Când Adrian Păunescu a scris "Iubiţi-vă pe tunuri!", cineva din sală, din ţară şi de dincolo de ţară a zvârlit o replică amară (cică) pe adresa unuia dintre cei mai mari poeţi ai contemporaneităţii de atunci, de acum şi din toate timpurile viitoare: "Nu putem, bardule de la Bârca, să ne iubim pe tunuri, fiindcă-i ruşinos, incomod şi neverosimil!"...Sigur că nu! Da?
Ducându-mă (eu) pe la el...(când "era-n capul treburilor", cum zice Marin Sorescu despre cefalopodul Churchill, frate de sânge cu alt/celălalt sine qua non cefalopod, Shakespeare)...îl văd că vine spre mine, pe holul cel interminabil al revistei Flacăra, cu alură de Cronos şi de Hefaistos, dar şi cu design de Adonis/Efeb...şi-mi zvârle (scurt şi cuprinzător) două vorbe devastatoare pentru intenţiile, calităţile, principiile, scrupulele şi nădejdile mele: "Ce vrei?"...Sigur că nu! Da?...
Parcă nu mai terminam de auzit, parcă nu mai sfârşeam de rumegat şi de complicat/implicat, explicat/duplicat, replicat/aplicat ceste două cuvinte asupra timpului meu mărunt, asupra vremii mele obişnuite cu ţărănii din acele huruind a ruşine şi modestie. Parcă se prăbuşise peste mine Olimpul şi Panteonul, Babilonul şi Sfinxul, Carpaţii şi Himalaya, Alfa şi Omega, Scylla şi Charybda...parcă nu mai aveam Văzduh şi Alcătuire! Parcă...!
„Stai jos!”...tună Adrian Păunescu, după ce mă invită în biroul lui foarte simplu şi organizat cu pozele tuturor poeţilor din România şi din Lume.
Sigur că da!...Stau (eu) jos, cât pot de tare şi de bine să stau jos, fiindcă el stă pe picioare! Mă uit la el şi-mi zic: "Măiculiţă, până aici îmi fu! Până aici şi până acum a durat naivitatea/seriozitatea mea! „Viaductul” ăsta poate să mă sfărâme cu-n deşt, cu-n surâs de poet/autor al unuia dintre cele mai frumoase titluri ale creaţiei mondiale/universale, "Istoria unei secunde"!...Dar, vorba lui Nichita Stănescu, alt efeb/sfinx "antrenor de îngeri"..."n-a fost, n-a fost aşa"!...
Ce ai?...îmi tună, cu toate tunurile din poezie, Adrian Păunescu.
Oare ce pot să fac? Oare ce pot să zic? Mă fâstâcesc şi mă comport cum Grigore Vasiliu Birlic în scena cu celebra recomandare: "Am! n-am! am! n-am!"...Şi-mi iau toată inima-n dinţi, şi-mi fac un curaj de sinucigaş, şi-mi organizez o morgă de ţicnit care vrea să treacă oceanul cu înotul, şi-i zic dârdâind: "Nu pricep care-i treaba cu tunurile şi iubirea...şi am şi eu nişte texte de dragoste...vă rog să mă iertaţi că mi-am permis să vă agasez cu prezenţa mea...mă auziţi?"...(Stai să vezi!)
