Habar n-am ce vrea să facă Iulia cu Marsilia, de ce a plecat nitam-nisam şi unde vrea s-o ducă pe frumoasă. Ştiu că barmaniţa-i mamă şi are suflet, dar să se ridice şi să plece brusc, n-am crezut că (se) poate. Mă cuprinde un soi de frică in/explicabilă, un fel de tristeţe i/remediabilă, mai ales că sunt repetent la Răbdare...(de toate mi-a dat mama să-mi ajungă până la moarte, numai Răbdare nu mi-a dat)...Sigur că da! Mă copleşeşte gândul că Iulia poate da nas în nas cu ţigănimea "tutelară" şi provocatoare. Îmi trec prin scăfârlie numai idei urâte, mă traversează numai energii rele. Şi nici măcar n-am aflat de ce ţigăncuşa se numeşte Marsilia!...Sigur că da! Iată, nolens-volens, mă aflu în mijlocul unei poveşti ciudate! Iată, plânsul fetiţei se rostogoleşte spre ieşire, spre lumea în care crede că îl aşteaptă o mamă!...Iată, doamna Iulia se întoarce zâmbind pe jumătate, dar zâmbind. Se întoarce pe toate părţile şi-mi spune că a dus-o pe Marsilia la mamaia care vinde ghiuluri la proşti, mai la deal...Şi începe să-mi povestească de ce oacheşa se numeşte Marsilia...(cică mama ţâncei, Consuela, a plecat în Europa să strângă parale; şi, în cinci ani, a "turnat" cinci copii: trei fete şi doi băieţi; şi le-a dat numele oraşelor în care i-a născut: Viena, Marsilia, Sofia, Madrid şi Berlin; şi, bineînţeles, i-a lăsat aici, cu mamaia, să-i facă mari, să înveţe carte, să vadă cât de greu este să vinzi "aur" pe sub mână şi cât de dificil se întreţin atâtea "oraşe" europene în Galaţi)...Sigur că da! Pe ţigani îi cred în stare de orice. Şi Consuela nu s-a întors, încă. Cine ştie câte capitale din Europa mai avem de întâmpinat!...Iulia îşi organizează o ţigară, o aprinde tacticos şi declară cu toată sinceritatea: "Domnule, aş fi luat-o acasă, pe cuvântul meu că aş fi luat-o acasă...fiindcă-i frumoasă, foarte frumoasă...şi am şi eu una la fel de simpatică şi isteaţă...şi cred că nu-i rău cu două frumuseţi!...nu-i aşa?"...Recunosc la fel de sincer, şi eu aş fi luat splendoarea acasă, chiar dacă mai am patru, aş fi legănat-o, i-aş fi dat ciocolată caldă, i-aş fi spus poveşti cu mama şi mamaia, cu zmei şi adversari frumoşi, cu ilene cosânzene...nu numai cu tinichele vândute la preţ de aur(el)!...Şi, desigur, aş fi scris mult mai frumos despre Marsilia, despre Iulia...despre copiliţa care, iată, a impresionat şi a sfinţit un bar, într-o zi, demult, undeva, aproape de gară!...Sigur că da! Dacă îmi aduc bine aminte, parcă aşa scrie pe biletul găsit la tomberon: "ţiganca străină se înalţă încet,/ ca aburul (rece) spre-o ţară mai caldă!"...Nu?
Poveste Tulburătoare (III) Scris de Ion Zimbru
