Desigur, preoţii au fost totdeauna ţinte perfecte pentru atei, pentru eretici, pentru răi, pentru ipocriţi, pentru ingraţi, pentru cei negri în cerul gurii şi cu sufletul pestriţ. Cum se zice, nu-i nici o zi lăsată de la Dumnezeu să nu aud tot felul de târtani români, ţigani şi de alte naţionalităţi înjurând Trinitatea, Maica Domnului, blestemând în stânga şi-n dreapta. Adică, mai mult zis, legându-se de preoţi în toate felurile şi chipurile posibile. Însă, de-a lungul şi de-a latul timpurilor şi vremurilor, preotul Mitică Luca nu şi-a zvârlit nimic din verticalitate, n-a tunat şi n-a fulgerat pe adresele fariseilor, nu s-a rugat la icoane împotriva lor. Dimpotrivă, a rămas un Trimis al păcii şi al iubirii, un determinator şi apostol al iertării, a cântat şi a descântat şi a binecuvântat pentru toţi. Şi pentru răi, şi pentru buni, şi pentru rătăciţi, şi pentru ipocriţi, şi pentru cei lipsiţi de bunul simţ elementar, şi pentru cei care nu au avut niciodată cei şapte ani de acasă! Nu?...Sigur că da!
Vine o vreme când ne întâlnim (din când în când) şi ne aducem aminte de anii fabuloşi ai Copilăriei şi ai Şcolii, de lăptăresele noastre galbene, roşii, negre, bălţate, dreptunghiulare, cornute şi blânde, fără de care n-am fi fost perfect sănătoşi de la gât în jos, fără de care n-am fi avut nimic de spus de la gât în sus. Şi, printre şerpuirile şi firidele memoriei, cu acelaşi ton şi cu aceeaşi sârguinţă în glas, îmi spune şoptit. "O să-mi fac biserică! Biserică o să-mi fac!"...Şi, pe fondul acestei promisiuni, în virtutea cestui vis alb-negru ori colorat, ne amintim şi de proiecţia imaginară a unei frumoase, stranii şi posibile întâmplări din anii când căram cărămizi pentru înălţarea clădirii Şcolii...aceasta fiind un fel de Biserică, fiind chiar întâia Biserică, fiind a doua Mamă, fiind Alfa şi Omega, fiind Totul într-o mare de Nimic şi într-o rostire ecleziastă, pe care, indubitabil, o ştiţi. Ce întâmplare? Iat-o, văzută prin retina para/fină a cestui/celuilalt Sfinx/Daimon poetic: "Un trăsnet aprinsese vişinul din faţa Şcolii/ şi a căzut pe alee/ privighetoarea cu aripile-n flăcări./ Dispensarul şi Miliţia şi-au îndoliat convingerile şi aparatele de radio,/ preotul l-a bârfit pe Dumnezeu,/ iar ţăranii au început să moară de dor./ Toţi elevii au aruncat praştiile,/ iar eu am plecat cu Învăţătorul/ să căutăm un loc potrivit pentru Cimitirul de Păsări./ În Valea aceea,/ ca o Tragedie între coperte de Carte,/ rămâne un sat de securi înfipte-n pământ.../ şi,/ lângă fiecare cuib,/ câte o candelă strigătoare la Cer!"...Nu?...(Stai aşa!)
