Când ceteşti un poem scris de Rodian Drăgoi trebuie, invariabil, să te afli într-o dulce/sigură Perspectivă a Depărtării, taman cum Atunci, când vrei să Scrutezi Vârful unui Munte! Să te Detaşezi, adicătelea! Altfel, n-ai nici o Posibilitate să admiri Crestele Metaforei acestui Poet Născut pentru a deschide Ochii şi pentru a încălzi Sufletele celor nu au ascultat vreodată un Psalm! Fiindcă, fără echivoc, Psalmi se cheamă Poeziile teleormăneanului lângă Liniştea/Liniştirea căruia am câştigat toate Examenele de Admitere în Graţiile/Inimile Reginei Literaturii! O fără de Capăt Senzaţie de Rostogolire printre Colţurile Neantului te năpădeşte şi te faci să uiţi de Convenienţe şi de Banalităţi când lecturezi „Tata, Minodora şi trandafirul”, Antologie despre care am scris în ziarul de ieri şi din care cităm cu aleasă Plecăciune în faţa Dumneavoastră şi întru Memoria dragului Rodian! Ia cetiţi şi cruciţi-vă: „se-aude cum cântecul în păsări îngheaţă/ şi serii îi curge lumina pe faţă// nu mai ştiu cum arăta trupul/ în care mi-am petrecut o iarnă înfierbântată/ casa de o lacrimă stă rezemată// acum sub tălpile trecătorilor întunericul ţipă/ şi-afară singurătatea se înfiripă// respiraţia tatei îndoaie geamul la casă/ oare câtă zăpadă încape într-un corp de mireasă?// prietenul meu a luat moartea de la început/ eu fiecare şoaptă de-a ta o sărut// mama mă aşteaptă cu lacrimi aburinde pe masă/ şi-o zăpadă flămândă dă buzna în casă” – („prietenul meu a luat moartea de la început”) - p. 22)...Sigur că da! Nu?
Poet al Nordului, Pelerin printre Simfoniile Iernii, Sfinx al Gheţurilor fără de care nu se poate...Rodian Drăgoi încălzeşte/îmblânzeşte Inimi îngheţate/triste, e primul dintre cei săritori pentru a salva de la dezgheţ o Femeie de Omăt, pentru a (s)pune o Poezie în Alb lângă Trupul sculptat al unui Dumnezeu de Zăpadă! Iacătă: „ninge ca în ziua dintâi/ în ninsoarea din mine nu mai vrei să rămâi// ninge şi ninge şi e mare prăpăd/ de atâta ninsoare nu mai pot să te văd// ninge de-am uitat unde sunt/ trec haite de lacrimi pe sub pământ// ninge de nu ştiu unde eşti/ în loc de ferestre la case-s poveşti// ninge întruna şi ninge mereu/ e-n doliu ninsoarea şi tare mi-e greu// cum ninge nu vezi nu auzi/ de lacrimile tale sunt ochii mei uzi// ninge întruna şi e noapte mereu/ şi ştiu că ninsoarea acesta sunt eu” – („triumful ninsorii”) - p. 114)...Sigur că da! Nu?
Da, vine o Vreme când trebuie să recunoaştem! Vine o Vreme când trebuie să iertăm Duşmănia din jur! Vine o vreme când nu mai vine nici o Vreme!...(Stai o clipă!)
