Vin dinspre Pătratul Pierzaniei. Dinspre Esplanada Tristeţii, mai exact. Dinspre Palatul Sporturilor, şi mai exact. Sunt doi. Înalţi, foarte înalţi. Şi cu aerul de stăpâni pe situaţie, pe tot ce mişcă în jurul lor meta/fizic. Aşa-s de înalţi, încât lasă impresia că-s artificiali; încât, dacă-i culci, lungimea lor poate uni trotuarele de pe Frunzei. Mă rog, ar fi chiar simpatici, chiar parasimpatici, dacă... dacă n-ar scuipa, dacă n-ar urla, dacă n-ar merge ca nişte săriţi din balamale! Vin spre magazinul aflat vis-a-vis de Galbena lui Cristian Mormânt. Galbena-i o Casă unde se suie să mănânce şi să-şi potolească amarul cei care vin de la groapa cu mort proaspăt, şi Cristian Mormânt e cel mai cunoscut şi important patron de pompe funebre de pe Frunzei şi din Galaţi. Nu?... Sigur că da!... Iată, în ritm de hard rock, cei doi scăpaţi din articulaţii se apropie, se apropie... scuipă metodic, cinic, sadic! Mă feresc din calea lor! Acest tip de hahaleră-i imprevizibil, foarte periculos! Şi-i bine să-l ignor! Dacă-i dau atenţie, dacă-i văd nesimţirea, risc să-mi rupă coastele de hodorog al respectului şi al candorii! Nu-i mai bine să-l las în zeama lui de sinteză?... Sigur că da!... Intru în magazin şi încep s-o rog pe Nicoleta Chipirliu, vânzătoare delicată, să-mi dea un suc de orz. Din urmă, surpriză... intră şi unul dintre cei doi. Comandă cafea şi porneşte să frece aerul de colo-colo... învârteşte şi răsuceşte şi întoarce şi îndreaptă şi strâmbă o chitară pe umăr, pe doi umeri... de parcă biata cutie cu strune ar fi nu ştiu ce mare greutate!... [în fapt, gherţoiul vrea să atragă atenţia asupra eu(lui) său de artist în devenire, asupra teribilismului său de posibil urlător pe Esplanada Tristeţii]... Sigur că da! Nu?... Cel de-afară, şi mai abitir, oferă un spectacol lesne de imaginat în lumea de/cadenţei şi vitezei actuale. Îşi admiră-n geamurile magazinului frizura năclăită-n gel şi-n antigel, îşi bălăngăneşte simptomatic o geantă cu baieră lungă până la bascheţi, fumează sincopat şi scuipă-n stil american/fotbalistic pe o parte şi pe alta, înainte şi înapoi, în sus şi în jos, vorbeşte singur în aşteptarea celui din magazin! Desigur, după mimica-i scelerată şi după gesturile-i sacadate, nu-i greu de intuit ce bogăţie se află-n vocabularu-i buruienos! Nu?... Sigur că da!... În sfârşit, cei doi pleacă. Ţi se face greaţă să te uiţi şi să mergi pe trotuar. N-ai decât să te uiţi la vale şi la deal, că-i tot în zadar, şi să (te) întrebi: care/ce autoritate publică trebuie să spele societatea de asemenea secături?
Două Secături Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
