Sigur că da! Îi aud plânsul. Îi aud lacrimile cum cad pe ciment şi se sparg în zeci şi sute şi mii de lacrimi mai mici. Şi, în fiecare dintre acestea, văd câte o ţigăncuşă plângând după mamaia plecată să vândă "aur" la proşti. Iulia, barmaniţa, se uită şi ea, vede şi ea ce văd eu. Ne uităm şi între noi, şi nu ştim ce să facem, cum să ajutăm oacheşa cu splendoare şi ciocolată. Ţigăncuşa Marsilia îmi aminteşte de filmul lui Emil Loteanu, "Tabor uhaditi s nebo", un film cu ţigani feerici, cu aventuri şi cântece fabuloase, cu dramele şi tragediile acestor oameni cu pielea "închisă", împrăştiaţi prin lume. Marsilia îmi aminteşte şi de un poem pe care l-am găsit lângă un tomberon cu gunoaie (mai) curate. Un poem foarte frumos şi limpede. Cum ţigăncuşa copiliţă. Iată-l: "Uite o ţigancă pe stradă!/ Poartă câteva cioburi de iarnă în priviri./ Printre gene îi curg privighetori îngheţate/ şi îmbrăcate în rochii de gală,/ subţiri.// Şi mai poartă şi o traistă flămândă pe umăr./ Şi mai poartă şi un prunc îmbrăcat cu pomeni de la zei./ Uite,/ nici măcar nu-i stau în picioare,/ bocancii!/ Uite,/ în traistă nu are nici măcar ghiocei!// Aşa,/ deodată,/ îmi vine să mă fac cerşetor/ şi să strâng,/ şi să strâng,/ şi să strâng pentru aiastă mamă însingurată./ Ţiganca străină (parcă) se înalţă încet,/ ca aburul (rece) spre-o ţară mai caldă!"...Sigur că da! Îmi aminteşte şi de o cumetrie ţigănească în mijlocul naturii, printre corturi şi cai, la care am participat ca invitat din partea cumătrului mare, un român din Bursucani, bucuros să ducă la cristelniţă o pruncă minunată ca Marsilia. Ţin minte că bulibaşa, o femeie enormă şi destul de isteaţă, m-a rugat să stau toată noaptea cu şatra în jurul focului, printre negrişori mulţi, mari şi mici, printre nicovale şi tingiri, printre argint suflat cu aur şi printre aur suflat cu argint, printre găini şi gâşte prăjite, printre ţambale şi acordeoane şi dansuri din buric, printre zeci de fuste multicolore, printre cuţite, şi mustăţi, şi pălării...atunci, în locul numit Barc, lângă Zimbru, lângă salcia cu fântână (sau fântâna cu salcie)...amândouă (şi fântâna, şi salcia) pline cu vrăbii şi mister!...Sigur că da! Şi ce mai plânge Marsilia! Şi doamna Iulia ce fel îşi frământă mâinile şi sufletul s-o ajute, să afle unde-i mamaia!...Iar eu, paralel cu asemenea întâmplări şi fapte, habar nu am cum trebuie procedat. Şi mie mi-i milă de ţâncă. Şi eu vreau să nu mai plângă. Şi eu vreau să ştiu unde s-o fi dus ţiganca aia cu "bijuterii"!...Doamna Iulia se ridică, ia Marsilia de mână şi iese din bar!...(Ai răbdare!)
Poveste Tulburătoare (II) Scris de Ion Zimbru
