Din Rapsodia Românească/ numai Atât a mai rămas -
nişte slinoşi de peste Hartă/ i-au azvârlit grohăituri
pe Lung, pe Lat, pe Frumuseţe,/ pe Ochi, pe Frunte, pe Grumaz -
nu mai auzi nici Nai, nici Fluier,/ plăteşti cu Viaţa şi înduri
zoo-urlări ţicnito-forme/ prin schizoizi cu timbru dur,
grave răcniri demo-tălâmbe/ prin guri spurcate şi-anverguri
cât să dărâme toată Ţara/ cu Suflet sterp şi Cap mahmur,
cu hoţi şi cu mânjiţi pe Capră,/ cu Şmecheri şi Caricaturi!
Şi, peste-acestea, vro Idee/ că nu-i decent, că nu se face
să ruinăm Patriotismul/ şi să călcăm peste Morală?...
visuri-candori autohtone?.../ mândrii din vremuri geto-dace?...
nici pomeneală!... doar emfază,/ smintire şi maimuţăreală,
doar im-portanţi prin fals metodic,/ prin plagiere-amăgire,
carierişti impardonabili,/ insaţiabili până-n moarte,
şi mincinoşi im-previzibili,/ şi farisei prin cimitire,
trândavi eterni, incalculabili,/ fără Ruşine, fără Carte!
Şi se dă zilnic dezlegare/ la im-precis şi la im-pur -
aşa, să simtă indolentul/ că stă în elementul lui,
că poate-nfrânge tot Pământul,/ că-i cel mai Mare Dimprejur
şi că-i scârbos indiscutabil,/ im-punător, incult, haihui -
dar nu se dă nici o Poruncă,/ nici un Semnal, nici un Ucaz
de Alarmare, de Grăbire/ la Prut, la Nistru şi la Porţi,
la Drumul mic, la Drumul mare.../ să adunăm ce-a mai rămas
din Basarabia uitată/ cu tot cu Vii, cu tot cu Morţi!
Măcar Tu, Doamne, dă Chemare/ celor puţini - care mai cată
cu ochii năpădiţi de Lacrămi/ să scoată Ţara din trădare -
să se îndemne, să se strângă,/ aşa, cum Cercul Drept pe Roată,
şi să azvârle imbecilii/ tocmai la Groapa cu Murdare!
Măcar Tu, Doamne, înc-o dată/ porneşte Sufletul şi Gândul
cestui Popor aflat în Silă/ şi-n Rătăcire, fă-l să-şi crească
lemne de Fluier, de Vioară,/ de Casă... iartă-l învăţându-l
să mai Salvăm cât se mai poate/ din Rapsodia Românească!!!
