ce în ce mai ofiliţi,/ din ce în ce mai mici şi stinşi,/ din ce în ce mai trişti şi rari,/ din ce în ce mai amărui,/ şi opt cuvinte repetând:/ îţi spun că nu-i şi nu-i şi nu-i!// şi, când a fost, am zis că nu-s/ decât al nimănui şi-al ei.../ veniţii mei din patru zări/ vedeau că este...(e!...e!...hei!).../ plângeau că este şi plecau/...(prea plini de dor şi de izbânzi,/ şi mari şi verzi şi-nfioraţi/ până la cer, şi tare blânzi)/ şi-n susul tot şi-n josul tot/ (oare de ce? deoarece!)/ tot opt cuvinte repetând:/ vă spun că e!...vă spun că e!// când văd că nu-i, după ce-a fost/ altfel, aşa şi nu ştiu cum,/ nu mai pot fi şi-al meu...şi zic:/ numai al nimănui rămân/ şi îi trimit veniţii mei/ să-i ţină de urât pe drum,/ să-i ţină de frumos în somn,/ să-i ducă sfinxului stăpân/ şi să-l întrebe exclamând:/ nu vrei să spui? nu vrei să spui!/ numeri nisip! umbli la timp!/...ştii unde nu-i? ştii unde nu-i!”...Sigur că da! A muţit şi Combinatul! Forţele Aeriene Păsăreşti au ridicat Steagul Alb! Numai şi numai Memoriile tuturor Morţilor încep să se plimbe, ca-n „Romanţa...” lui Ion Minulescu, şi să ne spună „Memento Mori”! Sigur că da! A naibii fiinţă Această Femeie! Cu un text devastator, adică Pur şi Simplu, LM a reuşit să stârnească şi să aducă LA ZI toate amintirile con/duse în Dormitorul Universal! Eu stau cu ochii în Gol! Cimitirul se mută pe Cer! Cerul se mută pe Pământ!...Sigur că da, nu? Şi parcă nu TOATE SUNT DEŞERTĂCIUNE, cum a vorovit Ecleziastul, da?...Brusc, dar foarte frumos, Violonista mă ia de braţ şi începe să mă ducă înspre unde nu-mi spune! Dar nici eu n-am curaj s-o descos! Oare mi-i frică? Ori nu vreau să stric VRAJA?...(O clipă!)
